Si-am iesit in camp razand

0 Flares 0 Flares ×

Dacă împarţi fericirea la nivelul unui supermarket, obţii o satisfacere a nevoilor curente ce ţi-ar provoca o stare de bine; o stare de bine în care societatea are interesul să menţină majoritatea populaţiei cu drept de vot. Nimeni nu şi-ar dori  o majoritate flămândă apucându-se de revoluţii, lupte de gherilă etc. 
Dacă o împarţi la nivelul comunităţii, ar trebui să obţii respectul şi aprecierea celorlalţi ce te-ar propulsa prin viaţă cu o imagine de sine cât de cât confortabilă.
La acelaşi nivel usor micşorat, imaginea ta de sine este conturată de iubită, familie, prieteni. Ei îţi amintesc în fiecare zi să fii cel de ieri, cel alaltăieri, cel de acum câţiva ani. Dacă de mâine te vei schimba, aceştia vor constitui primul cerc ce nu te vor recunoaşte. În acest mod, pare destul de naturală tendinţa noastră de-a ne sprijini pe imaginea continuităţii eului celorlalţi.
Dacă îmi sun un prieten după două săptămâni, am toată încrederea că îmi va recunoaşte numărul, că-mi va recunoaşte vocea şi poziţia mea pe harta sa afectivă. Dacă, prin absurd (pe lipsa acestui absurd ne pariem cu toţii încrederea socială), nu mă va recunoaşte şi va întreba cine sunt şi de ce îl deranjez, reacţia mea inerţială îl va trimite automat către un registru clinic.
Dacă te imaginezi idilic alergând într-un câmp de maci într-o zi însorită, ar trebui să ai curajul să introduci în peisaj un tren care te urmăreşte şi te va urmări mereu indiferent de viteza şi disperarea cu care dezvolţi nostalgii ale paradisului.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

4 thoughts on “Si-am iesit in camp razand

  1. m

    e atat de adevarat, fir-ar sa fie.
    ‘primul cerc ce nu te vor recunoaste’ – la dante, primul cerc (al scriitorilor si artistilor, parca) – din infern era si sediul celei mai suportabile tristeti

    Reply
  2. andi pop

    Depinde in ce masura te raportezi la ceilati si in acelasi timp, in ce masura ceilalti te percep ca pe o fiinta emasculata social. Sa acceptam(prin absurd) ca alergatura pe campuri idilice si nevoia de time out nu e decat pilula pe care fiecare si-o administreaza in speranta ca ceilalti nu il vor incadra intr-un anume registru clinic. O pilula de shoping in supermarcheturile frantuze…starea de bunastare pe care ne-o indeasa pe gat euro-optimistii, o pilula de drive in masina nemteasca, o pilula de entertainment la televizorul japonez… si lista ramane deschisa… Asa ca iesirea la iarba verde nu te poate incadra decat intr-un registru patologic… patologia simplitatii, lipsei de perspective cu prefix euro.. si, in general, inadaptat social! Dom’le, globalizarea cere sacrificii! pana si prietenii s-au globalizat… Mi-e dor de un prieten sincer, un ratat sentimental, inadaptat social…

    Reply
  3. adrian ciubotaru Post author

    andi, ai coborat usor registrul catre un soi de psihologie sociala pe care nu o aveam in vedere in acest text. Recursul la fantasmele paradisiace nu-l vad ca o defensiva impotriva etichetarii brutale a celorlalti, ci mai degraba o privire ocolita si uneori necesara asupra motivatiilor proprii.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.