Ungurii

17 Flares 17 Flares ×

Ungurii
Ungurii, Paul Lendvai, Humanitas, 2007

Căutam de ceva vreme această carte și abia acum câteva zile am avut norocul să o găsesc într-o librărie. O căutam pentru că impresia mea este că știm – în ciuda istoriei care ne-a pus de multe ori în aceleiași oale – destul de puține despre vecinii noștri unguri, sârbi, bulgari sau ucrainieni.

Mi-am dorit să citesc Ungurii din mai multe motive:
– cunoașterea istoriei unui popor fascinant
– privirea propriei istorii românești în oglinda Celuilalt
– rădăcinile mele (din partea tatălui) din zona ceangăilor

În strictă comparației cu românii, la capitolul asemănări, ungurii cred la fel:
– probabil nicăieri nu există pe cap de locuitor atât de mulți și-atât de buni poeți ca în Ungaria (citat din carte).
– se consideră grânarul de altădată al Europei Centrale
– același tip de lamentare: “Suntem cel părăsit dintre toate popoarele lumii” (Sándor Petőfi)
– se considera la fel ca și noi, o insulă într-o Mare Slavă.
– și trăiesc în cadrul aceleiași contradicții dintre genialele reușite individuale și repetatele nereușite colective ale națiunii
– imaginea propriei vitejii: Sultanul Baiazid i-a caracterizat pe unguri ca fiind, alături de francezi, “națiunea cea mai vitează dintre popoarele pământului”.(citat)
– ungurii, ca şi românii, au conştiinţa că au apărat Europa de puhoiul turcesc.

Această ultimă idee poate este mai îndreptăţită în cazul lor de vreme ce drumul turcilor către inima Europei trecea prin Belgrad (atunci aparţinând Ungariei) şi Buda. Pe de altă parte, Imperiul Otoman (hărţuit timp de trei secole de principi bulgari, sârbi, croaţi, valahi şi moldoveni) când a pătruns într-un final către inima Europei (Viena, 1683) era doar o umbră a forţei sale militare de după căderea Constantinopolului.

Cu toate acestea, citatul din Ernest Renan este ilustrativ: “Nicio națiune fără falsificarea propriei istorii.”

Citate în care sunt menționate “probleme româneşti”:

Chiar dacă în acest timp ținutul nu a fost nicidecum pustiu sau părăsit, aici [Transilvania] n-a existat, evident, o formă amplă de organizare politică. Se poate vorvi mai degrabă de un vacuum politic, iar populația sedentară, vorbind un amestec de idiomuri slave, părea mai mult sau mai puțin neputicioasă în fața ungurilor care se apropiau.

În multe legende, în epopeile apărute mai târziu, ca și în operele de artă plastică, ungurii au întreținut impresia că locuitorii din bazinul Carpaților i-au primit de-a dreptul cu unanim entuziasm pe cuceritorii conduși de Árpád.

După cum se știe, în toate statele din centrul și răsăritul Europei, cărțile de școală nu sunt un exemplu tocmai luminos de abordare a istoriei proprii și regionale.

Hunyadi (Iancu de Hunedoara) se trage dintr-o familie românească emigrată din Țara Românească în Transilvania.
Datorită  nu în ultimul rând fatelor eroice ale lui Hunyadi împotriva turcilor, ungurii au devenit ocrotitori nobili ai creștinismului, athletae ai lui Cristos.
Hunyadi a reușit la 1456 la Belgrad să provoace turcilor, cu toate superioritatea lor copleșitoare, o înfrângere atât de usturătoare, încât pericolul turcesc a fost lichidat pentru șaizeci de ani, nu numai pentru Ungaria, ci și pentru întregul continent.

Astfel, Transilvania a fost lăsată de Sigismund mai întâi pe seama domniei îngrozitoare a generalului Giorgio Basta, comandantul imperial, apoi, nu mai puțin groaznicei intervenții a lui Mihai Viteazu, voievodul Țării Românești.

Un istoric maghiar despre maghiarizare: la un capăt al unei mașini de tocat carne sunt băgați fii de țărani aparținând naționalităților, în timp ce la celălalt capăt ies domni maghiari, înstrăinați de grupul lor etnic și cizelați.
Maghiarizarea (secolul XIX) sau asuprirea naționalităților nu a fost niciodată condiționată “etnico-rasial”, ci cultural. Atributul idei maghiare a fost numai ;i numai limba.
Per total, maghiarizarea a fost un succes hotărâtor (din punct de vedere demografic).

Republica Sfaturilor (de după Primul Război Mondial) n-a durat decât 133 de zile și a fost, în realitate, un cadou făcut atât noilor state vecine vorace care au putut să disimuleze sub retorică antibolșevică îmbucățirea detestatei Ungarii.
La conferința de pace de la Paris, Wilson și Llyod George s-au lăsat și ei atrași de teza întăririi “citadelei românești” împotriva Ungariei “roșii”.

