Apropo de exerciţiul politicienilor de a nu răspunde concret la întrebările incomode, am citit recent o poveste în acest gen. George W. Bush în campania electorală a avut patru puncte pe agenda lui, patru priorităţi. Patru teme pe care le-a scos la înaintare în orice dezbatere, patru teme pe care le-a repetat cu obstinaţie la fiecare ocazie. La un moment dat un jurnalist iritat îl întreabă:
– Şi totusi care vă este a cincea prioritate?
– Să le îndeplinesc pe primele patru, a fost răspunsul actualului preşedinte american.
Astfel, un politician bun este un relentessly focused messenger. Este o tehnică folosită şi în marketing, şi în comunicare. Nu e neaparat manipulare, nu e neaparat minciună. Pe acest subiect, uitaţi o înregistrarea “filozofică” pe tema adevărului electoral.
mda, e foarte usor sa nu minti, dar in acelasi timp sa nu spui nici adevarul
jez, cred e foarte greu şi e nevoie de antrenament prelungit pentru a putea în mod constant să “minţi”. Se consumă multă energie psihică.
pentru cei obisnuiti sa o faca, singurul impediment este ca trebuie sa stii intotdeauna ce ai mintit.
cel mai mult imi plac minciunile cu referire la raportari, stilul “cat am obtinut la hectar in ultimul cincinal”.
daca minti cu privire la o cifra, trebuie sa minti cu privire la toate de care se leaga sa tii minte ce ai mintit si acum 5-6 ani.
mi se pare epuizant intr-adevar. unii insa o considera un sport extrem interesant 😀