Despre seducţie şi alţi demoni

0 Flares 0 Flares ×

Sunt o fiinţă profundă – recitesc din trei în trei ani Ulysse de James Joyce doar de plăcere. Mă consider un individ cu o intuiţie rezonabilă. În esenţă sunt o persoană bună şi încerc să nu-i rănesc pe alţii. Dar par a nu fi în stare să evoluez la următoarea etapă a vieţii mele, pur şi simplu pentru că petrec prea mult timp gândindu-mă la femei.

Astfel se caracterizează pe sine Neil Strauss în primele pagini din succesul său publicistic, tradus la noi, cu titlul Jocul Seducţiei. Cartea spune povestea unui “individ banal şi frustrat” care a ajuns în decurs de doi ani the world’s greatest pick-up artist.

O poveste fascinantă de-a lungul a 700 de pagini a unui individ care lucrează cu sine, se modelează – prin intermediul seduction community – pentru a cuceri cât mai multe femei.

Dincolo de tehnicile NLP, teoriile de psihologie socială biologie evoluţionistă (toate la limita vulgarizării) cu care membrii cuceritori jonglează în carte, mi-a atras atenţia ideea – religioasă la urma urmei – a sacrificiului de sine. A transformării de sine. Pentru a atrage femei, personajele cărţii recurg la o alchimie interioară, se transformă pe ei înşişi, se sculptează.

Marii seducători nu mint şi nu trădează.

Nu mică mi-a fost mirarea să aflu zilele trecute că există şi în România o mică comunitate de seducţie, reprezentată on line prin Scoala de Seducţie. Nu ştiu dacă sunt mai mulţi sau e doar unul singur în această şcoală, însă “O filmare cu mine, in 2005 cand abordam direct o fata frumoasa in restaurant Scoica din Constanta” mi-a smuls câteva zâmbete.

Citate din carte:

-Te cunosc?
-Oare se cunosc cu adevărat oamenii?”

Niciodată nu te apropii de o femeie de la spate. Întotdeauna vii din faţă, dar dintr-un unghi uşor, astfel încât să nu fii prea direct şi să nu pari războinic. Ar trebui să vorbeşti cu ea peste umăr, ca să nu pară că ai fi în stare să pleci oricând de acolo.

-Vrei să mă săruţi?
-Nu.
-Nici nu am susţinut ca ai putea.
-Mi s-a părut doar ca ai avea ceva în minte.

Zâmbeşte când intri într-o încăpere.

Scurt interviu cu autorul:

Rog îndurare pentru acest subiect frivol din care m-am încăpătânat să extrag totuşi puţin sens.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

6 thoughts on “Despre seducţie şi alţi demoni

  1. Julia

    Sa fim seriosi, cine foloseste nlp ca sa cucereasca femeie- sau vrea sa se apuce de “studiu” pt asta e clar ca nu a intele nimic…

    Reply
  2. jez

    nlp te ajuta intrucatva sa te cunosti pe sine si macar din acest punct de vedere te ajuta sa intelegi cat de cat ceva…cat despre cucerire/seductie…nu cred ca asta este o problema, decat cel mult pentru cei care o vad ca pe o problema…acum depinde si ce intelegi prin a cuceri..ca daca e doar a one night stand atunci chiar e piece of cake, piece of pie. problema consta in talentul de a avea capacitatea sa cuceresti si sa REcuceresti, sa mentii o relatie.

    personal, acum la batranete consider ca fortarea de a mentine o relatie e cea mai mare prostie. ea trebuie sa se intretina de la sine, in mod aproape inconstient. chestie care dureaza 2-3 ani, cat esti indragostit. restul e doar un compromis pe care il face fiecare cu sine.

    cum sunt inca o romantica incurabila imi doresc totusi sa ma insel… 🙂

    Reply
  3. Scoala de Seductie

    Salutare,

    Scoala de Seductie ii ajuta pe barbati sa obtina genul de relatii care si le doresc ei… Unii vor relatii mai scurte, altii relatii mai lungi… principiile sunt aceleasi.

    O femeie va dori hotarare si dominanta din partea unui barbat pentru a simti atractie fata de el IN PRIMELE 6 SECUNDE.

    Si o femeie va dori CONEXIUNE, o legatura aparte cu acel barbat pentru a-si dori sa se vada din nou cu el si a adanci relatia, sexual, spiritual, ambele… cum aleg ei sa o faca :).

    NLP il folosesc doar pentru a-i face pe barbati sa treaca peste blocajele emotionale care-i impedica sa actioneze: sa abordeze, sa vorbeasca la telefon relaxati, sa fie relaxati la intalnire, sa conduca interactiunea si sa ofere emotiile pe care toti le vrem in comunicare… etc. NLP nu este folosit pt manipulare/hipnoza pentru ca deja ar fi alt curs si nu asta e ideea plus poate fi ne-etic…

    Principiile sunt simple si foarte eficiente, cursul fiind mai ales practic… mergem in club, mall-uri vorbim cu femei si impingem interactiunile din ce in ce mai departe :)…

    Citire placuta pe site!

    Sorin
    Scoala de Seductie

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *