Întoarcere în Bucureştiul interbelic, Ioana Pârvulescu, Humanitas, 2006
Este una dintre cele mai fermecătoare cărţi citite în ultime vreme atât prin subiectul ales, cât şi prin stil, atmosfera creată, aplecarea spre anecdotic şi lipsa de idealizare.
Bucureştiul interbelic este un continent pierdut reconstituit din reviste literare, jurnale, memorii, albume fotografice, almanahuri, casete cu înregistrări interbelice, oameni şi momente, totul este adus în faţa cititorului pentru a crea “aerul momentului”.
Am migălit mai jos note de lectură amintindu-mi cu plăcere de romanele lui Eliade şi Sebastian (ce să mai spun de Jurnalul său?) cu aceeaşi ardoare cu care mă pierd ori de câte ori privesc un album cu fotografii de epocă.
Ce aveau bucureştenii interbelici: desene animate, cafea filtru, prezervative, străzi stropite de două ori, cărţi americane despre efectele gândirii pozitive, lame de ras Gillette, benzină Shell, teleschi la munte, cremă epilatoare Eva, ciocolată Suchard, meciuri de hochei internaţionale, joie de vivre.
Cuvinte pitoreşti: rahagiu, dever, cobiliţă
Nume pitorești: Mia Braia, Jean Moscopol, Miliția Pătrașcu, Ilarie Voronca, Mihail Şloim, Marta Păun, Sarina Pass, Iza Sion
Probleme literare:
Poeții anilor ’30 își poartă crizele la butonieră.
Arghezi despre Ion al lui Rebreanu: “Platitudine de plăcintărie și mediocritate totală. Ochi mort, minte somnolentă. Un artist se spânzură și nu dă la tipar asemenea rezultate.”
Rebreanu mărturisește într-un interviu, în 1935, moment în care este unul dintre cei mai bine plătiți scriitori, că, toată viața, teroarea lui au fost chiriile.
Pentru Jurnalul literar, Călinescu adoptă tactica intimidării pentru a-i face pe abonați să plătească. Publică periodic liste nominale (obișnuite în epocă): cine citește și cine nu citește.
Cărțile fundamentale continuă să se risipească “între chirie și tutun.”
Afișe diferite dialoghează cu trecătorul, din marile vitrine ale librăriei Alcaly. Fiecare om care trece trebuie transformat în cititor. Un cap de măgar domină una din vitrine; dedesubt, cu litere de-o șchioapă: numai eu nu citesc. Altă vitrină: un profil de bărbat legat la ochi: omul care nu citește trăiește în întuneric; de jur-împrejur cărți, cărți, cărți.
Rebreanu, 1925: “Cititorii români sunt mai puţini decât automobiliştii români”
I.L. Caragiale: “Punctuaţia, fraţilor, este gesticulaţia gândirii.”
La cafeneaua Capşa femeile nu au acces.
La Capşa sunt două zone: una în care se mănâncă prăjiturile, cealaltă în care se mănăncă scriitorii.
“Cum spune un prozator interbelic, din când în când ți se face cald sub mască.”
Cum erau refuzaţi debutanţii la Sburătorul lui Eugen Lovinescu:
“Sunt îngrozitoare. Leul trimis în plic l-am trimis unui cerşetor”
“Ciripire, nevinovată încă”
“Naivităţi”
“Nu merge, trimiteţi-o domnişoarei, căreia îi era dedicată şi atât”
“Înflăcărarea d-tale patriotică e respectabilă, versurile însă sunt o nenoricire. Dacă le-am tipări, ni-e teamă că am pierde Banatul din pricina lor, ceea ce nici d-tale nu ţi-ar plăcea. Va să zică la coş.”
“D-ta, rămânând un cititor al literaturii, vei fi mai simpatic decât stricând hârtia, care e enorm de scumpă în zilele de azi…”
Probleme amoroase:
Și în politică, ca în amor, unii refuză, altii te vor.” (Bilete de papagal)
Din gazete se poate afla că un cuplu de îndrăgostiți se sărută la fiecare 4 minute, că femeia întreabă, în medie la 10 minute, “Mă iubești?” și are trei-cinci crize de gelozie pe săptămână.
Preocupați numai de clipă, îndrăgostiții își pun întrebări vitale de genul: când săruți mâna unei doamne, te apleci asupra mâinii sau duci mâna ei la buze? Te-ai întâlnit cu un prieten și soția lui, pe stradă, și continui o bucată de drum cu ei. De care parte vei merge?
În anii ’20, dragostea și buna-cuviință sunt direct proporționale. Când politețea e în suferință, amorul e îndoielnic.
