Stateam pe scaunul de la birou și vorbeam la telefon:
“Dacă nu poți în week-end-ul viitor, hai mâine-poimâine să sari”.
Săptămâna viitoare aș fi sărit, însă urma să fiu foarte ocupat, scuza perfectă, nu-i așa? Abia când invitația a venit atât de abrupt (mâine-poimâine), abia atunci am realizat că eu chiar voi sări cu parașuta. Doar ideea în sine, gândită și vorbită la telefon, reușea să îmi accelereze pulsul.
Abia pot zbura cu avionul, iar gândul de a sări dintr-unul mi se părea prea de tot. Orice zbor mi-l asum ca o experiență inițiatică la limita panicii, iar fiecare aterizare o simt ca o victorie existențială. Mi-e teamă de înălțimi, mi-e teamă de accidente aviatice, mi-e teamă să am încredere totală în acei piloți pe care îi simt că îmi controlează destinele pe durata unei curse.
Am avut două zile lungi să mă pregătesc mental de săritura cu paraşuta la finalul cărora singura concluzie decentă a fost să încerc să nu mă gândesc. Să mă duc cu capul înainte într-o experienţă pe care gândul anticipării mi-o prezenta al naibii de înfricoşătoare şi palpitantă.
Duminică dimineaţă, la aerodromul Clinceni, TNT Brothers (care sunt nişte super profesionişti). Mai am o oră până la săritură şi încerc să nu mă gândesc la nimic. În filosofia indiană a nu te gândi la nimic este o calitate, însă în acest caz exerciţiul nu-mi iese de nicio culoare. Gândurile îmi zboară printre anticipări, scenarii posibile şi groaza săriturii.
Am urmat ca prin vis toate etapele preliminare: completarea unei foi cu datele personale şi desemnarea unei persoane care va fi sunată în caz de urgenţă, instrucţiunile (care durează maxim jumătate de oră) şi echiparea propriu-zisă.
Avionul era mic, abia am încăput în el opt persoane şi a urcat până la 4000 de metri în cel mai lung sfert de oră pe care l-am trăit vreodată.
“Dacă vrei să te răzgândeşti, să ştii că este mai greu să te întorci la sol cu avionul”
Am întrebat care va fi temperatura aerului când vom sări:
“Zero grade, însă nu îi vei simţi. Vei avea ceva în sânge care te va ajuta…”
Ceilalţi zâmbesc. N-am ştiut dacă se referea la adrenalină sau la faptul că sângele îmi îngheţase de frică, însă ştiu că am fost trezit din panică atunci când uşa avionului s-a deschis brusc la 4.000 de metri. Am sărit ultimii şi am avut ghinionul să privesc cu încetinitorul toate săriturile celorlalţi.
Când a venit rândul noastru am început să mă târăsc – nu găsesc niciun adverb – către gaura deschisă în locul uşii. Îţi venea să te prinzi de orice obstacol care ţi-ar fi amânat apropierea de acea gaură, iar poza nu mai necesită comentarii.
Tipul care ne filma şi ne făcea poze a ieşit înaintea noastră şi s-a aşezat afară, pe ţeava care susţinea una dintre roţi şi, în acel momentul, acel tip mi s-a părut eroul meu personal. Stătea agăţat de marginea avionului, zâmbea şi îmi făcea semne de încurajare.
Ce a urmat apoi a fost una dintre acele lecţii de încredere pe care ai nevoie să le înveţi. Mi-am luat mâinile de pe marginea avionului, am privit golul şi, în câteva secunde, împins de instructor, am sărit în gol.
Este greu de descris aruncarea în gol, a răsucirii prin aer şi apoi senzaţia de plutire. Nu ai niciun reper pentru a înregistra căderea şi nu auzi decât un vâjâit în toate direcţiile. Căderea a durat aproximativ un minut, iar când s-a deschis paraşuta, o linişte bruscă s-a aşezat în jurul nostru. Mă uitam în jos, printre picioare, şi nu-mi venea să cred că plutesc undeva suspendat deasupra Pâmântului.
I-am spus instructorului că pentru mine este o experienţă fantastică în condiţiile în care îmi este frică şi de un simplu zbor cu avionul.
“Da, nici mie nu-mi place să zbor cu avionul…”
Nu îi place să zboare cu avionul, însă cu peste 2.000 de salturi la activ, cu siguranţă îi place să se arunce dintr-unul!
Căderea şi aterizarea au fost dintre cele mai line posibile, iar când am atins iarba îmi venea să mulţumesc tuturor zeilor că am reveni cu bine la sol. Următoarele zeci de minute am fost într-o stare euforică în care tremuratul mâinilor era însoţită de magia acestei experienţe.
Deşi au trecut aproximativ 24 de ore de la săritură, simt că încă nu m-am trezit din acea stare şi încă nu-mi vine să cred – urmărind filmuleţul şi pozele – că eu am fost acela care a sărit dintr-un avion.
Pentru a-ţi înfrunta anumite temeri, uneori trebuie să faci lucruri nebuneşti.
Am rămas cu o amintire de excepţie şi cu gândul că voi mai sări cândva din avion (trebuie neapărat să repet experienţa!).
Am sărit alături de Alexandru Negrea şi te invit să citeşti şi experienţa din perspectiva lui.
