Azi mi-am sunat doi fosti colegi de facultate si i-am intrebat cum stau cu entuziasmul. Dincolo de interesul genuin, statea propria dorinta terapeutica de-a auzi un raspuns pozitiv. Sunt momente in care lipsa de entuziasm a celorlalti pur si simplu ma doboara. Atunci revin in carapacea mea, imi reapar in minte toate imaginile copilariei in care ma jucam singur sau citeam in gradina carti cu extraterestri. Imi scotocesc trecutul cautand semnele izolarii mele permanente si incep din nou sa aud acea voce ciudata care imi sopteste la nesfarsit ca… tu ai fost mereu diferit, tu ai cheltuit enorme resurse sa devii normal.
Lipsa de entuziasm este cea mai buna metoda de-a ramane prost fiind inteligent. Pentru a fi entuziast e nevoie de o doza de naivitate pe care inteligenta culturii noastre o oculteaza in permanenta. Din acest motiv, oamenii entuziasti au radacini ce depasesc propria educatie oficiala. Din acest motiv, oamenii entuziasti iti aduc aminte de senzatia de prospetime specifica inceputului lumii.
Oameni contemporani cu propriile izvoare, oameni care au curajul de-a fi ei insisi chiar daca nu se cunosc pe sine (cumparati cartea).
Intr-un sondaj ciudat pe care il derulez de cativa ani intreb cunoscutii si amicii in ce banca au stat la scoala. Majoritatea raspunsurilor s-au indreptat catre ultima banca, simbolul unei adolescente rebele, energice si subversive.
In ultima banca stateau persiflatorii, istetii si smecherii. Acesi pusti inteligenti care nu se zbateau pentru note mari si coronite, a caror educatie emotionala (sex, tutun, alcool, lecturi) s-a constituit in afara si in ciuda scolii. Viitori adultii care vor deconstrui regulile oficiale ale succesului si insuccesului.
Dincolo de lupta cu imaginea proprie pe care o prezentam celorlalti, e incercarea permanenta de-a ne prezenta noua insine o imagine buna. Astfel, rememorarea propriei adolescente va fi automat filtrata prin imaginea de sine pe care ne straduim s-o proiectam la un moment dat. De regula, privind trecutul, ne vedem buni decat in realitate, ni se pare ca actiunile proprii au creat consecinte importante si, dincolo de toate acestea, ne accentuam aproape intotdeauna elementele underground ale procesului de educatie.
Nimeni n-a fost un elev cuminte, nici nu-si facea mereu temele, nimeni n-a stat in prima banca. Nimanui nu i se lua pachetetul in pauza mare. Eram atat de rebeli incat nu mai veneam cu pachetel la scoala, primeam bani si ne cumparam tigari, chiuleam si jucam biliard.
Eu am fost un copil de prima banca al carui traseu s-a derulat treptat in gesturi de lepadare simbolica. In clasa noua am renuntat la ghiozdan pentru o punga Marlboro. In clasa a zecea am renuntat sa mai car manualele la scoala. Intr-a XI-a, aveam doar doua caiete pe care mi le bagam in pantaloni, iar in ultimul an de liceu, acele caiete le lasam in sertarul de la catedra.
Ce faceam in prima banca? Ma inchipuiam un cal troian, insa nu eram decat un inadaptat. Atunci ma simteam vinovat de propria inadaptare, acum vreau sa intineresc pe zi ce trece.
Neincrederea in pilonii oficiali ale educatiei (pornind chiar de la cele mai la indemana observatii: premiantii nu ajung cu necesitate oameni de succes, desi ai fost un elev mediocru, te poti realiza in viata etc) pe care ne-o asumam de cele mai multe ori fara constientizare e doar unul din indiciile prin care cultura actuala isi tradeaza dorinta de reinnoire, de reinvestire (de sens).
Nu cred ca suntem nistei invidizi educati in idealul de-a fi contemporan cu propria inima (aici revenim la entuziasm). La fel cum nu cred ca propria cultura (ridicata pe stalpi antici, crestini si moderni) stie sa perpetueze si sa inoculeze acea forma de entuziasm cu care am impresia ca suntem nascuti.
Rezultatul ar fi un tip de societate care nu stie inca sa absoarba entuziasmul unor invidizi (de unde si senzatia ca entuziasmul se loveste in permanenta de anumite mecanisme sociale menite a-l tempera). La urma urmei, orice comunitate promoveaza inertial invidizi mediocri, invidizi care incearca sa eternizeze regulile dupa care au fost croiti si in interiorul carora, lumea are un sens semipreparat.
Dorinta de-a zambi necunoscutilor pe strada nu ne-a legitimat-o nici un manual, insa atata timp cat ne intrebam unde a disparut aceasta dorinta, am iluzia ca entuziasmul este doar un suvoi care n-a iesit inca la suprafata.
