O zi pe şantier

3 Flares 3 Flares ×

Săptămâna trecută am răspuns apelului lui Vlad Petreanu de a petrece o zi pe șantier, participând la o acțiune de voluntariat organizată de Habitat For Humanity.

Sunt sensibil la această zonă non-guvernamentală pentru că am nevoie de semnale de încredere că lucrurile se schimbă și că oamenii se pot implica în acțiuni dincolo de interesele lor imediate.
Știu lucrurile acestea în mod teoretic, dar purtat în malaxorul știrilor și al actualității cotiditiene, uit prea des de această lume care produce, de ani de zile deja, schimbare în mod natural și organic. Din când în când, dacă nu regulat, e bine să-mi amintesc că sunt destule ocazii în care pot contribui cu ceva la binele celorlalți.

Programul se cheamă “Totul începe acasă”, este derulat de Habitat For Humanity și GDF SUEZ Energy România și presupune reabilitarea până la finalul anului 2014 a celor 12 case – unde locuiesc 80 de copii îngrijiți de mame sociale – din cadrul SOS Satele Copiilor din Calea Floreasca 165.

SOS-073

“În ce an sunteți născută?” o întreabă Vlad.
Este o doamnă care i-a citit articolul de pe blog, s-a urcat în autobuz și a venit să dea o mână de ajutor. A lucrat alături de noi, cu mânuși și cască de protecție, la izolarea exterioară a uneia dintre case.
Lângă noi, un grup de voluntari irlandezi forfotesc, dau cu mistria, măsoară paleți de vată de sticlă, bat cuie şi cară găleți de parcă s-au născut să facă asta.
“1950” răspunde doamna.

Voluntarii Habitat For Humanity își plătesc singuri cazarea, transportul și masa (este o filozofie a responsabilizării), iar irlandezii nu fac excepție. Grupul lor este destul de pestriț, nu reușesc să găsesc un profil. Bătrâni, tineri, studenți, îmbrăcați în tricourile oferite de organizatori, la umbră sau la soare, se mișcă cu aerul celei mai competente echipe de construcții.

În fiecare casă de la SOS Satele Copiilor locuiește o mamă socială ce are în grijă 6-7 copii. Casele au fost date în folosință acum 20 de ani și nu au mai fost renovate de atunci, iar în prezent ele sunt într-o stare avansată de degradare.
Până la finalul anului 2014 “șantierul” din Calea Floreasca 165 este deschis echipelor de voluntari care doresc să dea o mână de ajutor. Mai multe detalii se pot obține de la loredana.modoran@habitat.ro (0722.640.229).

3 Flares Twitter 2 Facebook 1 3 Flares ×

1 thought on “O zi pe şantier

  1. Pingback: O zi cheltuită cu folos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *