“Bine, hai… vorbim” este o formulă frecventă de despărţire la telefon, pe messenger sau faţă-n faţă. Un salut inertial aruncat între prieteni, cunoscuţi şi parteneri ocazionali de sex.

“Bine, oricum mai vorbim şi vedem…” expresie ce presupune nu doar o dorinţă ingenuă de comunicare, cât multitudinea de canale şi prilejuri în care ne putem întâlni. Adică chiar dacă nu ne vedem şi nu interacţionăm zilnic, există o mare şansă să dăm unul peste celălalt. La o conferinţă, la o terasă, printr-un mass message pe messenger. Suntem atât de aglomeraţi de mijloace de comunicare încât într-adevăr probabilitatea de întâlnire a crescut calitativ, căci “M-am revăzut cu un prieten vechi, am schimbat banalităţi şi cam atât” nu este o situaţie rară sau ciudată.

Ne-am nişat sistemul de interactiuni sociale. Petrecem mai mult timp alături de oameni de serviciu, alături de oamenii din “industrie”, alături de partenerii de afaceri decât cu prietenii buni, familia sau chiar iubita. Sentimentul de vacanţă pe care ţi-l dau cei dragi… vacanţă-destindere sau vacanţă-timp pierdut-ineficient-pasiv.

“Vorbim” poate ascunde şi o ipocrizie sănătoasă din punct de vedere social. Expresia lasă un loc generos subînţelesului relaţiilor umane. Nu prea ne despărţim de foşti colegi de muncă sau de prieteni pe care nu-i mai frecventăm cu “Să fim sinceri, o să ne vedem întâmplător, iar berea promisă n-o vom mai bea niciodată şi oricum avem interese, cercuri şi priorităţi diferite”.
Nu. De obicei, menţinem iluzia igienică a unei continuităţi în relaţiile noastre. “Vorbim, poate ne potrivim şi mergem la mare într-un week-end”. Deşi “vorbim” nu acoperă sansele slabe de revedere sau frecvenţa redusă ale viitoarelor întâlniri, oferă totuşi senzaţia unei lumi coerente.

Pe de altă parte, nu e vorba de un joc dublu. Foloseşti “vorbim” şi cu prietenii buni (cu care nu te vezi în fiecare zi) şi de cele mai multe ori chiar vorbiţi. Este doar rezumatul grăbit al unei stări de fapt şi de spirit.

În ultimul timp, mi-am format un exerciţiu sau un obicei să răspund la telefon cu “Hei” jovial şi suprinzător în sens bun (ce bine c-ai dat un semn!)
– Hei, chiar mă gândeam să mai ieşim şi noi.
– Hei, ce mai faci?

Genul ăsta de întâmpinare (pe care eu o simt tonică) se produce la un nivel de disponibilitate care deja poate cataliza o revedere, o întâlnire, o conversaţie inspirată.

Mă gândeam azi la aceste formule intermediare pentru că o mare parte din zi ne-o petrecem între, într-un spaţiu intermediar, într-un domeniu al intervalului ce te face să te întrebi de multe ori, dacă puse cap la cap, bucăţelele de timp şi oameni, formează un traseu, o orientare sau doar o curgere haotică şi lipsită de sens a fluxului de timp, oameni şi viaţă.