Club A, un BMW si limitele erotico-culturale |

0 Flares 0 Flares ×

În drum spre Club A, în seara lui 14 februarie, mă gândeam la rolul ontologic al informaţiei în conturarea orizontului nostru cultural şi afectiv. Există o manie către informaţie care este văzută drept un capital de mântuire: cu cât cunoşti mai multe, cu atât eşti mai mântuibil. Acest accent pe cantitate conţine presupoziţia riscantă că avalanşa de informaţie este de la sine coerentă şi nu mai este neapărat necesar un efort de ordonare şi filtrare pe o anumită scară de valori.

Tocmai mâncasem şi aveam o arşiţă chinuitoare. Ningea, eram îmbrăcat subţire şi am ajuns ultimul. Băieţii deja erau uşor ameţiţi şi plini de chef. Era destul de full, nu aveam masă şi ne-am postat strategic la intersecţia dintre ring şi bar. Fete cu cornuleţe cu răvaşe (mi-a picat ceva cu dragostea la prima vedere şi cât de unic sunt eu), o vrăjitoare simpatică (care l-a cunoscut în mod deliterios pe Jolly), semi-timiditatea lui Alex, bună dispoziţia lui Radu, fete de toate apucăturile etico-estetice şi setea mea (de bere, de o viaţă mai bună, de Nobel).

Prinşi în valul comuniunii erotico-culturale cu toată fetele din club, am ajuns şi la ideea (devenită apoi polemică) a limitelor culturale ale erecţiei nooastre, însăşi sky is the limit este o limită culturală. În faţa celor două fete care mi-au creat senzaţia că tocmai au coborât dintr-un BMW şi a ideii mele că există o limita inter-sexuală de abordare, Radu s-a revoltat:
“Dacă Elena Băsescu vine aici şi-mi spune că mă iubeşte, eu ar trebui să cred (pe baza limitelor) că nu voi putea fi cu ea şi ar trebuit s-o refuz?”

Eram cam rupt şi abia mă mai ţineam pe picioare, iar argumentul lui Radu (luat din Matrix şi care seamănă în mod suspect cu ideea idealismului lui Berkeley: dacă închid ochii, lumea va înceta să existe) că lingură nu există mi-a moşit contraargumentul meu remixat pe ideea lui Sabato a stratificării pe orizontală a societăţii.

Există femei care ne sunt destinate nouă, există un anumit gen de femeie cu un anumit fel de aură pe care suntem predestinaţi să le întâlnim. Încă de la naştere, pe orbita organului nostru se învârt doar un anumit gen de femei (cele care s-au mişcat deja pe aceleaşi frecvente în care ne-am mişcat şi noi). Deşi teoretic, putem avea orice femeie în afară de mama noastră, practic, ar trebui să ştim că o anumită păsărică va zbura întotdeauna cu predilecţie către alt cuib.

Cu alte cuvinte (să mă ierte cititorii preţioşi), pula mea este setată cultural doar pentru anumite femei. Pot câştiga mâine un miliard de dolari şi, în acelaşi timp, şansele mele de a copula cu Madonna să nu se modifice simţitor. Evident că revolta profund legitimă pe care o simţim cu toţii este că nu există o limită în ceea ce putem face sau în ceea ce am fi în stare să facem: suntem zei.
“Imaginează-ţi, Radu, există fete de 20-22 de ani ce nu au călcat în viaţă lor într-un tramvai sau metrou. În ce univers (simbolic) se mişcă ele, pe ce frecvente îşi freacă fundul?”

Dacă locuieşti cu bunica, muşchii tăi culturali şi spirituali nu vor motiva prea multe femei în a veni în miez de noapte la ţine acasă pentru o partida amoroasă. De ce? Faptul că locuieşti cu bunica te aruncă în alt univers simbolic, pe altă orbită şi pe altă frecvenţă.
Este foarte posibil să mă înşel, este foarte posibil ca limitele aceastea să fie o proiecţie imaginară a unor experienţe anterioare pe care eu probabil le-am interpretat greşit. E posibil, însă pot să stau şi în cap, există şi va exista întotdeauna o limită primordială ce se mixează în două compotente spaţio-temporale: nu pot fi oriunde şi nu pot fi oricând.

Pornind de la această situaţie structurală condiţiei umane, fiecare îşi poate interpreta cum doreşte limitele sale, însă impresia mea este că a-ţi cunoste limita este un act de pertinentă şi de pragmatism în genul “năsucul cutărei domnişoare este prea sus pentru pula mea”, “anumite pieţe de desfacere încă nu sunt coapte pentru produsele mele”.

Tot ce este în noi înşine se revoltă asupra lanţurilor unor limite, Radu a numit (frumos) speranţa, însă eu prefer cuvântul iluzie (care în mintea mea are demnitatea unui arhetip).

A încerca să rupi o orbită interpersonală e că şi cum ai fora la nesfârşit un teren sterp: vei rupe pământul în două, însă tot nu vei reuşi să rupi orbitele electronilor care sunt setaţi pentru o anumită frecvenţă.

Discuţia a durat mult, s-a întrerupt mult, s-a prelungit mult. Plecase Jolly, plecase şi Alex. Ce s-a întâmplat mai târziu a fost ceva (despre care nu voi poveşti) ce a confirmat şi ce a negat ideile noastre.
Am găsit într-un final masă la care ne-am aşezat. Ni s-a alăturat şi un var de-al lui Radu, documentarist la o anumită televiziune caree ne-a povestit multe chestii în stare a ne ridica gradul de neîncredere în mass-media şi cu care ne-am contrazis pe datele când anumite melodii din adolescenţă noastre au fost lansate. Snow – Informer, Haddaway – What is love sau 2 Unlimited – No limit.
Ei au plecat pe la patru, eu am rămas să-mi marketizez ideile până când s-au aprins luminile în ring.

Nu văd limita că un inhibant de motivaţie şi cucerire erotică, culturală, socială. Dimpotrivă, îmi revelă multitudinea posibilităţilor pe care le am. Este de fapt o idee optimistă: întotdeauna va există cineva, întotdeauna cineva se va învârti pe o orbită doar pentru tine, doar pentru că tu să-l şi s-o cunoşti. Întotdeauna ceva se mişcă deja într-un viitor încremenit care aştepta că tu să-l animezi, să-l trezeşti la viaţă.

Faptul de a fi milionari în dolari, de a avea o vilă la Copacabana se află în viitor, se mişcă pe o orbită. Sunt evenimente ce se petrec în viitor şi aşteaptă că noi să ajungem acolo; ele sunt setate în limita idealurilor şi posibilităţilor noastre. Această limită nu este o chestie tragică. Este doar sentimentul cald că trăim într-un univers coerent, într-o lume care se ordonează interesant şi provocator pe razele dorinţelor noastre.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

3 thoughts on “Club A, un BMW si limitele erotico-culturale |

  1. Alexandra

    As putea sa stiu si eu cine e acest Adrian Ciubotaru? Sper ca nu e chiar asa un VIP incat eu care nu-l cunosc sa fiu ultima inculta… Am citit articolul si mi s-a parut #@$% (nu gasesc altceva potrivit in afara de “foarte tare” – care nu imi place). Articolul asta a aparut in vreun ziar? Sper sa-mi si raspunda cineva. Multumesc

    Reply
  2. Pingback: Adrian Ciubotaru » De Paste

Leave a Reply

Your email address will not be published.