Seducătoarea din Florenţa

3 Flares 3 Flares ×

26-220617-Coperta_fata
Seducătoarea din Florenţa, Salman Rushdie, Polirom, 2009

O poveste situată între India mogulilor şi Florenţa Renaşterii, scrisă admirabil, parcă “şubrezind graniţa dintre realitate şi delir”. O cărţulie unde simţi talentul de povestitor al lui Rushdie mai mult decât în romanele “mari” şi unde am găsit printre rânduri admirabile meditaţii despre cele două lumi, Orientul şi Occidentul şi, undeva, printre alte rânduri, o analiză subtilă a mecanismelor puterii.

Nu mai simţisem de mult dorinţa de a-mi nota expresii doar pentru frumuseţea lor şi de a mă opri asupra unor pasaje care trădau parcă o muzică dincolo de cuvinte. Descrieri, puneri în scenă, comparaţii simple şi inedite care trădează o naturaleţe scriitoricească pe care nu poţi decât o admiri:

“Şi s-a apucat să-i transforme trupul într-o simfonie olfactivă.”

“acest înghiţitor de lumi, care se referea la el însuşi la persoana întâi plural”

“moartea îi stătea pe umăr ca un şoim”

“Tăcerea s-a îngroşat ca laptele pus la închegat.”

“În tăcere şi încet, ca nişte plăsmuiri dintr-un vis, concubinele îi încercuiau şi se legănau. Amestecau aerul din jurul împăratului într-o supă magică aromată cu condimentele dorinţei.”

“când Gulbadan a început să se caţere pe arborele genealogic ca un papagal agitat”

“acest labirint de încăperi narative”

“Când împăratul era deprimat, întregul oraş îşi ţinea respiraţia.”

“Moartea, Distrugătoarea Zilelor”

“Un băieţandru, plin de sex şi de sine. Nu o persoană în care să ai încredere.”

“Nici un oraş nu e făcut doar din palate.”

De asemenea, orice carte care reînvie asemenea lumi abundă de reflecţii şi meditaţii cu aer sapienţial:

A crea viaţă dintr-un vis este un act supraomenesc, care uzurpa prerogativele zeilor.

Lumea e un pod. Trece-l, dar nu-ţi zidi casă pe el.

Numai dacă acceptăm adevărurile morţii, a declarat împăratul, putem începe să învăţăm adevărurile a ceea ce înseamnă să trăim.

Era posibil ca un zeu, odată creat, să nu mai poată fi distrus?

O dezvăluia pe prinţesa ascunsă despre o Iluminată înnăscută, care ştia instinctiv ce să facă pentru a se proteja şi, de asemenea, pentru a cuceri inimile bărbaţilor, două aspecte care deseori se dovedeau a fi unul şi acelaşi.

Dacă puterea e un ţipăt, atunci vieţile oamenilor sunt trăite în ecoul ţipetelor altora. “Eul va fi fiind el nobil, dar îi este foame ca oricărui cerşetor. Eul e bântuit de taine, taine care îi devorează încontinuu, taine care îi vor sfâşia împărăţia şi îi vor lăsa cu sceptrul frânt în praf…

Sunt puţine supărări pe lumea asta, dragă Ago, îl sfătuise il Machia pe când nu aveau decât treisprezece ani, pe care o gaură de femeie să nu le poată alina.

Alessandra îşi rafinase de mult talentul de a vedea numai ce voia să vadă, o realizare esenţială pentru cei care doreau să fie stăpânii lumii şi nu victimele ei. Vederea ei construia oraşul. Dacă nu te vedea, nu existai.

“Toţi bărbaţii mint când e vorba de curve”, s-a gândit Akbar.

Aceea a fost noaptea în care Agostino Vespucci s-a îndrăgostit pentru prima dată şi a înţeles că adoraţia este şi ea o călătorie, că oricât de hotărât ar fi fost să nu-şi părăsească oraşul natal, era sortit, la fel ca toţo prietenii săi drumeţi, să purceadă pe căi neştuite, pe drumurile inimii, care îi vor forţa să pătrundă în locuri periculoase, să înfrunte demoni şi balauri şi să rişte să-şi piardă nu numai viaţa, ci şi sufletul.

În Uskub, unde începea procesul schimbării, se vorbeau multe limbi, dar nu exista decât o singură uniformă, uniforma cu şalvari a recruţilor otomani.

Era convins că adevărul era, de fapt, întotdeauna ascuns, că adevărul vizibil, de la suprafaţă, era invariabil un soi de minciună.

Un bărbat are nevoie de alţi bărbaţi care să-i dea atenţie în timpul zilei şi de o femei care să i se culcuşească în braţe noaptea.

Femeile s-au plâns întotdeauna de bărbaţi, dar se pare că nemulţumirile cele mai profunde şi le rezervă una alteia.

Ştia că o femeie poate fi o îmbrâncitoare nepricepută şi o prietenă bună.

Nevoia de o femeie care să vindece singurătatea de după măcel, a zis împăratul amintindu-şi. O femeie care să şteargă vinovăţia victoriei sau îngâmfarea înfrângerii.

Nu ştii că dacă îţi uiţi prietenii înseamnă că te-ai uitat  şi pe tine?

În clipa în care unei mulţimi nu îi mai este teamă de armată, lumea se schimbă.

Blestemul rasei umane nu este că suntem atât de diferiţi unii de alţii, ci că suntem atât de asemănători.

Asta înseamnă să fii prinţ – să fii în stare să treci peste metamorfoze şi să mergi mai departe.

3 Flares Twitter 0 Facebook 3 3 Flares ×

3 thoughts on “Seducătoarea din Florenţa

  1. Zina

    Nostimă imaginea lui Gulbadan căţărându-se pe arborele genealogic ! În ceea ce priveşte “a vedea numai ceea ce voiesc să vadă”, nu e specific numai stăpânilor lumii ci şi multor altora. Nu mai departe, vezi la bloggeri…

    Reply
  2. editha

    Să nu uitam munca traducatorului…Dacă acesta nu îşi alege cu atenţie şi inspiraţie cuvintele, adesea “simfonia olfactivă” se poate transforma în cu totul altceva.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.