Am văzut filmul – mulțumesc Cristinei Bazavan pentru invitație – în cadrul unei vizionări Tabu pentru bloggeri la Cinema Union. Un film dens, cu scene în care râzi și te enervezi (un personaj antipatic). Un film românesc care mai întâi te apasă și apoi îți oferă cireașa de pe tort (un discurs de final de îți venea să intri în scaun de amar).
O femeie de 40 de ani luptându-se la granița dintre două familii (părinții ei din România și fostul ei soț și copilul lor din Olanda), o mamă enervant de implicată doar până în zona ei de confort mi-au conturat tabloul unei tensiuni între generații (știu că sună aiurea) și a unor alegeri chinuitoare.
Un film ce mi-a adus aminte (spre deosebire de majoritatea celor din sală) că am niște părinți faini al căror merit ar fi cel puțin că nu am stat prea mult timp să le dau ocazia să mă preseze. După o vârstă, părinții sunt buni în doze mici.
În plus, optimismul meu vine din următoarea idee: nu există nicio traumă pe care părinții să ti-o provoace în mod iremediabil și care să te urmărească de-a lungul vietii și de-a lungul tuturor avarurilor.
Dintre cei prezenți a mai scris Alexandru Negrea, George Hari Popescu, Inozza, Magda Mihăilă, Elena Cîrîc și Dragoș Butuzea.
Lated edit: Mi-am amintit de un citat care se potriveste în acest context: There is an expiry date on blaming your parents (de aici)
[New Post] Felicia, înainte de toate (2009) http://www.adrianciubotaru.ro/felicia-in…
RT @adrianciubotaru: [New Post] Felicia, înainte de toate (2009) http://www.adrianciubotaru.ro/felicia-in…
Tu te-ai pus la adăpost de părinţii tăi, într-un mod care poate părea egoist? Nu pot crede că n-a fost nici un moment în relaţia cu ei în care ai fi vrut să ţii monologul Feliciei din faţa aeroportului.
Poate este invers, i-am pus pe ei la adăpost de mine, nu știu…
Monologul Feliciei a venit din consțiința unor drame iremediabile și dintr-o tensiune acumulată de-a lungul a cel puțin 19 ani, coordonate care nu se aplică în cazul de față.
Părinții devin frâne (involuntar din partea lor, imprudent din partea ta) doar dacă li se oferă prilejul.
Pare interesant filmul , as vrea si eu sa il vad.
Ma terorizeaza gandul ca as putea si eu provoca traume copiilor mei, cu modul meu de a gandi, de a percepe lumea, etc. De aceea incerc cu disperare sa invat sa devin un om mai bun, sa ma simplific, sa accept mai mult. Le spun copiilor mei ca in viata intotdeauna va trebui sa asculti de cineva. Secretul e sa gasesti persoana potrivita de care sa asculti. Increderea in intuitie, este ceea ce incurajez in copiii mei. Este ceea ce si noi adultii trebuie sa re-invatam, sa redobandim din copilaria noastra.
Pingback: Felicia, inainte de toate | Dan Tănăsescu
Pingback: Felicia, înainte de toate « Zapacita
Pingback: Felicia, înainte de toate « Analytic Vision
Pingback: Time dissipating made into an art « Analytic Vision
La partea cu traumele te-as contrazice…din pacate (si spun “din pacate” pentru ca nu e o fericire ca pot sa te contrazic in urma experientei mele).
dupa reactiile online, se pare ca va fi de succes. bravo!
Pingback: Felicia, înainte de toate « Analytic Vision
Pingback: Risipa de timp transformată în artă – analiza filmului ”Felicia, inainte de toate” – DISCERNE