În patru ore ţi poate decide viaţa în trei direcţii

1 Flares 1 Flares ×

Parcul Copou

În clasa a VIII-a, dupa un vis frumos de câteva zile (sau săptămâni?) trăit alături de o fată care-mi întruchipa toate visele de atunci, într-o dimineaţă m-am trezit prost şi am rupt vraja. Am fost atât de laş încât am anunţat-o printr-un prieten, iar când am aflat că vine să mă caute acasă, am fugit pe nişte coclauri.
Într-un final m-a găsit şi încă mai văd acea imagine cu ea venind pe cărare, întrebându-mă cu lacrimi in ochi “cu ce ţi-am greşit?”

A fost mai dureros decât orice ce trăisem eu atunci. Nu-mi greşise cu nimic, însă ceva din mine mă tragea să fug de acea poveste frumoasă şi intensă.
Ceva din mine îşi dorea o disponibilitate, ceva din mine îşi dorea o inconştienţă, ceva din mine îşi dorea o fugă.

În lunile ce-au urmat, m-am îndepărtat de toţi prietenii de atunci, fata a suferit un timp, şi-a povestit drama într-o revistă la modă pe atunci şi într-un final a găsit un super băiat.

Povestea de mai sus e doar un preludiu la rândurile ce urmează. Am ideea că viaţa este cel mai bun pedagog, că ceea ce trăieşti tu însuţi la un moment dat poate da măsura chipului tău, iar când anumite tipare se repetă, înseamnă că undeva ai greşit.

De vreme ce viaţa este cel mai bun pedagog, când lucrurile încep să se repete, înseamnă că lecţia n-a fost învăţată. Că individul ce-a trecut prin (adică eu), a fost un idiot şi un inconştient.
Nu importă prin câte ai trecut, nu contează câte experienţe ai avut, contează ce ai învăţat din ele.
Contează ce-ai făcut tu cu ce-a făcut viaţa cu tine.

În acest post nu fac nici o aluzie la alte persoane şi alte situaţii, ci doar la mine însumi. Eu cu prostiile, dezechilibrele şi durerile mele şi am ales să scriu pentru că mi s-a părut mai uşor să nu scriu. Mi se pare mai greu să foloseşti scrisul ca un început de terapie şi am avut iluzia că nu mă feresc de lucrurile grele.

Sunt mai prost decât un animal. Animalul îşi este fidel propriului interes. Ghepardul aleargă, prinde gazela şi apoi nu mai mişcă nici un muschi în mod gratuit. Sprintul îl epuizează enorm, iar echilibrul caloric este o necesitate pe care si-o dozează în mod inteligent. Omul este singura fiinţa care îşi cheltuie energie în afara interesului propriu. Singura fiinţă care îşi trădează în mod constient (sau inconştient, funcţie de grila de valori) interesul. Care jonglează permanent cu instinctele sale de autoconservare.

Omul… e posibil să generalizez, e posibil să vorbesc de fapt despre mine, iar dacă inteligenţa este o chestiune de adaptare (dupa o definiţie behavoristă), atunci eu cu siguranţă sunt un tip idiot. Spun acest lucru pentru că-mi ştiu subteranele şi motivaţiile. Şi-mi permit să spun acest lucru pentru că nu judec pe nimeni atât de aspru cum mă judec pe mine.

Am avut o zi, apoi o seară şi acum când scriu, o noapte extrem de ciudată şi ar mai fi multe lucruri de zis, însă încă mai am prejudecata simţului ridicolului. Aş dori doar să mai spun că uneori cel mai mare păcat este să crezi că nu ai pe nimeni lângă tine.

1 Flares Twitter 0 Facebook 1 1 Flares ×

15 thoughts on “În patru ore ţi poate decide viaţa în trei direcţii

  1. daimon

    mie-mi place enorm vorba aia, că dacă nu plânge, copilul nu primeşte ţâţă. desigur, s-ar putea să plângă şi totuşi să nu primească, dar măcar a încercat, măcar s-a exteriorizat prin plâns. lucru super ok.

    toţi trecem prin momente d-astea de rahat, ciudate, decupate din alt scenariu. pentru ca în ele, să ne amintim de oamenii importanţi din viaţa noastră. chiar şi cea mai banală cunoştinţă te ajută, dacă binevoieşti să dai un telefon şi să spui “hey, mă simt naşpa, help me”.

    aberez oare?

    Reply
  2. vorbaretu'

    o dai pe behaviorism acum? pai iti spuneam si nu credeai…ni se-ntampla exact ceea ce “trebuie”, adica ceea ce am fost invatati sa cerem (inconstient sau nu)
    baga-ma la spam! 🙂
    neata!

