Chiar este România altfel?

31 Flares 31 Flares ×

Este Mare Discuţie şi, după cum era de așteptat, cartea lui Lucian Boia De ce este România altfel? a creat senzație. După un an teribil din punct de vedere politic și economic, o temă atât de apropiată și plângăcioasă era destinată să prindă la public. Eseul e scris într-un stil alert, e plin de anecdote și continuă linia celorlalte cărți ale lui Boia unde miturile naționale sunt dezgolite.
Încerc un rezumat al cărții și apoi revin la câteva concluzii proprii prelungind ideile de aici.

Miturile naționale

O construcție mitologică în secolul XIX e lupta pentru independență, asociată cu apărarea Europei creștine în fața expansiunii otomane. Se explică astfel – printr-un argument eroic – întârzierea istorică a țărilor române, ca urmare a uzurii provocate de războaiele necontenite, iar pe de altă parte se atrăgea atenția Occidentului că totuși datorează ceva românilor.

Ștefan cel Mare, oricare i-ar fi fost victoriile de etapă, până la urmă a pierdut războaiele cu turcii (ca și o parte din teritoriul Moldovei, sudul Basarabiei).

România are în perioada interbelică cea mai mare natalitate și cea mai mare mortalitate din Europa, inclusiv cea mai mare mortalitate infantilă. Înregistrează și cel mai mare număr de analfabeți: în 1930, doar 57% dintre locuitorii României erau știutori de carte.

 Specificul românesc

Dramatizarea relațiilor cu străinii e o altă atitudine care prinde contur accentuat în secolul al XIX-lea (pentru a rămâne până azi la ordinea zilei). “Împresurați” de străini, străinii de afară, cu modelele lor de tot felul, străinii din interior, folositori și acaparatori, românii cu greu ar fi putut să rămână indiferenți în fața „celuilalt”. Între admirație și ostilitate, toată gama e prezentă, uneori cu atitudini combinate. Cert este că a existat în România, din motive obiective (amestecul de populație, întârzierea dezvoltării istorice), un “prea plin” de prezență și influență străină. Pe de o parte, românii nu se pot dispensa de ce e străin, pe de altă parte tare și-ar mai fi dorit să se descurce și singuri.

Marea dificultate a României, odată cu modernizarea, s-a dovedit a fi armonizarea vechilor deprinderi socio-culturale cu instituțiile și regulile de import. Cu alte cuvinte, românii chiar au intrat în civilizația de tip occidental sau doar a mimat-o? Răspunsul nu poate fi decât nuanțat: și așa, și așa. În lumea rurală și patriarhală de unde veneau, raporturile directe și concrete dintre indivizi cântăreau mai mult decât insuficienta armătura instituțională.
Odată instituționalizată viața socială și politică, lucrurile nu s-au schimbat radical. Românii au continuat să se încreadă mai mult în strategii „informale” decât în forța abstractă a legilor. Au rămas neîntrecuți în “aranjamente” de tot felul. Corupția și clientelismul sunt în bună parte moștenite din societatea tradițională, unde nici nu prea putea fi numite așa, fiindcă făceau parte din ordinea lucrurilor.

Sfârșitul României Mari pune în relief o trăsătură verificată în numeroase alte ocazii. Între „acomodare” și „consecvență”, românii optează de regulă pentru acomodare, considerând, cu oarecare dreptate, de altfel (mai ales pentru o țară nu prea puternică), că e mai înțelept să te adaptezi și, la nevoie, să te supui istoriei, decât să încerci a o înfrunta. Indiferent de mitologie eroizantă (faptele mărețe ale străbunilor), românii au mai mult o cultură a compromisului decât a rezistenței sau a aplicării neabătute a principiilor.

Ceaușescu a fost tot un fenomen românesc. Tradiționala personalizare a Puterii și înclinarea paternalistă oferă o primă explicație, grefată desigur pe trunchiul totalitarismului comunist. Românii l-au avut pe Ceaușescu fiindcă l-au meritat (nu toți, dar mulți). Omniprezența Securității nu e o scuză.

