Am văzut lumina de la Ursici

83 Flares 83 Flares ×

Imaginează-ți un sat de munte – cu 14 gospodării – la care nu poți ajunge decât mergând mai bine de 10 km pe un drum forestier aproape impracticabil în timpul ploilor.

Imaginează-ți cum cineva își pune în minte să le ofere lumină acestor oameni care se luptă de zeci de ani la marginea civilizației.

Iulian Angheluță de la Free Miorița a lansat un strigăt de ajutor care s-a concretizat în acțiunea Lumină pentru Ursici.

Urmarea e simplă și este o poveste de succes: peste 30 de bloggeri au ajutat la propagarea acestui mesaj, UniCredit Țiriac Bank s-a implicat pentru achiziționarea a 14 panouri solare, iar în această lună o mână de voluntari a început instalarea acestor panouri.

Ursici

Întorcându-mă de la Roșia Montană, prin Țara Hațegului, am făcut un scurt ocol către satul Ursici.
Mi-a luat totuși o oră să ajung sus, la peste 1000 de metri, pe un drum demn de competiții offroad și la capătul căruia ți se dezvăluia un sat răsfirat unde cu greu ai fi putut găsi o casă una lângă alta.

Din păcate, nu am putut merge mai departe de școala din sat (drumul devenise impracticabil) și, din cauza semnalului prost, nu l-am putut găsi nici pe Iulian despre care știam că este în zonă.

În schimb, roadele muncii sale și a voluntarilor se puteau vedea peste tot:

ursici1Ursici 1 _DSC0270

Rezultatul: Ursici a devenit acum primul sat iluminat cu panouri solare și constituie deja un exemplu pe harta răsfirată a implicării sociale.

83 Flares Twitter 4 Facebook 79 83 Flares ×

2 thoughts on “Am văzut lumina de la Ursici

Leave a Reply to ceberelu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *