Capitalism: A Love Story (2009)

0 Flares 0 Flares ×

Am primit două invitaţii de la Costin Ilie pe twitter şi-am avut şansa să merg cu Dragoş să vedem Capitalism: A Love Story, ultimul film al lui Michael Moore.
E un film care merită văzut – dincolo de retorica lui Moore, generalizările uneori pripite – pentru că stârneşte nişte probleme:

1. Democraţia şi capitalismul sunt colerate, însă pot funcţiona separat. Moore susţine că sistemul capitalist înăbuşă democraţia. Fukuyama n-ar fi de acord cu această idee. El crede că democraţia atrage de la sine un sistem capitalist şi invers, capitalismul nu poate funcţiona decât într-o democraţie.

2. Ştiu de la un amic care lucrează la o firmă de recrutări că prima regulă predată oricărui viitor angajat este următoarea: Într-o companie nu este democraţie.
Poate fi – în cel mai bun caz – o meritocraţie unde eşti recompensat pe baza performanţelor proprii, însă aici vorbim despre altceva. Dacă astfel stau lucrurile, este destul de interesant cum acceptăm un sistem democratic în… civilie şi un sistem autoritar în viaţa de la muncă.

Michael Moore nu aduce totuşi nicio soluţie, prezintă cazul unor firme democratice (angajaţii au aceleaşi drepturi, decid în mod egal viitorul companiei, sunt toţi acţionari etc.), ideile lui au accente socialiste, iar în unele momente ale filmului ai impresia că urmăreşti fragmente de propagandă anti-capitalistă în cel mai comunist mod.

Citeşte şi: capitalismul: o poveste de amor ghebos

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

14 thoughts on “Capitalism: A Love Story (2009)

    1. btholteanu

      @adrianciubotaru Ba este. Angajatul poate sa decida daca bea cafea sau ceai, daca foloseste IE sau Mozilla, daca scrie cu pix sau creion.

      Reply
  1. Dan Lee

    Acum, dacă e să ne luăm după Fukuyama, ar trebui în China să avem cea mai mare democraţie din lume, având în vedere că acolo capitalismul a cunoscut cel mai mare succes. 🙂

    Reply
  2. mishtone

    Cred ca ai vrut sa spui “corelate”.

    Si da, sistemul cooperatist, in care intreprinderile sunt detinute de angajati, mi se pare un deziderat interesant. Este, de fapt, mai capitalist decat sistemul actual, pentru ca in acest caz toti oamenii ar fi proprietari, spre deosebire de acum, cand un numar relativ mic de proprietari detine controlul asupra mijloacelor de productie. Si spre deosebire de cel comunist, in care nimeni nu detinea nimic. Cu niste parghii eficiente implementate, care sa asigure ca toti angajatii-proprietari dau tot ce au mai bun din ei, ar putea fi chiar functional.

    Exista niste experimente in acest sens, mai ales prin America Latina, sunt si ceva documentare pe net.

    Reply
  3. zubascu

    @ dan lee. Capitalismul are succes in China doar in zonele unde liderii regionali ai Partidului Comunist au fost de acord sa “relaxeze” procesele economice. In Beijing de exemplu, capitalismul feroce functioneaza, insa la 100 de km inafara orasului, in zonele rurale, apare fata “comunista” a Chinei, tocmai pentru ca liderii locali nu permit procese de liberalizare. Fukuyama, in 1992, in lucrarea sa “Sfarsitul istoriei si ultimul om” analizeaza si cazul Chinei si face o predictie asupra “democratizarii” Chinei prin mijloacele economiei liberale.

    Reply
  4. Dan Lee

    @zubascu Păi asta ziceam şi eu. Şi cu toate astea China este cea mai mare putere economică a lumii şi are o economie bazată pe producţie, deci bani adevăraţi.

    Reply
  5. strongvaleriana

    asta seamana cu teoria relativitatii – predictibila, si mecanica cuantica ”probabilitati democratice”
    care chiar daca in teorie n-au numitor comun, in practica ele coexista ”capitalizand universuri”

    Hm, parca-i teorema lu’ Thales extinsa la un alt mod !

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *