Hai să ne suprălicităm

0 Flares 0 Flares ×

Nu trebuie să ai cărţile cele mai bune pentru a câştiga, trebuie doar să scoţi din ele mai mult decât scot ceilalţi. Dacă câştigătorii sunt cei care îşi plusează fiecare şansă, pierzătorii sunt cei care se sublicitează, cei care îşi trăiesc viaţa aruncând cărţile, dorind să scape de ele.

Nu trebuie să fii un fin observator pentru a-ţi da seama că oamenilor le este frică de împlinirea viselor, de reuşită, de succes. A jongla cu şanse la mâna a doua reprezintă un compromis tentant.

Majoritatea judecăţilor de valoare pe care le fac se bazează pe o experienţă redusă cu oamenii — am cunoscut câţiva zeci de oameni — şi cu cărţile — am citit câteva sute de cărţi. Din acest spaţiu emit sentinţe care reflectă locul meu geometric spiritual şi social. Verificări incomplete ale unor trăiri, premise asumate doar pe jumatate, autisme logice — nu mă suportă pentru că nu vorbesc cu el, nu vorbesc cu el pentru că nu mă suportă — şi prejudecăţi pe care le ambalăm frumos în educaţie, studii superioare, cultură şi bun simţ.

Astfel, dincolo de limitele inerente ale oricărei subiectivităţi care se exportă pe sine ca centru al unui univers de discurs, rezidă iluzia certitudinii adevărurilor pe care le emitem, adevăruri care ne eliberează, adevăruri pe care le-am verificat. Setul meu de adevăruri nu coincide cu setul tău, iar dacă am face schimb, probabil tu ai fi doborât sub greutatea adevărurilor mele, iar eu aş fi debusolat de simplitatea a lor tale.

Revenind. Emit judecăţi de valoare având ca grup de studiu o majoritate mai puţin onorabilă, un grup de oameni care se mişcă în limitele statistice — suntem nişte nume pe nişte foi, material pentru evidenţa populaţiei. Atunci când judecăţile se formează în jurul acestor cobai teoretici, distorsionarea este evidentă şi inevitabilă. Poţi spune la fel de uşor că nu toţi se sublicitează pe ei înşişi sau că nu toţi se tem de succesul propriu.

Dincolo de majoritatea statistică şi deloc neglijabilă se află cei care îşi permit supralicitatea de sine, îşi permit marketingul exagerat al propriei persoane, îşi permit emoţii ce pot deveni mode culturale, îşi riscă un anonimat public.

A te supralicita ca tânăr înseamnă de cele mai multe ori a renunţa să mai plăteşti nota de plată a prejudecăţilor şi angoasele părinţilor. Deşi trăim într-o lume istorică construită de alţii, deşi trăim într-o lume care nu este setată pe potriva noastră, o lume ale cărei cărămizi nu poartă matricea nostalgiilor şi idealurilor noastre, în ciuda a toate acestea, reacţia tinerilor la această lume în care se găsesc aruncaţi face Pământul să se învârtă.

De vreme ce accentul acestei stări de spirit se bazează pe o reacţie — umbra unui act — nu putem vorbi decât o creaţie la puterea a doua.

Reacţii la mediu şi la stimulii externi are şi euglena verde, iar tinereţea este abia o promisiune, nicidecum o valoare în sine.
Valoarea se verifică în rezultate, iar nu în încercări, nu în promisiuni, tentative, intenţii, pretenţii.

Dacă un adevăr nu îmi foloseşte, dacă un adevăr îmi bruschează emoţiile, de ce sa-l adopt? Dacă un adevăr nu devine rentabil, nu-şi arată eficienţa, renunţă la el, aruncă-l! Nu e pentru tine. Nu toate adevărurile sunt reglate pe frecvenţa pulsului tău. O idee care nu are în coadă un lucru mecanic, nu este o idee bună.

Utilitatea ar trebui să devină singurul criteriu de validare al ideilor. Am fost şi încă vom mai fi educaţi să creştem ca nişte soldăţei, iar nu ca nişte individualităţi. Am fost şi încă suntem învăţati să fim proprii noştri terorişti, să ne culpabilizăm diferenţele, să nu punem mâna, să nu vorbim neîntrebaţi, riscând astfel să ratăm şansa de a deveni o generaţie pragmatică şi inspirată.

De vreme ce lumea în care trăim a fost construită de înaintaşii noştri după visele şi idealurile lor, nu ne va chema nimeni la dans decât dacă ne supralicităm singuri şansele şi oportunităţile.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

5 thoughts on “Hai să ne suprălicităm

  1. fraport

    Pragmatici sunt multi dintre noi, altfel nu am putea supravietui in cotidian. Atita timp cit perspectivele unei gindiri libere, ale unei cunoasteri “per se” sunt conditionate de accesul la informatie, de conectivitatea la “Zeitgeschehen”, de reusita unei iesiri dintr-un mediu incorsetat, vor exista piedici materiale si culturale. Nu depinde numai de increderea in sine, ci si de mediul in care te manifesti zilnic. Trebuie sa ai o oferta, pentru a putea alege. Daca a fost o alegere inspirata sau nu… aceasta tot timpul o dovedeste.

    Reply
  2. Pingback: Amintire din anul I at Adrian Ciubotaru

  3. Pingback: Why smart people believe weird things? at Adrian Ciubotaru

  4. Pingback: Valoarea – un nonsens | joy

Leave a Reply

Your email address will not be published.