“Capul plecat sabia nu-l taie” este unul dintre cele mai des menționate proverbe românești. Supunerera generalizată și strategii compensatoarea: mai direct spus cum poți să-l “tragi pe sfoară” pe cel căruia aparent i te supui. E un gen de rezistență pasivă mult mai frecventă la români decât rezistența pe față.
Concluzii

Problema României este că a ieșit din societatea tradițională, dar o bună parte a locuitorilor ei n-au intrat încă în modernitate.

Românii, în medie, nu sunt probabil mai puțin instruiți decât occidentalii. Sunt însă, cu siguranță, mai puțin educați. Instrucția înseamnă asimilarea unui sistem de cunoștințe, educația, asumarea unui sistem de reguli: de la regulile elementare de comportare în familie și în societate până la o minimă conștiință catățenească.

România este o țară fragmentată, atomizată și care nu izbutește să-și identifice profilul.

Incapacitatea românilor de a-și “ordona” țara.
Românii caută soluții individuale de ieșire din impas.

Concomitent sau alternativ, românii se arată tare supuși, dar și teribil de sensibili la capitolul „demnitate”.

Maniera în care românii se joacă cu regulile, prefăcându-se că le respectă, pentru a le ocoli mai bine, este de natură să-i exaspereze pe occidentali, care și-au clădit civilizația tocmai pe fundamentul asumării și respectării unui sistem de norme și de reguli.

Necazul este că ceea ce nu merge într-o societate ajunge să strice și ceea ce merge. Nu e un merit să mergi corect, e o deficiență să mergi strâmb.

În faţa cărţii lui Boia, nu poţi avea decât două poziţii sănătoase:
1.Accepţi teza centrală care jonglează printre locuri comune şi te arunci în refugiul optimismului pentru că… în ciuda acestui diagnostic dur și fatalist, nu-i aşa, parcă dracul nu e atât de negru.
2.Nu accepți ideea cărții și ai rezolvat discuția. Nu suntem mai altfel decât celelalte țări vecine, iar discuția e pierdere de timp. Există un specific românesc, dar acesta nu ne individualizează într-un fel și nici nu generează în mod iremediabil un viitor cu un chip anume.

Înclin către ultima variantă din două motive şi am să explic pe scurt de ce mă feresc şi de cei care critică în exces şi de cei care laudă peste măsură.

În primul rând, nu cred în trăsături tari ale naţiunilor. Aceste trăsături sunt în mare parte imaginate şi nu reuşesc să creeze decât stereotipii pe de o parte şi complexe pe de altă parte. Popoarele se schimbă, se pot adapta în faţa unor contexte istorice şi îşi pot schimba nivelul de prosperitate. Câteva exemple le-am enumerat aici.
Dacă l-ai fi judecat pe rus după stereotipiile secolului XIX, nu ai fi întrezărit un Mendeleev sau Pavlov, nu ai fi prevăzut pleiada de savanţi, scriitori şi artişti ruşi.
Nu există o predispoziţie sud-coreeană pentru capitalism şi democraţie, dar ţara asta care a fost colonie japoneză şi a suferit dictaturi recente a ajuns mai “occidentală” decât va fi România mulţi ani de acum încolo. Au existat nişte contexte istorice şi au existat nişte decizii.

În al doilea rând, pentru că orice imagine de sine este distorsionată, trebuie să privim cu rezervă orice îşi spune cineva despre el însuşi. Este un lucru de bun simţ şi atunci când vine vorba de persoane şi atunci când ne referim la popoare. Italienii au un venit pe cap de locuitor comparabil cu al englezilor şi al francezilor (probabil au şi o infrastructură mai bună), dar oglinda distorsionată în care se privesc îi situează la ani distanţă. Dacă stai şi te uiţi în gura francezilor (dincolo de izbucnirile grandomane), ai impresia că sunt ultimul popor de pe Pământ şi sfârşitul e deja aproape.

Revenind la noi înşine, nu există un sentiment românesc al fiinţei şi nu există un blestem românesc. Pune românul în Hârlău şi du-l la München şi, după un timp, vorbeşti deja de două persoane diferite.
Nu există nicio scuză pentru ultimii 23 de ani, am avut cel mai bun context istoric la dispoziţie şi ne-am folosit de el cât ne-a dus capul.

