Nu pot decât să mă amuz amintindu-mi de acest “incident diplomatic” ce a avut loc intre beiul Algerului si consulul Franţei.
Ce s-a întâmplat de fapt?

În timpul Primei Republici (1795-1799), secătuită în visterie în urma campaniilor militare (Napoleon în Italia, Egipt), Franţa negociază un împrumut cu beiul Algerului în scopul unor importuri masive de grâu.
Contractul a fost onorat de partea algeriană şi toate au fost bune şi frumoase până când a venit vremea returnării împrumutului.
Napoleon refuzase pretextând dobanzile prea mari şi, abia in 1820, după multe negocieri, Ludovic al XVIII-lea a plătit jumătate din datorie, însă tensiunile nu s-au oprit aici.

În 1827, Franţa obţine concesiunea unui depozit din micul port La Calle (situat la 500 km de Alger) şi, spre a linişti îngrijorările beiului, promite prin intermediul consulului Pierre Duval că nu va fortifica portul.

Francezii au fortificat totuşi portul, afectând interesele beiului în regiune. Când acesta a aflat, a trimis o scrisoare guvernului francez prin care a cerut explicaţiile cuvenite. Nu a primit nici un răspuns.
S-a adresat atunci consulului Duval pentru explicaţii, iar când acesta a refuzat să răspundă, beiul n-a mai rezistat.

Si de aici începe legenda loviturii de eventai. Unii istorici susţin ca beiul l-a lovit pe consul cu coada eventaiului, alţii au argumentat că beiul doar i-a suflat eventaiul pe la nas, neatingându-l pe consul. Unele surse locale au indicat faptul că obiectul cu care consulul a suferit un asemenea afront nu a fost un eventai propriu-zis, ci mai degrabă un chasse-mouche (asemănător unei palete). Alte surse istoriografice indică faptul că, independent de acest incident, consulul Duval era oricum un caracter dificil şi arogant.

Dezbaterile încă se poartă pe acest subiect, însă urmarea a fost una cât se poate de serioasă. Franţa instituie o blocadă maritimă care nu are efect, iar in ianuarie 1830 se pune la cale o campanie militară. În iulie 1830 Algerul este cucerit de francezi, iar în câţiva ani Algeria devine colonie franceză.

Existau tensiuni anterioare între cele două părţi (miza comerţului pe Mediterana, scăderea veniturilor Algerului în faţa concurenţei grâului din ţările Europei de Est etc.), însă pretextului pitoresc al acelui război a fost o lovitură deloc simplă de… eventai care a rănit “onoarea Franţei”.

Surse:
French Algeria
Conquête de l’Algérie par la France
La légende du coup de l’éventail

Duminicile în parcuri trădează destul de interesant situaţia demografică şi dinamica socială a ţiganilor.
Herăstrău. Fum, mici, parc de distracţii, ţipete, kitsch vestimentar, telefoane răsunând a manele, senzaţie de cartier.
Cismigiu. Baloane, ţipete, grupuri, adolescenţi minoritari cu ochelari de soare gen Morandi.

Familii intregi, Mercedesuri negre, capi de familie mustăciosi, plozi îmbrăcaţi pitoresc, sedinţe foto familiale. Pe un colţ de alee, pe o bancă, lângă fântăna arteziană.

Uite-i în pline activităţi de recreaţie. Uite-i ieşind în centru, în parcuri, cu maşinile, cu tramvaiele. Uite-i vânzând vată de zahăr şi uite-i cumpărând vată de zahăr.
Nu sunt mulţi ca demografie, însă reuşesc sa fie mulţi în percepţia noastră.

Inchiriază bărci, însă nu-i vezi pe role. Au telefoane de ultimă generaţie, însă nu vezi nici unul cu un aparat foto.
Nu prea vezi ţigani cu skateboard sau bicicleta.
Nu vezi tigani participând la concursuri foto şi nu prea vezi rockoteci pline de ţigani.
Joacă bine fotbal, însă câţi ţigani jucând baschet aţi văzut?

Mă întreb dacă se poate face o legătură cu numărul hocheiştilor negri în NHL sau a piloţilor de culoare participând la NASCAR?
Nu mă gândesc la rasism, ci la anumite pârghii socio-culturale deţinute de o majoritate prin care o minoritate poate fi predestinată unui anumit stil de convieţuire, unor anumite predispoziţii la nivel de grup.