O altă întrebare pe care mi-o adresez atunci când privesc în urmă – sunt în vacanță și am timp de meditații! – este dacă am riscat îndeajuns. Am asociat întotdeauna valoarea adăugată cu capacitatea de-a-ți asuma riscuri încât dacă nu există urmă de risc, orice acțiune mi se pare banală.

La whist sunt unii jucători care au tendința să-și subliciteze cărțile, să joace la zero și să pice întotdeauna în picioare. A sublicita înseamnă a-ți bate joc de cărțile pe care le primești, a irosi ocazii și, la urma urmei, înseamnă lașitatea de a nu-ți asuma un leap of faith.

Uneori, a pica în picioare poate însemna că nu te-ai încercat destul pe tine însuți.

Teama de a nu pierde este mai mare decât dorința de-a câștiga, iar acest comportament se pare că este moștenit de la primate. Când e vorba să câștigăm mergem la sigur, iar când e vorba să pierdem preferăm să riscăm.

Pe de altă parte, sunt oameni care supralicitează, care riscă și care scot din cărțile primite mai mult decât valoarea lor intrinsecă. A scoate mai mult din cărțile primite diferențiază un bun jucător de un slab jucător.