Între august și noiembrie 1919, trupele românești de ocupație au putut să jefuiască la Budapesta practic nestingherite.

Lordul Rothermere în anii ’20: “Știi, draga mea, eu până astăzi nici măcar n-am știut că Budapesta și Bucureștii sunt două orașe distincte.”

Românii au considerat cel de-al doilea arbitraj de la Viena ca pe o catastrofă națională și au făcut tot posibilul ca, prin devotament exemplar față de Hitler în timpul războiului, să câștige ținuturile respective. Pe Antonescu, șeful statului român, Hitler l-a întâlnit de douăzeci de ori în timpul războiului, pe Horthy numai de patru ori.

Banc: “Care este deosebirea dintre un român și un ungur? Ambii sunt dispuși să-și vândă mama, dar numai ungurul o va livra punctual”.

Stabilitatea viitoare în Europa Centrală și de Est depinde în primul rând de tratamentul pe care România, Slovacia, Iugoslavia trunchiată și Ucraina îl vor aplica minorităților înstrăinate prin tratatul de la Trianon (în jur de 3 – 3,5 milioane de oameni)
Drumu spre europenizarea chestiunii minorităților – maximă egalitate în drepturi, fără modificări de granițe – este lung și spinos. Trebuie început cu cărțile de școală și de istorie, pentru a combate eficient din toate părțile ideile despre dușman și stereotipurile răspândite pe parcursul veacurilor.

În carte, problema Transilvaniei este tratată nepolemic (prin omisiune) şi a fost interesant de văzut cum ungurii se compară mai degrabă cu cehii şi polonezii decât cu sârbii sau românii.
De asemenea, istoria lor pare mai tragică decât a noastră pentru că ei, spre deosebire de noi, au o conştiinţă mult mai accentuată a trecutului lor glorios şi o angoasă mai puternică cu privire la supravieţuirea propriului popor (demografic sunt mult mai prost).

Note de lectură

898 – 955: maghiarii au fost considerați un flagel al Europei.
“neam drăcesc” – Cântecul lui Roland

Rugăciune în mănăstirile europene ale vremii: De sagitis Hungarorum libera nos, Domine! – Ferește-ne, Doamne, de săgețile ungurilor!

În Europa Centrală este greu să se mai tragă o linie de demarcație între istoriografie, stereotipuri istorice și mituri naționale.

Limba lor, unică în felul ei în Europa, se trage din familia limbilor fino-ugrice.

onogur – “zece săgeți”, adică treburi

În izvoarele bizantine și orientale, li se dă de cele mai multe ori denumirea de “turci”.

894 – campanie de cucerire pe cont propriu în bazinul dunărean

Pretinsa înrudire dintre huni și unguri, împreună cu “chipurile de mongoloizi ale maghiarilor”, marchează până în zilele noastre dialectica dintre imaginea pe care o are Occidentul despre unguri și imaginea pe care ungurii o au despre ei înșiși.

10 august 955 – înfrânți de germani la Lechfeld
În câteva decenii, după bătălia de Lechfel s-a petrecut un miracol istoric. Din uniunea tribală a nomazilor călători s-a născut repede, chiar dacă nu fără chinuri un regat creștin.

Sfaturile lui Ștefan cel Sfânt către fiul său:
“Slabă și neputincioasă este o țară cu o singură limbă și cu o singură datină”.

Episcopul Otto von Freising (sec. XII) a remarcat că el nu știe dacă să acuze destinul sau să admire bunăvoința lui Dumnezeu că o țară așa de splendidă a ajuns pe mâna unui popor atât de urâcios și de barbar.

Ungurii au creat statul, germanii orașele din Ungaria (teza unui istoric.)

1222 – Bula de Aur – codex al libertăților și drepturilor cetățenești – la numai șapte ani dupa Magna Charta a englezilor a devenit chiar și clișeu, în expresia “noi și englezii”.

11 aprilie 1241 – Mohi – Batu Han învinge oastea ungară
Efectul psihologic de departe cel mai important și mai durabil al asaltului mongol a fost concluzia istorică: “Noi, ungurii, suntem singuri”. Conștiința izolării, atât de caracteristică pentu unguri, s-a condensat cu timpul într-un complex al singurătății și a devenit o componentă determinantă în peisajul istoriei maghiare.

“în pusta patriei mele”

1301 – stingerea dinastiei arpadiene

Matei, “regele poporului”, a întrupat strălucirea națiunii ungare și apogeu puterii ungare.

