Am participat aseară la o discuţie despre ACTA având prezenţi pe Bogdan Manolea şi Victor Constantinescu faţă în faţă cu câţiva lideri de opinie dintre bloggerii interesaţi de această chestiune.
Am plecat de acolo cu două concluzii.
1. ACTA nu este un tratat bun. Pe scurt, o părere avizată: Top cinci probleme ale tratatului ACTA și una coerentă de la Florin Grozea:
De ce sunt Anti-ACTA si ce pot face eu sa opresc ACTA
2. Statele şi corporaţiile s-au prins târziu de caracterul subversiv al internetului atât în ce priveşte potenţialul de colaborare între oameni, cât şi “pirateria” implicită a acestei colaborări. Prin ACTA, un document mult perfectibil, aceste entități se comportă ca un elefant într-un magazin de porțelanuri.
Dacă acum trăim într-un fel de Vest Sălbatic al internetului, în curând este de așteptat ca această perioadă hippie să ia sfârşit. Vor apărea din ce în ce mai multe ziduri şi din ce în ce mai multe reglementări, iar ACTA se încadrează perfect în acest trend care pare inevitabil.
Acest inevitabil poate fi totuşi negociat şi dezbătut tocmai pentru a nu ne trezi cu legi lipsite de transparență, cu articole vagi și cu interpretări ce pot derapa.
Ducând discuția mai departe, cred că ne-am obișnuit cu un tip de internet care suportă acum din ce în ce mai multe presiuni și pentru a păstra la un nivel decent această utopie trebuie să ne implicăm, să negociem și – fără accente revoluționare – să luptăm.
feeder.ro: România promite sâmbătă cei mai mulți protestatari Anti-ACTA din Europa
Trebuie să spui clar că acest acord internațional nu e deschis dezbaterilor și modificărilor! Deci putem să îl votăm în întregime sau să-l respingem în întregime.
Pingback: Blogul lui Meşter · ACTA versus problemele internetului
Florin, exact, o precizare utilă
we must stop them, internetul e al nostru !!
Pingback: ACTA - protest in strada sau discutii civilizate
Pingback: ACTA in blogosfera | despreACTA.ro
Pingback: Mitinguri anti-ACTA
Pingback: Ce facem cu ACTA? (Part 2) | M A N A F U *
Pingback: Am fost şi eu să protestez împotriva ACTA în Piaţa Libertăţii! | Tiberiu Fărcaş
Foarte bine ca sustineti miscare asta,cu cat suntem mai multi cu atat o sa se teme mai tare de noi.
Aici cateva video referitoare la A.C.T.A,SOPA:
B.A.S & B.M.B – Un indemn la libertate (Stop ACTA)
http://www.youtube.com/watch?v=jtsuRaFxWQA
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=Ay-2QPWhC40
http://www.youtube.com/watch?v=sLRqD9TjBAM&feature=related
Buna!
Noi la firma ne-am organizat sa facem o campanie impotriva ACTA si suntem dispusi sa oferim 50 de tricouri gratuite, imprimate cu cel mai bun mesaj pe care il gasim pentru a fi folosite la proteste.
Detalii gasiti pe pagina noastra http://www.brandshout.net/opportunities/stop-acta-campaign/ , ne-am bucura sa vina idei faine din Romania!
uite asa ne iau parlamentarii astia chiar si dreptul la internet !! sa arda in iad jegosii astia care voteaza orice lege fara sa ne intrebe si pe noi , au as propune altceva vreo 200 de sticle MOLOTOV in parlament cand sunt acolo la ceva congres de-al lor ca sa arda ca sobolanii ,poi nu? daca eu nu sunt curiosi de noi nici noi de ei!! hai ca trebuie sa faca cineva sta ar fii super !! o lectie pentru toata planeta, molotov in direct!! so facem noi ROMANIII!!!!!!
http://www.youtube.com/watch?v=mGODHkywRtc