Acum câteva săptămâni când Bogdan – de la Books Express – m-a întrebat ce cărţi să mai oferim ca premiu la concursurile @tweetika. După un mic research, Here Comes Everybody a fost primul titlu de care m-am izbit.

L-am descoperit pe Clay Shirky anul trecut, iar de atunci i-am urmărit aproape toate conferinţele pe care am putut să le găsesc pe net. Modul cum analizează impactul internetului, mai ales a social media, asupra relaţiilor umane şi asupra societăţii este foarte util oricui doreşte să aibe habar în ce lume trăieşte.

When we change the way we communicate, we change the society.

O axiomă întâlnită încă din primul capitol din Here Comes Everybody întâlneşte o altă intuiţie proprie pe care am dezvoltat-o recent revenind de la PYB, din Deltă. Abilităţile de comunicare coroborate cu scăderea costului prin care mesajul tău poate ajunge la mii şi transformarea acestor oameni într-un trib se traduce în capacitatea – potenţială – fiecăruia dintre noi de-a crea o revoluţie.

The Revolution Will Not Be Televised – it will be emailed, texted, blogged, wikied…

În primul capitol este o povestire a unui caz real petrecut în vara anului 2006. Ivanna îşi uită telefonul într-un taxi din New York, iar problema nu ar fi fost atât de mare dacă telefonul n-ar fi conţinut o mare parte din agenda şi informaţiile necesare (lista de invitati, diferite contacte, firma de catering etc.) pentru viitoarea nuntă.
Ivanna l-a rugat pe Evan – un prieten programator – să o ajute să recupereze telefonul, au trimis un email care a ajuns pe telefon pierdut, iar după câteva zile de tăcere şi-a cumpărat un alt telefon.

Compania de telefonie avea back-up pe servere pentru datele ei  şi i-au transferat Ivannei informaţiile pe care iniţial le crezuse pierdute. O dată cu acest transfer, pe noul telefon al Ivannei au început să apară şi pozele făcute cu vechiul telefon pe care noul proprietar le facea şi le trimitea pe mail prietenilor.
Astfel, a aflat de mailul găsitorului (Sasha – o adolescentă hispanică din Queens), i-a dat un mesaj, iar răspunsul a fost un refuz neaşteptat.

Evan a făcut un site unde a vărsat toată povestea. A postat poze cu Sasha şi prietenul ei, a povestit cum fratele ei care lucra în MP a ameninţat-o pe Ivanna să înceteze cu recuperarea telefonului, a creat un mic forum de discuţii unde posta update-uri zilnice despre toată aceast[ poveste. Ivanna a facut plângere la NYPD, însă pentru un telefon pierdut (nu a fost considerat furat) nu s-a sinchisit nimeni.

Între timp, pe siteul făcut de Evan, lucrurile au început să ia amploare. Traficul a crescut, iar în câteva zile s-a format o veritabilă comunitate formată din oameni revoltaţi de nedreptatea întâmplată, avocati, poliţişti etc. Începuseră să apară filmuleţe făcute în faţa casei Sashei (aflaseră adresa familiei ei), presiunea a crescut, presa a preluat o parte din poveste, iar NYPD s-a văzut obligat să investigheze mai serios cazul.

În două săptămâni după începerea “campaniei mediatice”, Sasha este arestată, Ivanna îşi recuperează telefonul şi renunţă la acuzaţii, iar în ceva timp s-a măritat. Evan… in light of his ability to gather a crowd, began getting freelance work doing PR.

As Sasha’s mother memorably told a reporter the day her daughter was arrested, “I never in my life thought a phone was gonna cause me so many problems.” It wasn’t the phone that cause the problems, though. It was the people at the other end of the phone, people who found the MySpace profiles and the family’s address and helped pressure the police department, all in a busy ten days, and all leading to Sasha’s arrest.

Situatia povestită mai sus (pe urma căreia se poate filozofa îndelung) mi-a adus aminte de episodul Curtea Veche şi recent de păţania lui Emi Gal. O nedreptate comunicată online care a strâns câţiva oameni în jurul ei în speranţa restabilirii echilibrului.

Oamenii luptă împotriva nedreptăţii chiar şi atunci când aceasta luptă îî costă mai mult decât nedreptatea iniţială.

Cele două poveşti locale de mai sus mizează pe social media pentru a revolva o situaţie offline, pentru a crea presiune şi pentru a coaliza energii în jurul poveştii. În ce măsură vom avea parte şi de rezultate, vom vedea în viitor. Cel puţin în alte părţi decât la noi, presiunea web 2.0 cumulată cu anumite reflexe instituţionale (NYPD reacţionează prompt când e vorba de bad PR) a dat roade.

Semnele sunt bune totuşi. Din ce în ce mai multe acţiuni (sociale în aceste cazuri) care se folosesc de social media, încep să prindă contur şi să aibe rezultate cât se poate de concrete. Cazuri recente sunt exemplele Paşi către Viaţă (link 1, link 2) şi Urban Soup Night (link 1, link 2).