    Reply
  3. Aletheia

    “cel mai mare păcat este să crezi că nu ai pe nimeni lângă tine”… dar, ca individ, intotdeauna ai pe cineva alaturi de tine? simti si intuiesti asta, chiar daca nu primesti semnale ca cineva ar fi alaturi de tine? Sau e vorba iar de instinctul originar social uman? Eu cred ca unii chiar sunt lasati intentionat sa se simta singuri de catre semenii lor. Asta ii cizeleaza…

    Reply
  4. andreea

    ce ai scris aici imi place cel mai mult din tot. singuratatea este o conditie necesara, in final. depinde cum o faci sa fie temporara. 🙂

    Reply
  5. Luisa

    (domnule nu stiu cum faci, da cateodata asa sunt de acord cu tine ca nu pot sa ma abtin sa nu comentez)
    …sau cel mai mare pacat este sa crezi ca trebuie sa sara cineva sa te ajute cand ti se pare tie ca ai nevoie. se pare ca exact atunci toata lumea are alta treaba. sau poate ca atitudinea corecta o fi sa zici: “Doamne, iti multumesc pentru lectie, lumineaza-ma si pe mine sa pricep”.
    foarte meseriasa minte ai, reverente 🙂

    Reply
  6. atentie

    Sotul meu are o datorie la mine de aproape 2 ani de zile. De doi ani de zile imi spune acelasi lucru :”maine iti dau banii”.O sa spuneti “cum, tu si cu sotul tau nu aveti banii la comun”? Nu, banii au fost dati sub forma de imprumut si de doi ani imi spune “maine, maine” e mereu maine si eu nu reusesc sa ma supar pentru ca exista mereu maine dar nu mai inteleg, cand se va sfarsi acest “maine”? Si aici vine intrebarea mea: care e lectia mea aici? Nu inteleg, adica eu sunt de principiul ca intr-o relatie trebuie sa existe onestitate, ori el zice mereu “maine” si au trecut 2 ani, pare ideal nu? de mai bine de 700 de ori m-a “mintit” ca imi da banii “maine” si eu inca il cred. Am nevoie de putin ajutor aici sa inteleg chestia asta fiindca sincer: ma depaseste :)(asta apropos de lucrurile care se intampla pana inveti ceva din ele si apropos de lucrurile care trebuie sa se intample)…so? studiu de caz, nah

    Reply
  7. atentie

    A, si am patit si eu chestia cu “fuga in coclauri” dar din cauza ca urma sa ne sarutam si eu eram foarte complexata de faptul ca purtam un aparat dentar din ala metalic.Tot prin gimnaziu…Asa ca fugi din cauza unui complex…e ceva ce nu iti place la tine si nu vrei sa iti strice imaginea cand cel iubit va “vedea”…Aici nu e vorba de o lectie ci de a te accepta asa cum esti. Parerea mea e ca daca vrei sa te cunosti si mai bine trebuie sa te imbeti pana iti “pierzi mintile” sa vezi ce ascunde subconstientul, sa te droghezi de cateva ori(sa vezi alte laturi) si faci lucurri caree te fac sa iti pierzi controlul, sa vezi ce se ascunde dedesubt:)

    Reply
  8. Sasha

    In sfarsit sunt de aceeasi parere cu tine. Bravo de post. Mare adevar graiesti in special in paragraful 7. Ala care incepe cu “Sunt…”
    Bravo inca odata.

    Reply
  9. ama

    o zi, o seara si o noapte de autoanaliza si constientizare a unor mici…nereguli.o sa schimbi ceva oare?…

    Reply
  10. catalinar

    nu exista greseli iremediabile ci doar drumuri mai lungi sau mai scurte prin labirint. si tind sa dau dreptate celui care spune ca depresia este incapacitatea de a mai visa. exista acel indestructibil din noi care ne tine legat de ceilalti si ne ajuta sa ne recompunem dupa cadere. si daca nu te mai poti da pe tine tot mai ramane ceva de oferit “celui” care ne-a dat macar pentur putin timp gandul ca nu suntem singuri.

    Reply
  11. gabi

    Mai Adi, mai…uluitor…
    “…iar când anumite tipare se repetă, înseamnă că undeva ai greşit.”

    Natura adora programele pentru ca acesta este modul ei de a experimenta. Natura poate repeta ceea ce memoreaza, iar ceea ce intra in memorie devine program, obisnuinta sau schema.
    Natura n-are nicio vina pentru ca este conceputa sa valideze ca fiind “adevarat” doar ceea ce se repeta. Daca avem un esec si ne prindem mintea in el, esecul se va repeta, caci noi il transformam in program de indata ce afirmam mult timp simplul fapt ca el face parte din realitatea noastra.
    …si fericirea poate deveni program cand ne gandim mult la ea si daca o traim zi de zi plenar. Deci, se poate si bine si rau, depinde doar de noi sa ni se intample.

    ……..
    “iar dacă inteligenţa este o chestiune de adaptare”

    Persoana inteligenta este pe deplin satisfacuta de ceea ce e posibil. Ea munceste pentru ceea ce este probabil, niciodata pentru ceea ce este improbabil sau imposibil. Ea priveste viata asa cum e, cu limitele ei. Nu e perfectionista. Perfectionistul e nevropat.

    Naturaletea omului nu poate fi un ideal, pentru ca niciun ideal nu poate crea simplitate. Idealul este cel care otraveste omul si-l face complex, il divizeaza, face din el doua persoane – cel care este si cel care vrea sa fie.

    Eu cred (poate ma insel) ca ai reusit sa lasi o amprenta puternica a sinceritatii scriind acest post si mai cred ca poti spune oricand “sorry” celui care ” ne-a dat macar pentru putin timp gandul ca nu suntem singuri” – superb spus de Catalinar.

    @ Atentie – draguta experienta dumneavoastra sub aspectul repetitiv al neindeplinirii “ordinului” de catre sot. El nu doreste sa se supuna, nu ca nu doreste sa va restituie banii. Deci,schimbati tactica ! Bafta!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.