Experiment video: o femeie într-un Ford Fiesta

14 Flares 14 Flares ×

E un experiment video pe care îmi doream să-l fac de mult: o femeie la volanul unui Ford Fiesta (1L Ecoboost, 100 CP, echiparea Titanium). O mașină pe care o cunosc și pe care o apreciez pusă în mâinile unei femei care o conduce pentru prima dată.

Protagonista filmului de mai jos este Iulia. Nu ne știam dinainte, ne-am văzut pentru prima dată cu ocazia acestui experiment, îi place mult la volan, conduce de obicei un VW Polo și îi mulțumesc pentru implicare.

Opiniile celorlalți bloggeri și ale jurnaliștilor auto le-am citit și le-am auzit, dar acum îmi doream părerea unei femei care se urcă pentru prima dată într-o nouă mașină: cum reacționează, ce îi atrage atenția și ce nu, cum se obișnuiește, ce îi place și ce nu-i place.

Este o experiență fără niciun aranjament, iar întâlnirea noastră a fost de așa natură încât Iulia nu era sigură ce mașină va conduce în cadrul “testului”.

Detalii care au picat la montaj:
– cotiera e prea în spate
– în cadrul testului – care a durat o oră și jumătate – consumul a crescut de la 6.0 la 6.1 l/100 km
– a apreciat oglinda heliomată
– eu mi-am dat seama că mă lovesc prea des cu tibia de torpedou (care pare pus prea jos)

Trecând peste crisparea mea de pe scaunul din dreapta – unde nu mă simt în largul meu indiferent de cine conduce – a fost o experiență plăcută să văd prin ochii altuia o mașină și vreau să o mai încerc.

PS: Am filmat cu un Vico TF2+ Premium.

14 Flares Twitter 3 Facebook 11 14 Flares ×

3 thoughts on “Experiment video: o femeie într-un Ford Fiesta

  1. cart00n

    Iti dau cateva sfaturi. Data viitoare lasa scaunul, oglinzile si volanul complet dereglate si vezi daca se descurca sa-si gaseasca o pozitie ok. Nu-i zice nimic de motor, ce tip e sau cum si incearca sa afli parerea dupa ce face o depasire sau un demaraj, s-ar putea sa ai o supriza mega placuta si sa creada ca este intr-o masina cu un motor mult mai mare.
    La sfarsit arati si ce poate SYNC-ul si vezi parerea persoanei respective dupa ce face un test.

    Reply
    1. Adrian Ciubotaru Post author

      cart00n, scaunul și oglinzile erau reglate pentru mine, dar nu m-am gândit să le dereglez intenționat:)
      Am întrebat-o de motor după 20 de minute de mers, dar i-am spus de cuplu la turații mici după 2 minute, observase prea repede că e… altceva
      mersi de sfaturi

      Reply
  2. Pingback: 4 lucruri deranjante la un Ford Fiesta | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *