Inca de la inceputul anului am fost extrem de obosit. Am dormit mult, am mancat bine si m-am ingrasat putin. Totul a fost bine pana sambata seara cand eram la fel de obosit, doar ca aveam o idee in degete (un text care se structura frumos in jurul a daca ai iubit o data, nu te mai poti sinucide). Era zece seara, mi-am propus sa ma culc, sa ma trezesc la noapte si sa scriu (notasem cateva chestii intr-un notepad). Am luat o carte, am adormit instant si abia duminica la zece dimineata m-am trezit. Pusesem telefonul sa sune, l-am auzit, insa eram prea epuizat ca sa ma mai pot ridica din pat. Aici e o buba: lipsa de vointa (indiferent cat de greu imi simteam corpul in miez de noapte).

A doua buba a fost sentimentul de lehamite in care m-am sculat duminica dimineata. Mi-a fost ciuda ca nu m-am putut trezi la 3 noaptea. (si ce daca ai lucrat sambata pana la patru dupa-amiaza?) Ideile, structura isi luasera zborul, am deschis notepad-ul si nu mai intelegeam nimic. Stiam ca tipul ce se culcase sambata seara imi transmisese ceva, imi daduse niste sarcini, iar eu, acum duminica dimineata, eram incapabil sa le implinesc. Bla, bla, mi-am deschis reader-ul, am pierdut cate ore citind bloguri de toate natiile si ma simteam din ce in ce mai prost. Nu m-am putut trezi, am pierdut ideile, n-am mai scris nimic.

Dupa cateva ore de rasfoit site-uri si-n pauza lipsei de inspiratie, m-am gandit sa rup vraja zilei cumparandu-mi o carte. Indiferent ce fac, in aceasta zi trebuie sa cumpar o carte. Initial am sperat la cartea asta, insa n-am gasit-o. Nici la salile Dalles, nici la Carturesti, nici la Kretzulescu.

Am frunzarit memoriile lui Marquez si ale lui Llosa, jurnalul american al lui Stelian Tanase, noutatile marca Rushdie si intr-un final mi-am luat Egoistul romantic. Cartea asta mi-a recomandat-o Ioana acum cateva luni si tot o amageam ca mi-o iau pana… mi-am luat-o. As fi vrut sa dau link catre ea, insa deocamdata isi aduce aportul inspirat doar pe bookblog.ro.

De fapt, tot ce-am scris pana aici este o introducere catre singurul lucru veritabil ce mi s-a intamplat duminica. Pe trotuar in fata mea, un copil de mana cu tatal sau si-a scapat din mana balonul. M-am aplecat si i l-am dat. Tatal mi-a zambit, mi-a multumit si-am trecut mai departe. Aceasta intamplare de cateva secunde a fost singurul contact de duminica cu un Celalalt. Evident, au mai fost persoane cu care am interactionat in ziua aceea: colegii de apartament, vanzatoarele etc., insa doar la faza cu balonul am simtit c-am intrat in legatura cu Celalalt. Sa se inteleaga, Celalalt nu este contabilizat in regula aia a agentilor de vanzari: fa-ti cinci contacte noi in fiecare zi, suna nu stiu cati oameni in fiecare zi. Celalalt e chestia aia ce-o intalnim in lume pentru ca am fost pregatiti s-o intalnim. Celalalt e universul care se intoarce catre tine nu pentru ca ai oferit ceva, ci pentru ca ai si uitat c-ai oferit ceva.

Revenind, I won’t.