Împărțim sau nu același spațiu și același timp?

10 Flares 10 Flares ×

Oamenii tind să fie mai cooperanți și mai concilianți în contexte sociale gândite pe termen lung. Într-o firmă, într-o familie, într-un apartament, în cazul unui parteneriat sau într-o mică comunitate. Ești pur și simplu mai atent cu cineva atunci când știi că îl vei mai întâlni și mâine, și poimâine.

În cazul contextelor sociale temporare (la o coadă, în tren, într-un magazin sau la un eveniment oarecare), suntem mai puțin atenți cu ceilalți din simplu motiv că șansele de a-i reîntâlni sunt foarte mici. Nu vorbesc de nesimțire sau de altceva, dar în acest caz, se fac – conștient sau inconștient – alte calcule sociale.

Majoritatea românilor își gândesc propria țară ca fiind plină de contexte sociale temporare unde au voie să fie mai puțin atenți, mai puțin răbdători, mai puțin solidari. De exemplu, vecinii de bloc nu simt o mare solidaritate din cauză că împart pe termen lung același spațiu. Sunt mulți care nu-și cunosc vecinii, care nu-și salută vecinii, care nu iau act de existența lor decât atunci când sferele private se întrepătrund artificial: muzica dată prea tare sau certuri și țipete în apartamentul de lângă.

În acest exemplu, al vecinilor de bloc, aceștia știu că împart același spațiu, dar nu consideră că împart același timp. Cu alte cuvinte, nu se consideră contemporani unii cu ceilalți. Sunt timpi diferiți, ritmuri diferite și, la urma urmei, lumi diferite.

Un alt exemplu. Un politician din București nu este contemporan – sau nu se consideră a fi – cu un țăran din Moldova. Îi apropie o limbă și câteva simboluri naționale (dar ce mai însemnă acestea azi?), dar îi despart interesele, opțiunile, veniturile, clasele sociale și idealurile. Dacă politicianul nu simte că împarte aceeași infrastructură, aceleași servicii medicale și aceleași șanse la o justiție corectă, ce solidaritate poți cere de la cineva care consideră că trăiește într-o altă lume decât a ta?

Corupția este rezultatul nepăsării unor oamenii care nu cred că au aceleași drepturi și responsabilități ca ceilalți. Cu alte cuvinte, nu simt că împart aceeași lume și același timp. Doar iluzia că trăiești în alt timp te salvează de consecințele dezastruoase ale acțiunilor tale. Altfel nu-mi explic această miopie, această nepăsare.

Observ o lipsă acută de încredere și solidaritate încât singura ipoteză pe care mi-o permit este aceea că oamenii nu se simt contempotani unii cu alții. Nu simt că împart același timp, aceeași lume, aceeași țară, aceeași planetă. Altfel de ce nu ți-ar păsa de semenii tăi? De ce nu ai încerca să schimbi lucrurile? De ce nu te-ai implica?

10 Flares Twitter 0 Facebook 10 10 Flares ×

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *