Ura nu este un sentiment bun, consumă timp și resurse psihice care ar merita folosite pentru cauze mai bune. În schimb, a disprețui este o atitudine igienică când este vorba de a te delimita de oameni prost croiți, atitudini dăunătoare și lucruri contra firii.
Dacă ura este plină de umori, disprețul se poate ridica la înălțimea principiilor.

Într-o țară mică unde scaunele sunt puține oamenii se urăsc unii pe alții, se invidiază, dar nu au curajul disprețului. Sunt destui cei care secretă venin în sinea ta, dar puțini aceia care își asumă distanța necesară și sanitară a disprețului.

Într-o țară mică unde scaunele sunt puține oamenii se bat pe umăr, se salută și se îmbrățișează de-a lungul a două emisfere taiate de ecuatorul lașității. O lume pe la colțuri și o lume la masă, printre scaunele puține.

Într-o țară mică unde scaunele sunt puține nu se știe niciodată unde te așază goana după tacâmuri și cel mai elementar calcul spune că e mai prudent să îți abții principiile. Nu se știe niciodată când vei avea nevoie de ăla sau când te vei mai întâlni cu ălalalt.

Nu trebuie uitat că, în lupta pentru schimbare, Gandhi a disprețuit o stare a lucrurilor în care se afla propria țară, iar Martin Luther King a disprețuit legi și mentalități care perpetuau segregarea și rasismul.
Cu ura căptușită la piept reușești cel mult să te descurci în viață (visul tuturor părinților pentru propriile odrasle – să se descurce în viață), pe când disprețuind ceea ce merită disprețuit te ferești de pericolul lehamitei și înveți să tragi o linie.