Pingback: Saltul cu paraşuta în tandem – o senzaţie de neuitat
Ai avut timp sa si zambesti la poza 🙂
In gand cateodata mi-ar placea sa sar cu parasuta dar in realitate mi-e teama de cate ori ma gandesc la cum s-ar petrece fix de momentul saritului din avion (de altfel mie mi-e ok sa zbor cu avionul). O povestire ca aceasta te ajuta sa realizezi ca totul se petrece cu bine si, in plus, iti invingi si o frica iar frica e balast 🙂
Sau… ca in reclama Rolex cu Sylvie Guillem “une femme qui s’interesse a ses limites que pour les depasser”
Retinem adresa instructorului 🙂
Pingback: Campaniile saptamanii 12-18 septembrie din blogosfera romaneasca | refresh.ro
Filmul arata ca timpul de la aruncarea din avion pana cand s-a deschis parasuta a fost cam 6 SECUNDE, nu un minut ! Cred ca ai simtit tu ca dura un minut ! Am calculat (nu stiu daca corect), ca, in cadere libera de la 4000 de metri ajungi deja la Pamant in 1/2 minut !
In alta ordine de idei, sa stii ca bine ca nu ai anuntat INAINTE de a sari ca o sa sari, ca te-as fi scos din blogroll, ca mie nu-mi place sa stau sa ma ingrijorez anticipat despre sorti de oameni reali. (Eu personal as fi INGROZIT de ideea de a sari cu parasuta, si ar trebui sa am o motivatie extraordinar de puternica ca sa o fac vreodata, adica in jur de $ 15 000 pt. o saritura in tandem, si $ 50 000 pt. o saritura de unul singur.)
Hai, zi sincer, de ce ai simtit tu nevoia sa sari cu parasuta ? Ca dupa cum ai descris, a fost mai mult o oportunitate care s-a ivit, nu parea ceva pus de tine mai de mult pe o “lista” de lucruri care trebuie facute macar o data-n viata. Chiar in halul asta de impulsiv esti ? Nu te poti abtine ? Explica si tu, de exemplu, ca ar fi mai util si poate mai interesant, ce te-ar fi motivat pe tine, ala asa cum te stii ca esti tu din fire, sa RENUNTI la o asemenea oportunitate tentanta, odata ivita in fata ta. Sau acum ca ai facut-o deja, ce te-ar putea determina pe tine sa NU o mai faci a doua oara (exceptand interesele financiare).
Rudolph, ce ai văzut că s-a deschis după câteva secunde era stabilizatorul, iar nu parașuta.
Am primit o oportunitate de a-mi înfrunta frica și am acceptat pe loc, just like that:)
Vreau să mai încerc să mai sar pentru că senzația este extraordinară.
Pe gratis ?! (Adica fara sa te plateasca sumele sugerate mai sus ?) Sau, mai rau, sa dai TU bani doar pt. senzatie ?! Ce naiba, mai ?! Asa imagine proasta ai despre tine, si/sau te plictisesti din fire asa usor ? Adica nu iti esti singur suficient pt. a-ti crea propriile senzatii tari, si ai nevoie sa ti le creeze mediul inconjurator ?
Nota bene: pana nu esti in stare de asta, (de a-ti creea propriile senzatii tari fara contributii din mediul inconjurator), NU esti pregatit de insuratoare. Pt. tine poate ca e deja prea tarziu, ca te-oi fi insurat deja, dar am zis si eu asa pt. altii mai mici, si NU are de-a face direct cu sex-ul. (Indirect mai toate au de-a face cu sex-ul, dar astea sunt tehnicalitati fara prea mare relevanta.)
P.S. M-am mai uitat o data, mai ales ca mi-a placut cum iti tot dadea instructorul capul pe spate inainte sa te-mpinga din avion, plus ca recunosc ca simt si eu, din cand in cand, o nevoie de a capata senzatii tari din mediul inconjurator…pe care mi le capat de obicei prin privire la fime horror gratis pe net.
Ai dreptate re. timpul pana cand s-a deschis parasuta, a durat destul de mult.
Un minut de incertitudine mi se pare totusi un timp enorm. Promite-mi ca nu mai faci asta niciodata pe bani putini sau pe gratis ! Gandeste-te la copiii tai, etc. Mai bine dai banii pe un body double ca sa iesi cu fata curata ca acum ai promis ca mai sari o data.
:)))) Adi, uite ca nu mai poti sari cu parasuta ca zice omul ca nu esti pregatit de insuratoare:))))
Foarte frumos. Natura mereu e captivanta iar daca poti privi pentru o clipa de la asa o intalmine nu poate fi decat fabulos.
Pingback: Cat de frica ti-e sa sari cu parasuta?
Pingback: Frica mea de zbor în vizită la TAROM | Adrian Ciubotaru
Pingback: Poate vrei să te arunci din avion | Adrian Ciubotaru
Pingback: Lupta muntelui cu tine însuți | Adrian Ciubotaru
Pingback: Reclamă filmată in timpul unui salt cu paraşuta | Adrian Ciubotaru
cat costa sa te dai cu parasuta , fara lectii sau cursuri de lunga durata gen azi vreau maine ma dau
vezi aici: http://www.tnt-brothers.ro/faq-generale/cat-ma-costa-si-ce-fel-de-salturi-pot-face.html
Felicitari!
Tot caut printre impresiile celor care au sarit o comparatie cu alte “sisteme si masinarii” de generat adrenalina, gen parcurile de atractii.
Sunt constient ca e cu totul o alta senzatie, insa daca te-ai dat vreodata in roller coaster sau ceva turnuri de cadere libera, spune-mi, se asemenea senzatia? Intreb, deoarece mi-ar placea sa sar, insa ma ingrozeste gandul la senzatia de cadere pe care o simti intr-un turn din parcurile de atractii. Totusi, este posibil ca neavand repere, sa nu simti golul din stomac.
Dan, n-am mai încercat alte senzații extreme. Cu parașuta, lipsa de repere, te scutește de un gol în stomac, dar nu scapi de senzația de groază amestecată cu euforie:)