Clasic e Fantastic

0 Flares 0 Flares ×

CEF-logo
Pentru că tot vorbeam ieri de implicare socială și muzică clasică, revin cu o știre din același domeniu.

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” şi partenerii ei, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului National organizează sâmbătă , 13 noiembrie 2010, la Sala Mare a Ateneului, Gala de caritate ce are ca scop lansarea proiectului Clasic e Fantastic, cel mai amplu proiect care are drept scop mărirea accesibilității copiilor și tinerilor la muzica clasică.

Proiectul îşi propune să dezvolte publicului tânăr gustul pentru artele clasice în general şi, în particular, pentru muzica clasică, prin lărgirea accesului copiilor şi adolescenţilor la concertele de muzică clasică. Gala de Lansare a proiectului Clasic e Fantastic lansează o serie de evenimente care, pe termen lung, îşi propun să dea o direcţie culturală dezvoltării societăţii româneşti, prin investirea în tineri.

Gala va începe la ora 19:00 şi va consta într-un recital de muzică clasică ce va fi însoţit de donaţii ale unor personaje marcante ale vieţii româneşti.

Proiectul constă în 16 spectacole de muzică clasică, denumite generic „Educative”. „Educativele mari” sunt destinate copiilor şi tinerilor între 10-18/20 de ani şi vor fi susţinute de către Orchestra Filarmonicii George Enescu, în Sala Mare a Ateneului Român. “Educativele mici” se adresează copiilor între 4-10 ani şi se vor desfăşura în Sala de Concerte a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde membri ai Filarmonicii George Enescu, actori şi muzicieni de jazz pun la cale să le stârnească copiilor apetitul pentru muzica clasică, în ajutorul lor venind o serie de workshop-uri menite să îi familiarizeze pe cei mici cu instrumentele muzicale, cu sunetele, cu interpretarea şi aprecierea muzicii clasice.

Facebook: Clasic e Fantastic

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

1 thought on “Clasic e Fantastic

  1. laura kungl

    Salut,
    A avut loc primul concert din seria Clasic e Fantastic- 5 Decembrie la Ateneul Roman; daca vrei iti trimit detalii; au fost peste 850 de persoane si sala a fost neiancapatoare:)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.