Lansare de carte
Zully Mustafa – Strugurii s-au copt in lipsa ei, Editura Tritonic. Green Hours, 27 septembrie, ora 19:00. De vazut, de cumparat, de citit, dupa cum bine spune Alex.
Si tu, Brutus? In cazul asta te gandesti ca Brutus nu e un criminal cu sange rece.
Eu am stat in a doua banca. Dar tot cu doua caiete ma duceam la scoala si tot o inadaptata am fost si singura la parinti pe deasupra. Ce iti poti dori mai mult de la viata? Tu trebie sa fii entuziast orice s-ar intampla. O viata ai – sau cel putin asa se presupune – de ce sa te retragi in cochilia ta? Si da, oamenii mediocrii, chiar prostii, ajung acolo unde unul inteligent nu ar putea ajunge. Poate ca nici nu isi doreste sa ajunga, din prea mult bun simt. Sper ca tu vei intelege ce am vrut sa zis, ca eu nu pricep nimic 🙂
“Intr-un sondaj ciudat pe care il derulez de cativa ani intreb cunoscutii si amicii in ce banca au stat la scoala.”
din clasa 1 pana intra 12 am stat in PRIMA BANCA…
si cu ocazia asta un sincer ” ma pis ” pe toti cei care au stat in ultima banca… cu tot ce implica…
Eu, draguta, am stat in toate bancile, inclusiv ultima(cu toate ca fiind miniona era cam ilogic, dar cum am privire de vultur si gura mare eram usor de remarcat) cu exceptia primei banci. de stat am stat cand ma mutau profii, dar noi vorbim aici de stat o perioada indelungata, si chiar de ma crezi sau nu, iti voi explica si de ce:
1. este foarte greu sa copiezi din prima banca, doar din cea de la mijloc am reusit lipindu-mi copiutza de catedra (sa ma ierte Dna. de geografie)
2. nu poti juca lejer carti din prima banca si, din proprie experienta, pierzi la whist
3. risti sa fii lovit cu brutalitate de saliva profesorilor care, in mod cert, au avut parinti poNpieri.
Si cam atat. Daca imi mai aduc aminte ceva, iti zic.
“Din acest motiv, oamenii entuziasti iti aduc aminte de senzatia de prospetime speficica inceputului lumii.” — Desi suna ca un cliseu de reclama la detergent / tampoane, constructia e originala. Totusi, Adi, tu stii cum mirosea in Eden? 🙂
Apropo, in clasele primare eu am stat in prima banca, in generala pe la mijloc & in ultima, iar la liceu, in penultima. Am luat premiul I si II toata viata, nu am fumat si am chiulit numai in grup sau motivat (cu scutire). Asta inseamna ca sunt un spirit mediocru? 🙂
PS: Ne vedem la lansare.
“Dincolo de lupta cu imaginea proprie pe care o prezentam celorlalti, e incercarea permanenta de-a ne prezenta noua insine o imagine buna.” —
Mi-am dat seama ca oricat incerc sa cultiv o imagine buna de afisat in public, adevarata “me” imi iese de sub piele oricum. Asa ca lately nu ma straduiesc prea tare. ‘What you see is what you get’.
Si desi simt penibilul unei situatii, de imi vine s-o iau la goana asa “dezbracata” cum sunt, indur cu stoicism zicandu-mi “trece si-asta, noi sa crestem mari”. Si mai iau o gura de bere. 🙂
http://www.antena3.ro/Un-filosof-francez-si-sotia-sa-s-au-sinucis_ext_39554_ext.html
Inca o poza cu baschetii Ionucai… astia sunt deja celebri
Si eu am stat prin toate bancile posibile: la mijloc si in ultima banca in generala si in primii 2 ani de liceu si in prima banca in ultimii 2 ani de liceu, care au fost si cei mai faini 🙂 Sa fi fost banca de vina? 😀
oamenii entuziasti sunt sublimi
e ceva ce nu inteleg, totusi. ce numesti entuziasm? (la fel in cazul ‘inspiratie’)
nu cred ca e un alt cuvant pentru naivitate, cum spui
inseamna ca obtii cu el ceva practic, nu. ce anume? scrii (la) carti? pregatesti ceva, o opera, o actiune, un debut in ceva? e in vederea a ceva viitor? ca doar nu poti fi entuziast asa, ca a inceput si s-a terminat ziua. esti entuziast in vederea a ceva, nu? e o cauza eficienta entuziasmul, esti entuziast de vreun proiect, de vreo fapta, de ceva, entuziast-in-legatura-cu-x…
okay, inspiratie.
si mai okay, entuziasm.
in vederea a CE?
