De la vărsatul de vânt mi se trag toate

0 Flares 0 Flares ×

Ştii genul ăla de oameni care îşi refuză, îţi amână un răspuns, o discuţie sau o propunere pe motiv că e prea târziu.
„E trei dimineaţa, vorbim mâine.“
Genul ăla de oameni care invocă în permanenţă oboseala sau plictisul, atunci când sunt corectaţi în faţa unei greşeli de gramatică.
„E şase dimineaţa, lasă-mă să mă trezesc.“
Genul asta de scuze şi justificări pe marginea fusului orar mi-a pus întrebarea existenţială dacă suntem mai mult sau mai puţin noi înşine într-un interval determinat de 24 de ore.

Pe lângă rigurozitatea profesorilor — să ştiţi poezia asta ca pe Tatal nostru la trei noaptea — sau acel tipar de datorie pe care îl vedem milităresc, acest gen de comoditate conjuncturală pare în ton cu relativismul în care epoca se scaldă.

Pe lângă scuzele de fus orar, există scuzele de stare fizică:
„Sunt obosit, tocmai am mâncat, sunt mort de foame, mă dor picioarele, stai că mă scap pe mine, te sun eu mai târziu să-ţi dau un răspuns.“
Scuze care nu sunt pur fizice, de vreme ce ideea din spate este aceea că un anumit grad de bunăstare fizică determină în mod hotărâtor reacţiile psihice.

Starea propriului organism este filtrată în toane, dispoziţii şi capacitate intelectuală — te concentrezi mai puţin când tocmai ai mâncat bine şi te-a luat moleşeala.
E o idee banală care este scoasă la înaintare ca justificare etică în tot felul de situaţii cotidiene. E posibil să fim mai irascibili când suntem rupţi de foame, să ne certam cu un prieten şi să-l pierdem, e posibil ca oboseala să ne accentueze gelozia, iar de aici, alte situaţii neplăcute.
O bunăstare fizică determină o motivaţie mai bună şi implicit un randament mai bun. Avem pauze de masă, pauze de ţigară, ieşiri la bere. Nu poţi să faci dragoste balonat, la fel cum nu poţi juca fotbal la două dimineaţa, după ce ai mancat o shaorma mare.

O altă categorie o reprezintă scuzele de împrejurare. Există locuri ce predispun unor tipuri de acţiuni şi alte locuri ce inhibă alte tipuri de acţiuni.
„Nu pot să o fac aici, într-un stand de îmbrăcăminte, n-am chef să discutăm de asta acum — subînţelegându-se şi aici —, hai să nu începem aici să.“
Un anumit loc predispune la un anumit set de activităţi specifice. Nu prea poţi aborda o tipă într-o discotecă pe litoral întrebând-o cum i s-a părut finalul cutărui dialog platonician, la fel cum nu vei găsi probabil puţini parteneri pentru o discuţie despre sexul oral într-o biserică. De la nu se cade, nu se face până la scuza propriu-zisă nu este decât o cale scurtă.

Dacă combinăm aceste genuri de scuze, obţinem o pleiadă de variante cu care putem face slalom în câmpul unei modernităţi în rate: nu pot acum pentru că aici, nu pot aici pentru că acum, aş putea, chiar dacă aici şi acum. Dacă aici şi acum, atunci rezultă non-p pentru că tocmai am aflat că am o soră. S-ar putea aici, în ciuda a acum şi în ciuda mea.

„Probabil era într-o pasă proastă de nu te-a servit, de obicei e un tip super.“
Ce înseamnă acest de obicei?
Ce ascunde această constantă în care ar trebui să fim toţi noi înşine la o frecvenţă medie? Un mediu propice în nişte condiţiimoderate pentru o fiinţă crescută la ţară în zona temperată? Căci, în mod evident, există şi scuze pe motive climatice.

Este prea cald, e prea frig, e prea soare, bate vântul.
„Politica companiei noastre nu include asistenţa clienţilor pe vreme înnourată.“
„Te rog, revino mâine, gradul de umiditate din biroul meu îmi împiedică rezolvarea acestei sarcini în timp util.
„Până la urmă am facut-o cu el, era prea frig în cort.“

Care sunt condiţiile medii când suntem cel mai mult noi înşine? La 24 de grade, într-o zi însorită, la 30 de minute după ce am mâncat, la 15 minute după ce am facut sex, într-o climă semi-meditaraneeană, la o altitudine în care presiunea emoţională nu ne turteşte dispoziţia de a trăi?

Umori, dispoziţii, poziţia faţă de polii planetei, locul, momentul, ciclurile organice, toate par a fi tot atâtea prilejuri ce se interpun între noi înşine şi ceea ce-am putea deveni.
Probabil niciodată nu vom fi noi înşine la fel cum e foarte probabil să fim cum suntem azi şi peste 5, 10, 20 de ani. Avem atât de pregnant senzaţia că viitorul ne rezervă o diferenţă calitativă faţă de acest prezent faultat în scuze şi relativisme, încât nu găsim niciodată cu greu justificările pentru a amâna sau pentru a fenta propriul obraz.

