Cu capsa pusă

0 Flares 0 Flares ×

Știm cu toții că glumele ascund anumite adevăruri și că poți comunica sau sugera anumite adevăruri incomode ambalându-le într-o glumă sau într-o ironie. Nu este ușor să folosești această tehnică pentru că e nevoie de o anumită doză de subtilitate care, la urma urmei, necesită inteligență. O trăsătură care pare distribuită inegal.

Poza de mai sus – văzută pe Facebook – este o glumă. Dacă este voită sau involuntară, deocamdată, nu știu să apreciez. Ce este și mai interesant în cazul de față e faptul că gluma este teribil de credibilă. Sunt șanse mari să fie chiar așa, sunt șanse mari să existe un asemenea om ajuns în pragul disperării cu privire la deranjurile constante de la ușa apartamentului său.

Șansele acestea sunt de două feluri. În primul rând, cu toții am fost deranjați de promoteri, prozeliți, tineri care strângeau bani pentru o cauză socială sau de sondaje care se transformă în discursuri de vânzare. În al doilea rând, cu toții am avut de-a face, într-un moment sau altul, cu oameni care păreau în mod constant cu capsa. Oameni care se răstesc din te miri ce, oameni deranjați de lucruri mărunte, oameni care își precipită gesturile în cele mai banale situații.

Cu alte cuvinte, atât evenimentele deranjante, cât și un anumit tip de oameni, fac că poza de mai sus să fie desprinsă din realitate.

Românii par în general cu capsa pusă dintr-un prost management al situațiilor tensionate. Îndură o dată, de două ori, de trei ori și apoi reacționează disproporționat în al patrulea caz (care, de multe ori și în mod obiectiv, este mai puțin deranjant decât primele trei. De exemplu, dacă ți se taie calea de trei ori, te vei enerva la culme apoi când cineva din fața ta merge prea încet.

Este o răbdare prost plasată, un fel de las de la mine cu nuanțe de lașitate, care în loc să rezolve problemele trecute și prezente deja le anticipează pe cele care vor veni.

Revenind la gluma din poză, am apreciat cel mai mult logica și coerența textului. Dacă, în anumite situații, se întâmplă aia și aia, eu voi reacționa în următorul mod. Altfel, omul pare sănătos și rezonabil, se previne pe sine și îl avertizează și pe ceilalți de anumite conjuncturi nedorite care pot provoca damblagirea unor persoane.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

7 thoughts on “Cu capsa pusă

  1. Dli

    As bate eu la usa sa vedem pe cine bate el. Urasc ipocrizia asta ce s-a dezvoltat la noi in tara, mi se pare ceva necivilizat si greu de acceptat in zilele noastre. Mare dreptate si bravo pentru articol. Sarbatori fericite.

    Reply
  2. Roben

    Cand m-am mutat la noul apartament am primit de la firma de telefonie fixa un numar de telefon “second hand”. N-am aflat asta pana nu au inceput camatarii de la firmele de “credit doar cu buletinul” sa ma sune dimineata la 3-4 sa ma intrebe daca pot dormi linistit cand stiu ca am datorii.

    Reply
  3. marian

    Roben, eu cred ca tu gresesti. Sunt mai mult sigur ca cei care sunau la 3-4 dimineata nu sunt de la firme, nu cunosc nicio astfel de firma care sa lucreze non-stop, si stiu cateva. Probabil apelurile erau chiar de la camatari. La noi in tara gasesti tot felul de oameni: de la cei care scriu pe usa ca sunt ninja si damblagesc oamenii pana la pensionarii care abia asteapta sa le bati la usa ca sa aiba cu cine vorbi. Eu fac parte din prima categorie de oameni din afis, cei care afla informatii despre vecini 🙂 Chiar si eu ma gandeam sa pun afis pe usa ca nu primesc cu colindul :)))

    Reply
  4. albinuta veninoasa

    @Dli, ce spui tu daca ai lucra sch 3 vreo 2 saptamani, iar vecinul isi renoveaza casa, il intelegi, dar dupa ce isi termina de renovat, spui si tu linistit ca poti sa te odihnesti si te trezeste unul din cei # de mai sus, de pe usa. As vrea sa-ti vad fata atunci. Poate nu stii, dar somnul din timpul zilei nu este odihnitor ca si cel din timpul noptii.

    Reply
  5. Sorin

    Din punctul meu de vedere, nenea cu hartia pe usa este frustrat, care tot timpul da vina pe conditiile exterioare nicidecum nu vor sa admita ca adevarata problema este in interiorul lor.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.