Nu putem da vina pe elita politică că a pierdut şanse pe banda rulantă de vreme ce această elită n-a fost presată de către o populaţie activă şi bătăioasă din punct de vedere politic şi… cetăţenesc.
În 1989 am pornit cu un Ion Iliescu nu pentru că noi nu am avut un Václav Havel ci pentru că nu am fost în stare să-l vedem. Ne poate exaspera Voiculescu sau Becali, dar ei sunt cu putinţă într-o ţesătură socială la care contribuim cu toţii. Mută elita politică românească la Varşovia sau la Praga şi imaginează-ţi cât rezistă.

Pilele, nepotismul, şmecheria, corupţia nu sunt înscrise în genele noastre. Sunt construite şi încurajate de o societate care, în anumite momente, a luat nişte decizii proaste pentru că, la urma urmei, vorba unuia care a refuzat un Premiu Nobel, nu contează ce a făcut istoria din tine, contează ce faci tu din ceea ce a făcut istoria din tine.

Pe același subiect:
Mirel Palada: De ce sper cǎ România va fi altfel
Daniel Dăianu: Este România altfel?
Mircea Vasilescu: Şi dacă România nu e “altfel”?

31 Flares Twitter 0 Facebook 31 31 Flares ×

9 thoughts on “Chiar este România altfel?

  1. Gheo

    Bine punctata fuga de raspundere ca sport national, insa aceasta nefericita ipostaza este un efect si nicidecum o cauza, deci nu se pune. Iar referitor la definirea instructiei si a educatiei, n-or fi exact pe dos? Nu e mai corect prima reguli si cealalta cunostinte?

    Reply
  2. Adrian Ciubotaru Post author

    Gheo, posibil, dar discuţia devine semantică și am uita să precizăm următoarele: indiferent că îi spunem instrucție sau cunoștințe, ideea lui Boia nu rezistă. Luându-ne după statistici (număr de absolvenţi de studii superioare raportat la numărul de locuitori, instituţii de învăţământ şi cercetare, număr de cărţi vândute, constribuții artistice etc.), adevărul este că suntem mai puţin instruiţi decât occidentalii.

    mishtone, da, ai dreptate. Eu n-am abordat subiectul pentru că nu am nicio experiență în domeniu, n-am emigrat încă:)

    Reply
  3. victoria diminetii

    cred ca ar fi necesar sa privim afirmatiile lui Boia si din unghiul lui Nenea Iancu care ne-a asezat ceva mai devremior oglinda in fata,spunandu-ne:astia sunteti!…iar insiruirea tipurilor de personalitate,una mai pestrita decat alta lasa foarte mult loc de a reflecta asupra noastra insine si mai ales,la Schimbare!

    nici acum insa,nu am constientizat ca acesata mare schimbare trebuie sa vina din interiorul fiecaruia dintre noi si nu impusa in vreun fel,din exterior…

    e sanatos,extrem de sanatos sa coboram ceva mai des de pe soclu si sa ne pierdem prin multimea de pe trotuar sau sa dam o fuga in satul vecin,sa simtim pulsul adevarat!vom avea o imagine mult mai completa despre Cine(?) suntem…

    nu!nu este absoluta nevoie sa emigrati,ci doar sa urmariti cateva zile pe youTube spre exemplu,postarile conationalilor nostri si ale altora din lume.veti nota diferenta!

    „Valoarea unei națiuni, în timp, e valoarea singulară a indivizilor ce o compun.” – John Stuart Mill

    Reply
  4. victoria diminetii

    Adrian Ciubotaru: „Suntem o ţară de oameni buni care nu fac nimic” -Flacara 4 nov.2010

    …cine contrazice pe cine?

    Reply
  5. Pingback: La noi în Austria | Adrian Ciubotaru

  6. Marcu Paula

    Romania este altfel datorita crestinismului sau care nu poate fi negat de catre nimeni chiar daca exista guri rele care sa ii conteste valoarea.Problema sunt politicienii sai ce nu ii vor binele si nu se lupta si nu ii invata pe altii sa lupte pentru ea. Asta cel putin in perceptia mea umila.Clasa politica este de o mediocritate crasa dar desigur nu toti, cel putin fata de alte tari.:)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.