A te implica este o victorie (II)

0 Flares 0 Flares ×

Din această săptămână mă găsiti şi în comunitatea Gandul.

În articolul trecut observam cum a te opri la diagnostic fără a încerca un tratament este o situaţie dureroasă în care se regăsesc mulţi oameni inteligenţi din această ţară.
Aceast blocaj creează o complicitate a înfrângerilor şi face ca distribuţia poveştilor frumoase să fie deficitară în societatea actuală. Pe aceste meleaguri, din păcate, poveştile triste circulă cu mai multă repreziciune decât poveştile de victorie. Poveştile frumoase se opresc la cercul prietenilor, pe când cele triste trec orice bariere, ajung în gura vecinilor şi – victorie! – la ştiri.

Orice societate sănătoasă are nevoie de o distribuţie lină, de-a lungul reflexelor fireşti şi nesenzaţională a poveştilor frumoase, a victoriilor şi a lucrurilor care între timp s-au schimbat în bine.

Până la un punct blocajul provocat de oamenii inteligenţi care se opresc la marginea diagnosticului pare de înţeles. Un om inteligent nu se simte prea confortabil, este agresat zilnic de mitocănii, mentalităţi, birocraţie şi corupţie şi tot felul de racile care par eterne. A-l îndemnă să se implice social pare încă un disconfort în faţa căruia şi-a creat din timp rezistenţe inerţii şi scuze (capacitatea de-a rula scuze a unui un inteligent este enorm de mare!).

Să o recunoaştem, implicarea socială presupune a ieşi din zona proprie de confort pentru a-i ajuta pe ceilalţi, pentru a contribui în comunitate şi pentru a trage un semnal de alarmă. Este genul de implicare care te schimbă şi te transformă interior. Implicarea socială are loc atunci când încerci să dai dreptate la ceea ce ai mai bun în tine, iar a te opri la marginea unui diagnostic înseamnă a căuta cu tot dinadinsul să fii dezamăgit.

Implicarea socială este cea mai la îndemână formă de dezvoltare personală.

Cel mai bun antidot pentru neîncrederea celorlalţi este propria ta încredere distribuită prin acţiunile de implicare socială la care participi şi pe care le iniţiezi. Marea masă a acelor oameni deja înfrânţi nu are nevoie nici de argumente logice şi nici de retorici sau mobilizări editorialistice. Are nevoie să vadă implicare, să vadă acţiuni ecologiste, să vadă manifestări civice.
Avem nevoie să vedem atât de des activităţi de implicare socială încât din simple accidente fericite, acestea să se transforme în reguli de bun simţ, în reflexe fireşti.

Pentru a fi văzute şi pentru a fi pipăite acţiunile de implicare socială au nevoie de două coordonate fericite:

1) acţiunea propriu-zisă: oameni care să pună mâna fără să mai aştepte confirmări şi încurajări; acestea apar o dată ce te-ai apucat de treabă.

2) povestea implicării: este nevoie de expunere mediatică pentru a creşte probabilitatea de-a oferi un exemplu şi de a îndemna şi pe ceilalţi să se implice.
Expunerea mediatică – ştiu că sună dâmboviţean – înseamnă un blog, un reportaj, un articol de ziar, o poveste la o bere sau un mail intern la firmă.

Orice faptă bună trebuie povestită mai departe pentru a încuraja acea masă de oameni neîncrezători şi ezitanţi. La urma urmei, ce înseamnă a trage un semnal de alarmă dacă nu a face ceva şi a anunţa că s-a întâmplat?

Orice fapt de implicare socială se petrece sub aceste două coordonate: acţiunea propriu-zisă şi capacitatea de semnal a acesteia. Capacitatea de semnal a oricărui fapt bun este o şansă imensă. Nu putem planta toţi copacii din lume, nu putem hrăni toţi copiii din ţările sărace, nu putem strânge toate gunoaiele, însă putem planta un singur copac, putem ajuta un copil şi apoi putem să povestim celorlalţi ce-am făcut.

Dacă povestea implicării noastre ajunge la o mie de oameni, iar dintre aceştia doar câţiva ne vor lua exemplu, pentru această şansă mică merită să ne batem cu toate mâinile.

Există o credinţă în inima oricărui om implicat: din lucrurile mărunte pe care le facem se pot naşte mari schimbări. Este o credinţă care nu are nevoie de argumente logice şi obiective şi despre această idee – care ne macină pe toţi de fapt – voi povesti folosind câteva exemple în articolul următor.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

17 thoughts on “A te implica este o victorie (II)

  1. FiicaBucurestiului

    nu consider ca a fi inteligent presupune a nu fi manelist sau cocalar. n-are nicio treaba una cu cealalta. inteligenta e nativa, cocalareala vine din influentele sociale.
    nu trebuie sa fii neaparat inteligent sa te implici social. trebuie sa fii educat.

