Citisem la Dragoş despre întâlnirea cu scriitoarea Herta Müller de la Atheneu şi despre lipsa de menajamente şi poziţia domniei sale lipsită de nuanţe cu privire la rezistenţa prin cultură:

pornind de la afirmaţia scriitoarei că să rămâi în ţară e o binecuvântare, plecarea ei  fiind ceva din păcate ireversibil, liiceanu a adus în discuţie viaţa celor rămaşi în ţară, care a fost traumatizantă. mulţi au tăcut, a afirmat tranşant doamna, iar cei care au scris fără însă să se refere la dictatori (cum a adus iar în discuţie liiceanu) nu înseamnă nimic, în comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat în polonia, ungaria, cehoslovacia. în românia, cine a ridicat capul contra comunismului, a fost lăsat singur. un popor de laşi şi oportunişti, ar fi vrut poate să izbucnească herta müller pe bună dreptate, dar erau prea mulţi spectatori de la vârsta a doua spre a treia ce-ar fi rămas perplexaţi. cert este că tot atheneul a răsunat de aplauze.

Citeşte tot articolul herta müller contra gabriel liiceanu

În aceeaşi notă, am găsit un articol interogativ scris de Petre Barbu (senior editor la Forbes):

Spre finalul dialogului de la Ateneul Român, Gabriel Liiceanu a întrebat-o pe Herta Müller dacă nu cumva cărţile scrise înainte de ’89 de cei care nu s-au aliniat politicii partidului comunist sunt lucruri bune. (Întrebarea este reprodusă din memoria mea tulburată de acest eveniment.) Răspunsul laureatei Premiului Nobel a căzut sec: „Nu! A fost un mod al autorilor de a se eschiva”

Citeşte tot articolul De ce m-a tulburat Herta Müller

Astăzi debutează Întâlnirile WebCultura, un eveniment în cadrul căruia se va discuta, periodic, despre cum pot comunitățile online să ajute cultura și despre cum cultura poate să îmbogățească online-ul. Un online care este privit nu doar ca o realitate virtuală, ci, pur şi simplu, ca parte integrantă a noii realități.

Prima ediție a Întâlnirilor WebCultura este organizată în parteneriat cu bookblog.ro si se va desfăura, începând de la oar 18:00 în Abshinterie Sixtina (strada Covaci, nr. 6, etaj I). Tema intâlnirii: Cultură și Web 2.0. Invitați speciali: Andreea Burlacu, Adrian Ciubotaru și Andrei Roșca.

Pentru mai multe detalii (vor fi mai multe prezentări), vezi articolul Va invitam la Intalnirile Webcultura

Did Germany experience rapid industrial expansion in the 19th century due to an absence of copyright law? A German historian argues that the massive proliferation of books, and thus knowledge, laid the foundation for the country’s industrial might.

In Germany during the same period, publishers had plagiarizers — who could reprint each new publication and sell it cheaply without fear of punishment — breathing down their necks. Successful publishers were the ones who took a sophisticated approach in reaction to these copycats and devised a form of publication still common today, issuing fancy editions for their wealthy customers and low-priced paperbacks for the masses.

The prospect of a wide readership motivated scientists in particular to publish the results of their research.

Citește întreg articolul

Săptămâna trecută am fost invitat – alături de Alexandru Negrea – la prima ediție de emisiunii PRCafe, realizată de Laura Pascu pentru postul Radio3net.

Mai jos poți urmări înregistrarea emisiunii unde am discutat despre online, despre social media și viață, în general.

În numărul iulie-august al Revistei Tabu, am scris – la propunerea Cristinei Bazavan – un articol-experiment despre ce se întâmplă atunci când eşti single pe Facebook şi care sunt costurile sociale rezultate dintr-o asemenea situaţie.

Cei care nu au apucat să cumpere revista în perioada menţionată pot citi articolul dând click pe poza de mai jos:

În urma unei invitaţii de la Parada Film si Revista Tabu, am fost la o proiecţie specială pentru bloggeri a filmului Mar Nero (2010), în regia lui Federico Bondi. O poveste – inspirată din viaţa reală a bunicii regizorului – a unei bătrâne din Florenţa îngrijită de Angela, o tânără româncă jucată foarte bine de Dorotheea Petre (deşi imaginea Dorotheei poate crea senzaţia că România este o ţară din jurul Mării Caspice).

“Partea românească” a avut un aer puţin credibil (câte bătrâne italience cu o sănătate precară ajung să viziteze România cu menajera lor?), iar câteva forţări de domeniul clişeului (descrierea sarmalelor şi imaginea românilor – chipurile tot latini! – care sărută apăsat) şi scenariul cu parfum de documentar mi-au lăsat un film tezist (uite, oamenii se pot înţelege chiar şi fiind din culturi diferite) şi cu străluciri locale (scena în care bătrâna italiancă “vorbeşte” cu tatăl Angelei, nici unul neînţelegând limba celuilalt şi scena de Revelion în care ţiganii din Italia cântau C-aşa-i românul cu Noi vom fi aici pe veci stăpâni).

Este un film care totuşi merită văzut, am notat premiera – pentru mine – a vizionării unui film în care este vorba despre românul-emigrant ceea ce nu este o senzaţie tocmai confortabilă şi te cam pune pe gânduri şi, în plus, am admirat rolul mut, dar puternic jucat de Vlad Ivanov, un actor – de o modestie rară – care merită toate premiile şi laudele.

vezi trailer

Au mai scris – printre alţii – despre film: Corina Maria Scheianu, Dragoş Butuzea, Ana Ciobanu, Claudia Tocilă, Toma Nicolau, George Hari, Cristina Bazavan.

Nu mă consider un blogger model, uneori m-am asumat mai mult decât un blogger, alteori m-am asumat mai puțin, însă am o experiență de 5 ani în domeniu şi doresc să punctez câteva lucruri pentru cineva care este la început de drum.

Primul lucru pe care trebuie să-l știe oricine care se apucă de ceva nou este că nu se poate truca pe sine pe termen lung. Autenticitatea este o caracteristică necesară oricărui demers serios (nu există demersuri serioase care să nu fie asumate pe termen lung). Există o coerență cu sine presupusă în orice activitate în care pui suflet. Dacă te apuci de blog, fii tu însuți, altfel totul se răzbună.

Al doilea lucru este implicit în primul paragraf și se referă la hărnicie. Dacă îţi place ceea ce faci şi dacă ceea ce faci te reflectă pe tine însuţi, nu poţi decât să fii harnic. Când e vorba de pasiune, scuzele nu sunt binevenite. Continue reading →

Tokyo Sonata (2008) este un film frumos – cu un final magistral – despre tristețea (e ceva negrav în această tristețe) japoneză care se scurge printre firele unei societăți ultra tehnologizate.

Soul Kitchen (2009) ultimul film al lui Fatih Akin – din care nu prea am ratat nimic în ultimul timp – este o comedie insightfull unde am reîntâlnit pe Moritz Bleibtreu – un actor drag mie pe care l-am văzut în Run Lola Run (1998), Elementarteilchen (2006) sau în Das Experiment (2001). E un film despre dragoste, antreprenoriat și diferențe culturale.

The Lightkeepers (2009) a fost o supriză plăcută de vreme ce m-am trezit cu Dragoș Butuzea la Scala – neștiind nimic despre film. Te face să râzi, te emoționează, iar la final pare o lecție frumoasă despre dragoste și cinism, cu un soundtrack pe măsură (dacă găsește cineva mp3-ul, rămân recunoscător).

Update: Am găsit melodia datorită lui Mihai.