Acum şapte ani, îl găseam pe Andrei Pleşu colaborând la Jurnalul Naţional. Ţin minte acest lucru pentru că mi s-a părut simptomatică întâmplarea de atunci: după câteva articole publicate pe site-ul ziarului şi în urma mai multor comentarii injurioase (din partea unor hateri şi a unor troli, cum se spune azi), Maestrul a renunţat dezamăgit la acea colaborare (cel puțin în ediția online).

La puţin timp după aceea, și-a filtrat propria experienţă amară într-un articol în Dilema Veche în care povestea despre terorismul soft specific mediului online, o expresie – preluată de la un profesor olandez  – care traduce lipsa de criterii, amestecul sferei private cu cea publică, anonimatul si lipsa de responsabilitate sau exhibiționismul inerent al blogurilor.

Au fost atunci destule reacții, am scris și eu un articol dur, dar anii au trecut, blogurile au crescut, Maestrul a mai scris câteva cărți și, în mod ironic, roata s-a întors. Adevărul și-a deschis propria platformă de blogging, iar acum Andrei Pleșu și-a câștigat o nouă titulatură, aceea de  blogger – prezent tot mai des în viaţa publică a internetului, după cum îl prezintă redacția.

Nu răscolesc discuția despre ce înseamnă a fi blogger (dacă trebuie să scrii zilnic și să îți asumi niște lucruri sau dacă e suficient să folosești o platformă dedicată), însă pe acest subiect un interviu recent al lui Andrei Pleșu mi-a atras atenția:

Dacă eu am înţeles bine subiectul, bloggerul e mult mai reactiv, intră într-un fel de circuit al replicilor, al ideilor în care e foarte prezent. Nu e vorba de a oferi un articol, aşa cum am făcut-o în restul vieţii mele şi pe urmă a lăsa să curgă pe forum diverse opinii, fără să mă simt obligat să dau răspuns fiecăruia.

Este o ocupaţie care „mănâncă“ foarte mult timp. Îmi dau seama că pentru mulţi e o ocupaţie care vindecă de singurătate. Asta nu e puţin lucru, deşi e o vindecare cu mai multe tăişuri. Creează şi un fel de logoree, un fel de promptitudine vidă la orice subiect, la orice temă, la orice autor.

(un sfat pentru bloggeri) Fie-vă milă de cuvinte!

Față de acum câțiva ani, opiniile Maestrului s-au nuanțat, iar diagnosticul e mai aproape de țință. Blogurile sunt reactive (o idee cu care m-am tot jucat) și, da, există o logoree cuplată cu o promptitudine vidă la subiect.

Am renunțat să citesc mai multe bloguri pentru că am impresia că unii se trezesc dimineața doar pentru a cauta evenimente, știri sau lansări față de care să reacționeze primii și, dacă se poate, să stârnească și puțin scandal. Indiferent că se documentează sau nu, indiferent de competențe și mize, indiferent că sunt sinceri sau nu.