    Reply
  2. Adrian Ciubotaru Post author

    FiicaBucurestiului, n-am dorit să pun semn de excluziune între inteligenţă şi manelişti (n-am spus acest cuvânt) sau cocalari (l-am folosit fără acreală doar în primul articol).

    Ai punctat totuşi bine că educaţia nu se suprapune totdeauna cu inteligenţa, la fel cum inteligenţa nu se suprapune întotdeauna cu calităţile morale.

    Reply
  3. Pingback: Azi baba e a mea « noleg

  4. jez

    a inota contra curentului e un pariu pe care il fac in primul rand cu mine insami. nesimtirea altora imi infrange uneori optimismul. si mi-e ciuda. este momentul in care ma intreb de ce mi-ar mai pasa, daca celorlalti nu le pasa? de ce as face eu un efort mare pentru cei care nu pot/vor sa faca un efort mic? si apoi imi aduc aminte ca lupta este in primul rand cu mine, cu propriile mele idei preconcepute sau “postconcepute”, si subscriu comentariului unui domn care spunea ca trebuie sa te schimbi pe tine mai intai, ca sa vezi semnale pozitive in jur. ca sa le atragi. ca sa creezi o alta “majoritate”. ca sa nu intri in tabara invinsilor.

    Reply
  5. Un sclav roman

    Implicare sociala?
    In Romania??
    Ar fi de ris daca n-ar fi de plins.
    Incercarea de a te implica social in Romania are aceleasi efecte cu a incerca asta intr-o jungla. Adica zero.
    Un singur exemplu, ca tot vine sezonul cald.
    Vor reincepe concertele la Arenele Romane. Muzica de club (bubuiala), care tine si pina la 5 dimineata. In aer liber. In plina zona rezidentiala.
    Ceva ce ar fi imposibil in oricare din celelalte tari ale UE.
    Situatia e neschimbata de zece ani, in ciuda tuturor memoriilor si reclamatiilor oamenilor din zona.
    Presiunile financiare sunt prea mari, inclusiv ale distribuitorilor de droguri.
    Pe de alta parte, opinia publica e impartita, in buna traditie romaneasca, unde nu exista reguli clare de civilizatie si comportament public. Unde de fapt notiunea de spatiu public e ff vaga (vezi si ciinii vagabonzi, gunoaiele, masinile pe trotuare etc).
    Deci la ce foloseste atitudinea civica in cazul unei societati administrate de niste autoritati complet corupte, a unei societati lipsite de repere, situatie la care a contribuit din plin si spalarea creierelor performate de pro tv?

    Reply
  6. jez

    off, am strans cu totii atatea frustrari, de atatea ori ni s-a dat branci cand am vrut sa ridicam capul, incat ar fi nedrept sa lipim etichete pe fruntile carora nu mai pot spera, asa cum fac ei lipind etichete gen “tara de cacat, atentate de cacat”.

    a judeca si a stigmatiza, a imparti in tabere nu face decat sa creasca lipsa de intelegere si comunicare, sa faca sa creasca acel “daca nu esti cu noi, esti impotriva noastra”.

    sunt oameni care “nu mai pot”. or fi inteligenti sau nu, nu se stie, cert e ca orgoliul lor le spune ca nu mai vor sa fie “fraieri”, sa fie luati de “fraieri”.

    iar lucrurile se schimba doar prin educatie. preferabil din frageda varsta, caci mai tarziu e cu mult mai greu sau imposibil. exista o intoleranta care se perpetua, sau mai degraba a lipsei de intelegere fata de celalalt, lipsei de empatie.

    acel ce tie nu iti place altuia nu-i face. si daca mie “mi se rupe” de X si lui X o sa “i se rupa” de mine si de Y, si uite asa, vom fi toti semeti, inteligenti si “nefraieribili”

    Reply
  7. Pingback: Exerciţiu | Raza mea de soare

  8. Pingback: Am facut o fapta buna. Trebuie sa vorbesc despre asta? « Gramo

  9. Pingback: si totusi exista – a doua parte « notele lui Vulupe

  10. Cosmin

    off-topic –> am ras putin la exemplul lui “Un Sclav Romaan” cu Arenele Romane si “presiunile distribuitorilor de droguri”. Ce ma? Esti destul pe dinafara subiectului , to say the least.

    Reply
  11. Pingback: Tășuleasa: Să punem fapte unde am pus vorbe | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply to ancabundaru Cancel reply

Your email address will not be published.