Si eu am stat deseori in prima banca pe rindul de la mijloc si am fost baiat cuminte. Imi placea in mod special sa maninc ciocolata si sa-mi ling degetele sub nasul profei de tehnologii si prelucrari prin aschiere. Pe chestia asta m-a si dat afara o data, ceea ce m-a umplut de entuziasm :-))
pentru >> iti darui cateva clipe din viata mea…
era vorba de: “Lipsa de entuziasm este cea mai buna metoda de-a ramane prost fiind inteligent. Pentru a fi entuziast e nevoie de o doza de naivitate pe care inteligenta culturii noastre o oculteaza in permanenta.” adica,
Eu recunosc ca am stat tot in ultima banca in tot parcursul meu educational de dupa clasa a 2-a. 🙂 Faceam misto si eram dat afara de la majoritatea orelor. Fraza care ma descria cel mai bine se pare ca era aia cu “ai potential, dar…”. Dar am fost mereu indragostit de carti si de educatie, numai ca nu intr-un mod sistematic si nu in contexte organizate. Cred ca si-acum stau mai mult in ultima banca, insa am ajuns sa am un complex de inferioritate, ca baiat de 8, fata de toti cei de 10 care acum mi se pare ca au un viitor stralucit in fata, care stiu ca o sa invete la marile universitati ale lumii si o sa isi traiasca toata viata intr-o efervescenta intelectuala — unlike me. Dar nu mai pot recupera vreodata disciplina lor: am avut si am prea mult entuziasm. 🙂
‘Every production of genius must be the production of enthusiasm”, zice Benjamin Disraeli. Si Anatole France spune ca prefera “naivitatea entuziasmului fata de indiferenta intelepciunii”. 🙂 Bravo pentru post.
well, eu am ales sfanta mediocritate si m-am pozitionat strategic intre desteptii din prima banca si rebelii din ultima.Astfel, aurea mediocritas mi-a deschis calea catre noi universuri paralele 🙂 si tot acolo stau si acum, dupa 12 ani…si mi-e bine.
Astazi am imprumutat din entuziasumul matinal al lui Mihai (stii tu cine) . Apoi am realizat postul tau 🙂 . Eu am stat in banca cu toate fetele din clasa pana am realizat ca mai bine era in ultima banca, in care ma scufundam asa de placut la matematica fizica sau ptiu! chimie! Nu stiu daca ultima banca a fost importanta pentru a ma fofila la ore, cred ca si colega de banca conta 😀
m, exista si depresii ca afara soarele nu straluceste suficient de tare si entuziasm pentru ca tufanele de pe bulevardul pe care ma plimb aduc miros de toamna. eu prin entuziasm inteleg un soi de pofta de viata si de tot si de noi inceputuri si, da, o fi si ceva naivitate, desi e o chestie destul de relativa si naivitatea asta.
entuziasmul il vad ca pe o cauza a ceva si nu ca pe un efect. cu siguranta ma insel. 🙂
Adrian, relax, you have plenty of time…
ma intreb care ar fi fost sansele ca toate placutele sa sa aiba langa ele, in dreapta sus, o gaura de cui. 🙂
..adevaratele inovatii, inaintari nu se fac in zgomot, ci in tacere – daca stateai in ultima banca, nu aveai motivatie pt.ceva studiu de filozofie (si care ar fi fost bancul,de care sa-ti fi adus aminte aceasta??)
Conteaza banca?… Conteaza cat de greu sau cat de usor era ghiozdanul? Sau ca acolo in liceu incoltesc vise ..pe care datorita inertiei unor profesori care inca au ramas …cu gandul la vremuri de aur comuniste…si care se vor pierde odata cu ei… VISURI ale tinerilor se pierd fara o constructie solida …De ce oare numai in educatie totul se misca atat de incet…. si cand auzi ca se promit calculatoare …… Cand cursurile de perfectionare pentru profesori sunt… asa de putine si trebuie platite…
Imi pare rau …dar pot sa spun TU ai ales!!!
Si BINE ai facut…!
,,Dorinta de-a zambi necunoscutilor pe strada nu ne-a legitimat-o nici un manual, insa atata timp cat ne intrebam unde a disparut aceasta dorinta, am iluzia ca entuziasmul este doar un suvoi care n-a iesit inca la suprafata.,,
Asta ti-o faci singur… caci e o dorinta.. . de a lupta liber in libretatea vazuta de tine … asa cum crezi tu .. Caci asta este parerea ta… Scrie macar reguli proprii pentru a construi visul tau… Ca sa fie elevi care sa se laude ca merg la scoala cu gandul la scrierile tale… ce ii construiesc cumva…
FAPTE … Fa vorbele sa fie fapte…Si ZAMBETE!!!!!