Redescoperă România: o parte din poveste

0 Flares 0 Flares ×
Aş vrea să suspend timpul la senzaţia de bine de azi noapte când mă plimbăm prin Târgu Jiu şi mă gândeam la ultimele zile. Am descoperit un parc, m-am întins pe o bancă şi-am urmărit cerul. În Bucureşti se văd mai puţine stele, însă în Târgu Jiu azi noapte şi în Pades de cu seară cerul era mult mai populat.
Aseară, unii erau la Mănăstirea Tismana, alţii luaseră drumul către Ponoare, noi (eu, Vlad, şi Andra) ne-am oprit în Pades pe înserat, am vizitat Monumentul Proclamaţiei (o mică piramidă situată la capătul unei alei străjuită de copaci) unde am citit (la lumina telefonului) fragmente din proclamaţie.
Tot ieri am văzut castrul roman Tibiscum,  am admirat – după un drum prin munţi – Cheile Corcoaia, am vizitat de dimineaţă simulatorul de zbor de la Carpatair din Timişoara.
Au fost – până acum – trei zile pline de geografie şi istorie în excursia prinromania oferită de Petrom, cu seri pline de poveşti şi nopţi pline de linişte. Acum e dimineaţă la hotelul din Târgul Jiu şi scriu fugar de pe laptopul lui Cosmin Tudoran (colegul meu de cameră) cu gândul la încă o zi în care redescoperirea României îmi este ocazie de redescoperire de sine şi prilej de amintiri şi poveşti cu ceilalţi prieteni de #prinromania.

Aş vrea să suspend timpul la senzaţia de bine de azi noapte când mă plimbam prin Târgu Jiu şi mă gândeam la ultimele zile. Am descoperit un parc, m-am întins pe o bancă şi-am urmărit cerul. În Bucureşti se văd mai puţine stele, însă în Târgu Jiu azi noapte şi în Padeş de cu seară cerul era mult mai populat.

Aseară, unii erau la Mănăstirea Tismana, alţii luaseră drumul către Ponoare, noi (eu, Vlad şi Andra) ne-am oprit în Padeş pe înserat, am vizitat Monumentul Proclamaţiei (o mică piramidă situată la capătul unei alei străjuită de copaci) unde am citit (la lumina telefonului) fragmente din proclamaţie.

Tot ieri am văzut castrul roman Tibiscum,  am admirat – după un drum prin munţi – Cheile Corcoaia, am vizitat de dimineaţă simulatorul de zbor de la Carpatair din Timişoara.

Au fost – până acum – trei zile pline de geografie şi istorie în excursia #prinromania oferită de Petrom, cu seri pline de poveşti şi nopţi pline de linişte. Acum e dimineaţă la hotelul din Târgul Jiu şi scriu fugar de pe laptopul lui Cosmin Tudoran (colegul meu de cameră) cu gândul la încă o zi în care redescoperirea României îmi este ocazie de redescoperire de sine şi prilej de amintiri şi poveşti cu ceilalţi prieteni de #prinromania.

144399554Foto: Cosmin Tudoran

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

6 thoughts on “Redescoperă România: o parte din poveste

  1. mihaita1

    pai nu-ti este rusine mai ciuby :
    te lasi platiit de Petrom sa scrii despre frumusetile naturii… asta este ca si cum BP ti-ar oferi o excursie in golful Mexic…..
    la urma urmei ai dreptate banii nu miros…..nici macar a petrol
    in schimb tu …… mirosi puternic

    pfuiiiii….

    Reply
  2. piese auto import

    Chiar daca esti platit de Petrom tot excursie se cheama. Atata timp cat vii si ne dai si noua detalii, totul este OK. M-as bucura daca bucurestenii ar intelege ce frumoasa este tara asta si ca asa era odata si Bucurestiul. Din pacate totul s-a transformat in rau.

    Reply
  3. Pingback: Is harder to be kind than clever | Adrian Ciubotaru

  4. Pingback: Redescopera Romania: calatori prin Oltenia si Banat » Blogul lui Bobby Voicu – alpha beta version

Leave a Reply to adi mihai Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *