A trai pentru a-ti povesti viata

0 Flares 0 Flares ×

1080_2.gif

Nascut intr-o familie mare, cu unsprezece frati, o multime de matusi, bunici si copii din flori ai tatalui sau, Gabriel si-a dezvoltat insolitul destinului sau intr-un univers la fel de magic ca cel descris in romanele sale.

Era adolescent sfrijit care stia sa cante si sa deseneze, s-a inscris la liceu impresionand directorul cu lecturile sale precoce, a fost dezvirginat de una din doamnele de la o casa de toleranta, s-a inscris la Facultatea de Drept din Bogota pentru a-si multumi parintii (mai ales tatal), apoi s-a lasat facultatea in anul II, a lucrat in presa si-a trait o mare parte din tinerete intr-o precaritate financiara demna de invidiat. Cam acesta ar fi rezumatul abrupt si nedrept al primului volum (din cele trei proiectate) din memoriile lui Gabriel Garcia Marquez.

A primis destul de repede confirmarea talentului sau scriitoricesc (a publicat cateva povestiri intr-o revista exigenta cu o primire calduroasa unui reputat critic literar de atunci), insa in momentul cand volumul se incheie a reusit sa-si publice accidental un singur roman pe care el nu dadea multi bani.

Am gasit si-o doza de amintiri initiale contrafacute (la fel ca in memoriile lui Eliade si ale lui Jung). Mic fiind, urla sa vina cineva sa-i schimbe scutecele murdare de caca si, explica autorul, “nu era vorba de o prejudecata de igiena, ci de o razvratire estetica, si prin staruinta prin care imi dainuie in memorie cred ca a fost prima mea traire de scriitor.”

Am vazut tablou cultural al unei tari extrem de dinamice si complexe, al unei oaze in care catolicismul se imbina interesant cu fondul popular pre-crestin, in care vocatia caraibiana se imbina cu cea continentata, episoade de razboi civil, rememorari ale prieteniei cu Fidel Castro si o iubire care mi-a adus aminte de Dragoste in vremea holerei.

Ce-am remarcat aparte: constientizarea destul de devreme a destinului sau de scriitor. Accentul nu mi s-a parut a cadea pe talentul inascut, ci pe profesionalismul cu care a ramas fidel acestui gand. Citea mult, primea multe recomandari de lectura de la prietenii sai, exersa mult incercand sa dezlege secretele structurii romanelor mari, a lucrat in presa si-a prins multe stiri/povesti interesante, putea sa accepte ca uneori ceea ce scrie era extrem de banal si nereusit.

Cateva citate:

“Cu ele (Insula Comorii, Contele de Monte Cristo), ca si cum O mie de nopti, am invatat sa nu uit niciodata ca ar trebui sa citim numai cartile care ne obliga sa le recitim.”

“Agentia de pompe funebre L’Equitativa a instalat un anunt urias la iesirea din oras: Nu goniti, noi va asteptam!

“…unde pastra doar cartile care trebuiau citite pentru a trai fara remuscari”.

“Rilke: Daca socotiti ca sunteti in stare sa traiti fara a scrie, nu scrieti.”

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

4 thoughts on “A trai pentru a-ti povesti viata

  1. dragos c

    Din ceea ce-mi aduc aminte, mi-a placut ca am recunoscut in aceasta carte anumite elemente din romanele sale, ca intr-un fel de ghid initiatic al cititorilor de Marquez.
    Nu stiu de ce, tot timpul cand citeam aici despre miscarile politice – cred ca spre sfarsitul cartii -, imi venea in minte imaginea ochiului lui invinetit de catre Llosa…
    Misto legatura pe care ai facut-o cu Memoriile lui Eliade… O sa trebuiasca sa vorbim odata serios despre Eliade, pentru ca si pentru mine a fost idolul adolescentei…

    Reply
  2. Adrian Ciubotaru Post author

    dragos, nu stiam de episodul cu invinetirea ochiului, insa e ciudat c-ai mentionat de Llosa, caci tocmai m-am apucat de Pestele in apa, memoriile lui.

    Stiu multi tineri al caror idol de adolescenta a fost Mircea Eliade. Ar fi interesant o structurare a motivelor si miturilor care au fascinat si inca fascineaza la Eliade.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.