Câteva pariziene au înființat de curând un club secret de fumătoare al cărui mobil e stabilirea unui mijloc de a comunica unui bărbat, cu ajutorul țigaretei, impresia pe care el le-o face. Cu țigareta se poate spune “Mă interesezi”, “Poate”,”Nu mă interesezi”, “În orice caz așteaptă-mă” și chiar “Ai parale?”
“Nimeni n-a pictat unul dintre cele mai caracteristice momente ale psichologiei românești, mai exact bucureștene. Acela în care o femeie, ultra elegantă, fină, fragedă și parfumată traversează strada, prin noroi… E o poemă întreagă modul cum, distinsă, cochetează cu băltoacele.” (Tudor Arghezi)
“Nicăieri, în nici un oraș din lume n-ai să întâlnești, pe o bucățică de stradă, la fiecare pas, atâtea siluete și femei adorabile.”
Probleme bucureştene:
În 1933, Bucureștiul are deja 50 de cinematografe.
Bucureștenii au timp de pierdut, deși trăiesc în viteză.
Sfărșitul perioadei dintre războie marchează banalizarea mitului lui Icar. A călători cu avionul devine mai mult o chestiune organizatorică și financiară decât o experiență inițiatică.
Primarul Dobrescu (februarie 1929 – ianuarie 1934): “Am scos un oraș nou dintr-un noroi străvechi.”
La finalul mandatului:
“Mai sunt lucruri urâte, în oraș, dar nu oribile”
“Am dovedit că urbanizarea unui oraș nu înseamnă cheltuială, ci îmbogățire.”
Pentru prima dată, în timpul marilor geruri Primăria se îngrijește de mangale publice, cazane cu cărbuni la căldura cărora să se adune toți cei pe care frigul îi prinde pe străzi.
Probleme anectodice:
“Când a fost întrebată o cucoană care venise de la biserică, pe cine a văzut în biserică, ea a răspuns: În afară de mine şi de fie-mea, ce să spun, numai prostime!” (Ion Creangă)
Modelul de moralitate al lui Păstorel Teodoreanu este bon viveur-ul. De aici se deduc câteva reguli de “igienă”, de tipul: “Ferește-te de omul care la vederea șampaniei se încruntă ” sau “Omul care citește în timpul mesei nu digeră ceea ce citește și nu pricepe ceea ce mânăncă”.
Directorul unui ziar politic (ideal) îl învaţă meserie pe unul dintre tinerii proaspăt angajaţi:
“Nu e prea greu, dragul meu. Îţi alegi subiectul şi-l tratezi în fraze scurte: subiect şi predicat”
“Numai atât?” întreabă junele
“Numai atât… Când vrei să întrebuinţezi un adjectiv, vino, te rog, să ne consultăm!”
Ştire de la Senat în Bilete de papagal:
“Şedinţa începând la o oră nepotrivită, după-masă, doi senatori au absentat, preferând ca astăzi să doarmă acasă.”
Pentru Ion Barbu oamenii se împart în două: iubitorii de câini și ceilalți. Polemică literară, Barbu către Arghezi: “Mi-ar părea rău să mă cert cu dumneata fiindcă ții oarecum la câini”.
Rebus făcut de Arghezi: “Poet negricios, pe care invidia l-a îngălbenit.” (Răspunsul corect e Nichifor Crainic cu care Arghezi se certase)
Barbu scria poezii şi când era ameţit:
“Ah, Copenhaga,
Sunt un Aga
Quelle blague, ce Blaga!…”
Mihail Sebastian publică în Rampa, la 10 februarie 1935, articolul Nu cred în televiziune!.
“singurii de părerea noastră fuseserăm tot noi” (Bilete de papagal)
si totusi… corect se scrie “joie de vivre”.
Sarbatori fericite!
m-ai facut sa-mi doresc sa o recitesc 🙂
Maria, am corectat, Sărbători fericite și ție
hoinaru, e prima carte citită de Ioana Pârvulescu și sunt convins să le caut și pe celelalte
fermecator
Sunt pasionata de viata din perioada interbelica a Bucurestilor si mi-a facut placere articolul tau, dupa cum mi-a placut sa citesc si cartea. Mai povesteste-ne, scrii frumos 🙂
Nu cumva e vorba despre Politia Patrascu?
Intrebare: Oare azi copiii mai sunt invatati sa citeasca facand in acelasi timp si ”note de lectura”?
Ioana Parvulescu scrie foarte frumos, are carti numai bune de citit cand esti asa, linistit. Intra direct in wish-listul meu:d
M-ai facut sa-mi doresc sa o citesc………sper sa o mai gasesc ratacita printr-o librarie ceva…..