Nu ştiu dacă Faust ar fi ieşit mai strălucit, dacă clima Germaniei ar fi fost mai blândă, la fel cum nu ştiu dacă Crimă şi pedeapsă ar fi fost un roman mai reuşit dacă străzile din Sankt Petersburg ar fi fost asfaltate, la fel cum îmi este greu să-mi imaginez ce bine aş fi scris acest articol, dacă în ultimul an de gradiniţă nu m-aş fi îmbolnăvit subit de vărsat de vânt.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

12 thoughts on “De la vărsatul de vânt mi se trag toate

  1. Catalin Dobre

    Initial pe feed citisem “de la vanare de vant”. 🙂 imi este greu sa-mi imaginez ce bine as fi citit acest articol, daca in primul an de gradinita, o fetita nu mi-ar fi infipt un creion in ochiul stang.

    Reply
  2. Strider

    Ce sa zic? Nu cred ca poate spune cineva ca este constant la fel si cred ca acest lucru e cat se poate de normal. Esti asaltat permanent de diverse elemente care te ajuta sau te impiedica sa faci anumite lucruri. De exemplu nu pot spune despre mine ca ma comport la fel in orice conditie. Probabil am momente cand sunt egoist, ingamfat, rau, lense, invidios, ranchiunos, nervos, plicticos, neatent si in general dezagreabil dar am alte momente in care sunt bun, prietenos, iubitor, harnic, modest, iertator si inspirat.

    Caracterul fiecaruia e dat intr-adevar de o medie ponderata rezonabila a acestor stari: esti mai mult harnic decat lenes, mai mult trist decat vesel… Mie mi se intampla uneori sa ma simt prost constatand intr-un mini bilant semi-constient ca sunt mai mult “orice negativ” decat “orice pozitiv” si incerc sa fac ceva pentru a echilibra situatia pentru a-mi putea pastra imaginea idealizata subiectiva despre mine la un nivel acceptabil pentru linistea mea sufleteasca.

    Presupun ca sunt si persoane care nu-si fac astfel de bilanturi sau au o imagine despre sine mult distorsionata si persevereaza intr-o directie sau alta dintr-un soi de sadism sau masochism in functie de comportamentele pe care le adopta.

    Deci DA! La ora 3 noaptea nu-mi place sa iau decizii si nici nu-mi place sa discut despre cumparaturile zilnice in fata unui tablou de Picasso dar asta nu inseamna ca nu pot lua respectivele decizii la o alta ora din zi sau ca nu voi discuta niciodata despre cumparaturile zilnice.

    Si NU! Nimeni nu cred ca e constant in felul lui de a fi dar fiecare are o probabilitate mai mare sau mai mica sa reactioneze intr-un anume fel in anumite conditii in functie de caracterul sau.

    Reply
  3. vitalie

    adriane, seriozitatea e doar o masca..nu vad de ce as purta-o si ziua si noaptea…la fel si umorul sau lacrimile…
    suntem noi insine chiar atungi cand dormim, cand suntem veseli..problema e poate in conceptia statica a “sinelui” care presupune o permanenta, o constanta a unei stari…
    nu-mi inchipui cum ar arata seriozitatea in somn sau in plans…sunt chestii incompatibile…

    Reply
  4. Laura

    Da, stiu genul acela de oameni, doar fac parte din el. Pusa in incurcatura dupa o demonstratie de logica am nevoie sa-mi arangez putin tinuta si sa-mi dreg glasul. Ce naiba sa zic? Aaa, e posibil sa ai dreptate, stii, n-am dormit azi-noapte, a fost prea cald. M-am scos putin in ochii mei si daca Dumnezeu e bun (si e!) sper sa-i ia mintile preopinentului 2 secunde si apoi sa-i dea delete intregii conversatii. Iar eu n-am facut varsat de vant la gradinita. Am fost sanatoasa tun.

    Reply
  5. andressa

    M-a uns asta pe suflet, pe bune. Mai ales dupa ziua de ieri, cand am injurat de toate alea cand am auzit un “el e baiat bun de obicei, azi era mai ciudatel” si, cel mai dureros, de la persoana la care tineam: “trec printr-o faza”. Si am bombanit : “faza prin care treci se numeste ‘ma doare undeva’? ”
    Ei, mersi de post.

    Reply
  6. cakeinmyear

    mda…interesant. si totusi eu daca nu mananc dimineata voi fi ciufuta toata ziua…iar eu “de obicei” spre “aproape niciodata” nu sunt o persoana ciufuta.
    este atat de simplu.

    Reply
  7. Pingback: De obicei, in mod normal at Adrian Ciubotaru

  8. Titus

    S-a potrivit la fix cu ziua de azi. Tocmai am stricat ziua cuiva si era sa vin cu una din scuzele de mai sus. Am preferat sa imi cer scuze si sa spun ca sunt idiot.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.