În mod paradoxal, îmi place mai mult muntele decât marea. Paradoxul este că ajung să mă duc mai des la mare decât la munte. Majoritatea prietenilor se duc la mare și, când e vorba de mers pe munte, rândurile se subțiază imediat în jurul meu.
În rarele ocazii când urc totuși pe munte, trebuie să o dau în bară cumva și să trag o sperietură pe cinste.
Am mers acum vreo patru ani, iarna, în Bucegi, și totul a ieșit prost. Eram cu încă doi prieteni și am pornit pe înserat să urcăm la cota 2000 de la 1400. Niciunul dintre noi nu avea experiență montană, în schimb aveam la noi doar o hartă pixelată scoasă de pe net, un trepied și un aparat foto, iar eu eram istețul care urca încălțat în ce mai frumoși și mai alunecoși adidași de vară.
În mod evident, n-am ajuns la cota 2000, începuse vijelia, abia mai vedeam în jurul nostru și ne-am rătăcit. Am găsit un popas (o mică chestie de beton, fără geamuri și fără ușă) unde am stat jumătate de oră și apoi ne-am întors. Era deja miezul nopții când, coborând, am văzut luminile hotelului de la 1400. Deodată, câinii din vale au început să latre și oamenii au început să urle în timp ce noi ne întorceam de sus pe drumul forestier.
Câinii lătrau, oamenii urlau pentru că, în vale (cam de unde se iau telescaunele), veniseră urșii. Vreo 8-9 urși erau alungați în sus în timp ce noi coboram pe drum. Prietenul cu trepiedul și aparatul foto (era student la fotografie, ce să-i faci!) a sărit în jos, în dreapta drumului, și l-am văzut rostogolindu-se în pădure. Celălalt prieten mi-a spus să stau calm și să mergem pe drum în pași de pitic (ca la orele de sport).
Am văzut în fața mea, la câteva zeci de metri, urși traversând drumul în sus și apoi, când am îndrăznit să mă ridic, am văzut în dreapta drumului, alți urși intrând în pădure. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă vreun urs ar fi luat-o pe drum unde noi mergeam în pași de pitic ca la orele de sport.
Într-un final, urșii au dispărut în întunericul din jurul nostru, am reușit să coborâm pe drum întâlnind primii câini. Când ne-au văzut, oamenii de acolo erau cât pe ce să ne ia la bătăie. Probabil rar le-a fost să vadă niște turiști atât de inconștienți.
O altă inconștiență am comis și acum câteva zile când am fost în Bucegi, iar despre aventura rezultată de aici despre care voi povesti mâine.
Faina povestirea, dar nu se intampla nimic daca ursii veneau pe drum pt. ca ursii foarte rar ataca oamenii. Eu tot pe “munte” (in padure seara, in Brasov) am dat nas in nas cu ursul… eu eram deja aproape lesinat… ursu s-a oprit si s-a asezat in fata mea cu fundu-ntr-un izvor. A stat asa vreo 5 minute care pt mine au parut o vesnicie dupa care a plecat. Cand sa ma linistesc si eu a venit altul care a trecut alergand pe langa mine. O singura data s-a luat dupa mine… tot in padure noaptea in Brasov a inceput sa mormaie si a venit in viteza spre mine, da atunci am fugit mancand pamantul (cred ca era ursoaica si a vrut doar sa ma sperie).
Chiar ieri un urs polar a omorat pe teritoriu Norvegian un baiat de vreo 17 ani din UK, (care voia sa dea la Medicina), si a ranit grav vreo alti 4 alti tineri din grupul lui turistic. Intr-adevar, ursii polari sunt mai fiorosi decat cei bruni, (si chiar vaneaza oameni in mod activ, nu doar defensiv), dar mie mi-ar fi, in mod cat se poate de normal, frica si de aia, si de aia. Ca nu stii in ce toane il gasesti, de obicei flamand si/sau enervat, si in Norvegia si in Romania.
http://www.bbc.co.uk/news/uk-14415592