– un viteaz ofițer secui György Dózsa (Gheorghe Doja)

29 august 1526 – Mohács a devenit pentru toate generațiile viitoare sinonimi cu “catastrofă națională” și aceasta nu era o exagerare: Ungaria ca forță politică independentă a dispărut pentru aproape 400 de ani de pe harta politică a Europei.

1590 – prima traducere maghiară completă a Bibliei

“Trecerea bruscă de la disperare rațională la încredere irațională” – una din trăsăturile caracteristice ale poeziei ungare.

Volenti nihil difficile.

Herder – Idei privind filozofia istoriei omenirii, 1792:
“Aici, printre slavi, germani, valahi și alte popoare, ei au acum o pondere mai mică în populația țării, și peste secole va fi poate greu să mai întâlnești vreun vorbitor de maghiară”.

Deviza lui István Széchenyi: “Ungaria nu a fost! Ungaria va fi!”

Zicătoare ungurească: Plângând se-nveselește maghiarul”

“În Ungaria există naționalități, dar numai o națiune.”

Credința romantică, în întregime nerealistă, a ungurilor în misiunea lor istorică și în indivizibilitatea statului național ungar a fost ca un fel de “religie laică națională”.

Nyugat (Occidentul) – cea mai influentă revistă literară din istoria Ungariei.

Funcția dublă, unică în felul ei, a evreilor ca forțe motrice ale modernizării și maghiarizării a fost elementul care a făcut ca pactul dintre elita politică a nobilimii liberale și evreii de succes loiali ideii de stat ungar să reziste până la prăbușirea monarhiei.

antisemitism pe fundal de concurență

Din nefericire, îmbogățirea evreilor a coincis temporal cu pauperizarea nobilimii.

Heine: “Certificatul de botez este biletul de intrare în cultura europeană”.

Un singur cuvânt simbolizează pentru toți ungurii și în ziua de azi cea mai mare tragedie a istoriei lor: Trianon.
Trianon a însemnat amputarea națiunii ungare și sfârșitul Ungariei istorice.
Învingătorii au împărțit prada între trei state vecine: România, Cehoslovacia, Serbia.
De la împărțirea Poloniei, cu niciun alt stat al Europei nu s-au purtat marile puteri așa necruțător și de nedrept cum s-au purtat cu Ungaria istorică.
Aproape fiecare familie ungurească a fost afectată direct de tragedia de la Trianon.
Trianon a fost un șoc din care ungurii nu și-au revenit în fond nici astăzi.

Arthur Koestler, autor originar din Budapesta: “A fi ungur este o nevroză colectivă.”

Care a fost motivul pentru care, într-un moment crucial al istoriei sale, Ungaria nu a găsit sprijin nici la învingători, nici la opinia publică a Occidentului? Plătea Ungaria politica total greșită pe care o dusese în ultimii 50 de ani în domeniul naționalităților și al relațiilor externe?

“Cum se face că o țară atât de mică a dat omenirii atâția remarcabili oameni de știință?”

Un matematician ungur: Pentru un tânăr maghiar în străinătate ar putea fi util să păstreze secretul asupra originii sale, căci în caz contrar se așteaptă de la el realizări exagerat de mari. (vezi List of Hungarians)

17 Flares Twitter 0 Facebook 17 17 Flares ×

7 thoughts on “Ungurii

  1. Adi Dragoș

    adevărul e că, de bine de rău, am împărțit cu ei o bună bucată de istorie, iar pentru un viitor cât mai calm ar trebui avut mare grijă cu declarațiile de genul „rivali/dușmani istorici” atât în viața publică precum și în cărțile și manualele de istorie.

    francezii și englezii sunt un bun exemplu de dușmani la sânge de secole care și-au acceptat trecutul și au reușit să treacă peste. dacă ei zic „noi și englezii” iar noi zicem „no și francezii” hai să încercăm să le imităm și colaborarea.

    Reply
  2. Pinocchio

    Într-adevăr, amuzante asemănările dintre unguri și români. Cel mai tare mi-a plăcut asta: “A fi ungur este o nevroză colectivă.” Mi se pare că românii spun asta foarte des și în diverse forme pline de fantezie despre ei înșiși.

    Cît despre București și Budapesta, am constatat că nici nemții nu prea fac diferența *LOL*

    Reply
  3. radu

    citesc cu intarziere postarea ta.
    ar trebui specificat un fapt, care deriva din istoria si geografia tarii: dupa japonezi cele mai multe sinucideri se petrec in randul ungurilor.
    in rest spicuirile sunt binevenite. multi au uitat de “podul de flori” care a urmat imediat dupa decembrie 89 care s-a incheiat la Tg Mures in martie 90 (cu lupte de strada), si a oficilizat infiintarea SRI.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *