Haideţi să citim cărţi, să împărţim cărţi şi să cunoaştem oameni!

0 Flares 0 Flares ×

Suntem la a treia ediţie de Lecturi Urbane. Am primit – cărţi, sprijin, entuziasm – mai mult decât visam acum câteva luni, iar acum responsabilitatea noastră este să ştim să oferim înapoi.

Azi am fost la FJSC, am vorbit cu Dan Dumitrescu câtorva studenţi despre proiectul nostru, invitându-i la eveniment şi încercând să insuflăm puţin din pasiunea noastră pentru implicarea socială.

Am fost la British Council unde Eliza Ioana ne-a dat câteva sute de cărţi în engleză pe care le vom împărţi la viitoarele acţiuni de Lecturi Urbane.

Am fost şi-am făcut nişte semne de carte très sympa.

În drum spre casă, la metrou Victoriei l-am văzut pe Radu Paraschivescu citind o carte recentă, am intrat în vorbă şi i-am povestit puţin şi despre Lecturi Urbane.

A fost şi este o zi nebună! Abia aştept să ne vedem la metrou – 19:00, pe peron la Unirii 1 –  să citim cărţi, să împărţim cărţi şi să cunoaştem oameni.

A treia ediţie Lecturi Urbane te aşteaptă marţi, 24 noiembrie la ora 19:00! Întâlnirea e pe peronul staţiei Unirea 1, iar traseul va fi Grozăveşti – Dristor. Toţi cei care vor să demonstreze că cititul este încă o activitate importantă sunt invitaţi să se alăture iniţiativei.

De aceasta dată, aşteptăm peste 100 de voluntari şi vom dărui în jur de 300 de cărţi călătorilor care se dovedesc înteresaţi de faptul că cei din jur citesc, împreună cu semne de carte şi bilete cu mesaje scrise de voluntari, în interiorul cărţilor.

La ultima ediţie, care a avut loc pe 3 noiembrie au participat 60 de voluntari (bloggeri, oameni de pe twitter, jurnalişti, fotografi sau artişti) care au împărţit aproximativ 200 de cărţi călătorilor din metrou. Cei care au primit cărţile au fost rugaţi ca după ce termină de citit cărţile, să le dăruiască mai departe, tot în timpul unei călătorii cu metroul, unor necunoscuţi.

Campania Lecturi Urbane are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în transportul în comun şi cultivarea interesului pentru carţi în rândul bucureştenilor. Campania este iniţiată de voluntarii civika.ro şi are loc o dată la două săptămâni.

Mai multe detalii puteţi afla pe orasulciteste.ro sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

15 thoughts on “Haideţi să citim cărţi, să împărţim cărţi şi să cunoaştem oameni!

    1. AndreiPintica

      @adrianciubotaru A treia ediţie Lecturi Urbane te aşteaptă marţi, 24 noiembrie la ora 19:00 ? poate a doua 😀

      Reply
    2. Leluc

      @adrianciubotaru soup nights, lecturi urbane ma fac sa ma intreb daca am facut bine ca m-am intors din capitala in iasi 🙂

      Reply
  1. Pingback: Tweets that mention Haideţi să citim cărţi, să împărţim cărţi şi să cunoaştem oameni! | Adrian Ciubotaru -- Topsy.com

  2. Pingback: Cum a fost la Lecturi Urbane « Alina's Blog

  3. Pingback: Altceva :) | Stina's Tonomat

  4. Pingback: Concertul | Byubay's blog

  5. Pingback: O noua editie Lecturi Urbane

  6. Pingback: ORAŞUL CITEŞTE LECTURI URBANE | alinfarcas.ro | pamflezistul

  7. Anca

    Mi-ar placea o extindere a campaniei Lecturi Urbane iar calatorii sa fie familiarizati cu acest concept. Daca acest proiect continua si reuseste inseamna ca exista un public calator dornic de lectura de-o buna calitate

    Reply
  8. carmen musat coman

    La urmatoarea editie si editura Cununi de stele – http://www.edituracununidestele.ro -, la fel de tanara precum proiectul vostru, va ofera 5 exemplare din Eminescu si India, de Amita Bhose, 5 exemplare din Cum s-a facut de-am ramas fata batrana, best seller de Cucuietii din Deal, de Carmen Musat-Coman si 5 exemplare din Ciufulici, de Ana Coman, poezii pentru copii scrise de un copil, carte cu ilustratii de colorat.
    Adica: si pentru specialisti, si beletristica si carte pentru copii. Ne pare rau, matematica n-avem.

    Felicitari si toate bune!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.