Eram la Motoare (prin august) cand l-am sunat pe Lorenzo din Iasi.
– Ci faci, uai? Poti sa notezi ceva?
– Da, sigur.
– “Cei care ne-ar fi putut spune ca nu suntem un rahat, au murit demult”
– Gata, am notat, da’ care-i faza?
– Mersi mult, omule. Sunt la o terasa, am baut destul (eram la a patra bere si deja ma invarteam) si cred ca n-o sa ma tina prea mult. Nu vreau sa uit ideea asta.

La Motoare eram cu romy, mihai si cake (care au ajuns mai tarziu) si inevitabil din prima ajunsesem la “chestiunea romaneasca”. Pornisem de la “dilema” mea: tara nu este de rahat, daca te-a crescut pe tine sa ajungi la concluzia ca tara este de rahat. Iar daca tara este de rahat, tu iti petreci zilele intr-o imensa buda.