Am observat că oamenii inteligenţi se descurajează mai repede decât oamenii mai puţin inteligenţi.
Înţeleg inteligenţa în acel mod trunchiat (în care am fost educaţi) în care înseamnă complexitate, aşadar mai multă instabilitate şi vulnerabilitate. Cineva a menţionat în acest context că fericiţi cei săraci cu duhul şi dacă eram puţin mai prost, eram fericit, însă am impresia că problema este mai largă decat atât.
Oamenii inteligenţi îşi poartă şi îşi simt fragilitatea şi ies prin urmare mai greu din zona lor de confort. Îndrăznesc mai puţin pentru că ispita mândriei îî cuprinde mai des şi pentru că-i mai comodă contemplarea propriei complexităţi.
Oamenii inteligenţi sunt în medie mai timizi, însă timiditatea nu este efectul nesiguranţei, ci este banala consecinţă a inflaţiei de sine.
Există o întreagă tradiţie a inteligenţei văzută ca rană emoţională (câtă luciditate, atâta dramă!) şi provocatoare de dezechilibre, însă s-a vorbit mai puţin despre disciplina gândurilor pe care orice avans în cunoaştere trebuie să şi-l asume.
Orice avans în cunoaştere este un risc pentru imaginea de sine. Orice avans în cunoaştere presupune şi orgoliul asociat iniţiaţilor, a celor care cred că deţin o fărâmă de cunoaştere inaccesibilă celorlalţi şi prin urmare deţin o bucăţică de putere.
Orice avans în cunoaştere trebuie să presupună o smerenie aferentă. Modestia este o disciplină a gândurilor.
Drama nu constă în faptul că afli mai multe lucruri. Provocarea cea mai mare vine din modul cum gestionezi imaginea de sine după ce afli mai multe lucruri. You can’t handle the truth nu înseamnă că adevărul e groaznic, ci mai degrabă faptul că şandramaua personală este fragilă, iar acel adevăr nu are cum să fie integrat decât cu riscul unor comoţii personale.
O altă nuanţă în acest caz este şi mai interesantă. Nu toate adevărurile îţi sunt necesare, însă atunci când forţezi nota din orgoliul cunoaşterii, încerci în mod artificial şi orbit de mândrie să te cuplezi la nişte adevăruri care nu sunt pe potriva ta, care nu sunt pe măsura ta.
Am scris rândurile de mai sus într-o cheie personală. Am observat la mine însumi cum setea de cunoaştere este cuplată de prea multe ori cu voinţa de putere şi are ca rezultat o imagine de sine distorsionată.
Când alergi după adevăruri pe care nu ai unde să le integrezi începi în mod inconştient să le foloseşti împotriva ta. Când îţi ascuţi sabia şi nu-i nici un oponent în jur, în mod inevitabil ajungi să te tai singur în ea.
Ca frumos ai mai scris acest articol…
Am admirat si am iubit instantaneu oamenii deveniti celebri dar a caror modestie formau in jurul lor o aura speciala.
Ai dreptate, exista riscul deformarii in interior iar riscul din expresia “sa-ti pierzi capul” se refera de fapt la a-ti pierde contactul cu identitatea.
Modestia este o disciplină a gândurilor şi postul ăsta e o indisciplină a clişeelor şi a generalizărilor pripite. Vorbeşti despre “oameni” şi despre “ce s-a scris” şi despre “avans în cunoaştere” de parcă pui tacâmurile la loc în sertare după ce le-ai spălat. Nu zic nu, jonglerii d’ăstea la limita răsfăţului or aduce trafic …
Oricit de corect ai spune lucrurilor pe nume trebuie sa apara cineva cu alte argumente chiar si numai de dragul de-a se semna astfel.In fine,cred ca ai surprins foarte corect faptul ca exista un moment individual optim cind te poti conecta la un anume adevar.Altfel nu vad nici o diferenta intre snobism si fortarea escaladarii devarului doar pe motivul orgoliului cunoasterii.Problema este ca expunerea “cheii personale”despre care (sincer)vorbesti pare pentru un anumit tip de idioti jonglerie la limita rasfatului.
De câte ori vin aici îmi amintesc de inconștientul colectiv jungian. Îmi regăsesc gândurile de ieri sau de azi exprimate mai clar sau uneori intr-o cheie personala. Ca și cum în inconștientul colectiv circulă un gând și unii chiar reușesc să stea să îl asculte sau îl pescuiesc. În vis. E ca o tendință. O evoluție colectivă a gândurilor: început de an, sfârșit de sărbători, reîntoarcere la “monotonia” cotidiană, rezoluții și planuri pentru noul an. Să fie că simțim nevoia de ordine și disciplină interioară? Ca și cum noul an ar trebui să înceapă pe un loc curat, cu gânduri clare bine puse în ordine?
Era ieri când priveam pe fereastra taxiului. Blocurile. Străzile. Mizeria. Mă gândeam că toată această dezordine reprezintă o reflexie a lipsei de ordine în gândurile oamenilor. Se zice că omul sfințește locul. Cred că ar trebui definit mai bine cuvântul “sfințeste”. Mi-am amintit de filmele orientale (gen Karate Kid). Nu era întâmplător faptul că un discipol începea învățarea secretelor artei prin multă ordine și curățenie. Actul în sine, de a curăța și pune în ordine, dăruiește o posibilitate de a putea învăța să faci asta și la nivel mental(interior) odată ce ai invățat să o faci în mediul înconjurator (exterior). Sau poate era doar un act simbolic cu scopuri de umilire a discipolului? Tu ai făcut armata? :))
Osho spunea într-unul din fragmentele sale că maestrul nu trebuie imitat ci înțeles. Iar atunci când au fost urmate dogme și reguli nepotrivite individului o mare contradicție s-a născut în acea ființă. A crea o contradicție echivalează cu a crea un iad. Un individ poate fi numai el însuși. Iar pentru a fi un individ (indivizibil), o unitate, o armonie trebuie să înțeleagă nu să imite. O persoană inteligentă învață, înțelege și urmează lumina proprie ce ia naștere din acea înțelepciune.
Pingback: Lectia de franceza « Vlad Maior
Pingback: Ridicolul este o situaţie creativă | Adrian Ciubotaru
frumos scris, intr-adevar modestia este o chestiune de intelepciune, iar intelepciunea este mana in mana cu inteligenta.
ai dat insa un citat acolo “fericiţi cei săraci cu duhul”, care este, din nefericire, foarte prost interpretat de majoritatea oamenilor. Fiind o buna cunoscatoare a Bibliei, pot sa iti spun pe scurt ca Isus nu preaslavea prostia, ci se referea la cei ¨insetati de lucrurile spirituale¨, sau saraci in lucrurile spirituale, fiindca ei urmau sa primeasca mai mult. Nu ma intind aici cu explicatiile, ca postul este despre altceva, dar avand in vedere ca pari un tip destept, nu puteam sa nu intervin in acest aspect care s-a popularizat eronat din cauza ignorantei sau superficialitatii celor care au ¨pus pe piata¨ explicatia.
Pingback: Jurnal « SERTARUL CU GANDURI
Pingback: Trebuie să măresc gradul de risc pe care viaţa mea poate să-l suporte | Adrian Ciubotaru
Pingback: Când timiditatea nu este elegantă | Adrian Ciubotaru
Imi place foarte mult cum ai scris si iti dau mare dreptate in ceea ce priveste setea de cunoastere si vanitatea ce vine o data cu ea. De aceea este nevoie de modestie ca sa estompeze efectele negative ale formarii unei imagini distorsionate sau supraapreciate de sine.