Femeia ținea ușa larg dechisă de la intrarea în bloc. La capătul aleii, Gloria.
“Hai înăuntru, Gloria! Mă faci să aștept”
Gloria, impasibilă.
“Hai, Gloria, uite că a început să plouă”
Gloria, nimic.
Femeia își schimbă tonul și-și duce rugămințile în acel registru al adulților puși în fața unui copil de 2-3 ani.
Tot nu merge.
Îndepărtându-mă, o aud pe femeie pierzându-și răbdarea:
“Gloria! Haide! Stau după tine.”
Nu știu cum s-a terminat această “negociere”, dar din toată scena mi-a rămas un singur gând:  Gloria este un nume frumos pentru un câine.