Orice copil este invatat tot de mic copil ca primul cerc al increderii este familia. Mama, tata, fratii si surorile sunt primele persoane care de-a lungul vietii iti vor sari in ajutor. Dincolo de acest prim cerc sunt strainii care te pot ajuta de multe ori, insa o fac interesat si niciodata pana la capat.
In aceasta zona, a strainilor, o alta regula (pe care de obicei tata o paseaza copiilor) este sa nu ramai dator nimanui, sa nu oferi prilej de scoatere de ochi, sa-ti cladesti astfel primele notiuni de onoare sociala. Aceasta independenta de onoare este predicata si fata de neamuri (desi neamurile uneori iti poarta copilul in facultate, pot gasi o slujba buna copilului si dau cei mai buni bani la nunta), caci si neamurile (ca si strainii) pot scoate ochii. Faptul de-a avea neamuri instarite ar trebui sa ofere mai mult un confort psihologic (in caz de ceva, putem apela la ei) decat unul concret.
De asemenea, orice baietel este invatat tot de mic baietel sa nu se increada pe viitor in femei. Ele sunt instabile, viclene si fluide. Prin traditie, nu te indatorezi fata de ele (caci vor cere imediat cele mai mari rate), nu apelezi la ajutorul lor concret decat in caz de forta majora si, cel mai important, ele nu pot deveni depozitul slabiciunilor tale masculine. E posibil ca acel baietel sa ajunga un tata de familie in care mama va cumpara primul televizor in casa, in care mama se va duce la sedintele cu parintii si in care mama isi va pune obrajul indatorindu-se financiar si moral pe la neamuri, insa toate acestea vor fi intamplari periferice pe langa acele principii increstate de mic copil oricarui mic copil.
De mici copii am fost invatati ca Omul Negru este un om rau si n-a aflat nimeni de vreo poveste in care Omul Negru socializeaza cu blandete cu copiii din jurul sau. In povestirile politic corecte Omul Negru e vegetarian si nu-i jucator de baschet.
De mici copii (tot atunci cand aflam ca tot ce ne provoaca placere nu trebuie gustat decat cu masura) ca nu-i frumos sa faci cutare si cutare lucru, sintagme in care esteticul se imbina antic cu eticul. Mai tarziu vom considera automat ca oamenii frumosi si mai buni, ca oameni imbracati bine sunt mai demni de incredere decat cei imbracati prost si ca in general lucrurile urate sunt moralmente indezirabile.
*
Un criminal in serie e tipul curajos ce incearca sa-si rezolve patologia prin metode sociale. Metode care ii implica pe ceilalti indivizi (ca victime) si comunitatea sa (masa de victime potentiale si Martor). Pentru orice gest avem nevoie de un martor, de un povestitor (fara povestitor, Fat Frumos poate l-ar fi invins pe zmeu, insa ar fi facut-o mai cu greata.) Un criminal in serie este conditionat cultural la un anumit areal uman: daca omoara femei, poti fi sigur ca nu va ucide extraterestre, iar daca, intr-un tipar justitiar, pedepseste imoralitatea unor indivizi din cadrul comunitatii sale, iar nu din alta. Aceasta imoralitate este judecata dupa niste criterii destul de puritane: exista criminali in serie ce reproseaza obezilor contributia lor la inegalitatea sociala prin distribuita inechitabila de resurse alimentare.
Mai mult, toti ucigasii in serie vor sa fie gasiti. Gesturile lor nu pot fi validate decat in cadrul unei marturii. Gestul de-a ucide este incarcat simbolic de un mesaj. Sunt atat de slab, incat mesajul meu nu poate ajunge la cat mai multi oameni decat daca comit cateva crime. Criminalul in serie nu este animal: dincolo de placerea de cateva secunde de-a-si ucide ritualic victima, exista un fascicul de simboluri ce se vrea purtatorul unui mesaj. La urma urmei, Ceilalti ne valideaza gesturile. Ar fi banal sa fiu un criminal in serie si nimeni sa nu stie ca exista unul. In termeni mai pe intelesul tuturor, e ca si cum ai avea content de calitate si n-ai avea vizitatori.
Astfel, criminalul in serie este o fiinta imbibata de idealurile culturii desacralizate: mesajul sau trebuie sa ajunga la cati mai multi oameni, inima lui trebuie sa pulseze aici. Criminalul in serie este patruns de un activism pe care majoritatea membrilor comunitatii lui nu-l au. E greu sa te apuci sa ridici o hartie de pe jos ca sa creezi un exemplu celorlalti, apoi sa incepi sa omori oameni pentru a ilustra nu stiu ce idee.
*
“Shut the fuck up, motherfucker!” in traducere libera inseamna “Pentru numele lui Dumnezeu, taci Doamne iarta-ma din gura!”
Dar exista cu adevarat “criminali in serie”?
Aceasta “serie” nu e cumva o constructie culturala?
Ca istoria lineara la Eliade? Nu e vorba de fapt, de un singur gest, repetat in nesemnificative randuri?
E ca si cand te-ai intreba de fapt ce rost mai are sa construiesti fraze corecte (predicat si subiect) atunci cand injuri, nu-i suficient sa spui cuvintele alea?
pai, seria nu e creata de numarul victimelor? Numar, serie de numere, sir de numere. Criminali in sir de numere etc
am fost tentata sa zic ce a zis si Adi mai sus, dar inteleg ce vrei sa spui, F
Cumva in sensul ca domnul SK nu se gandeste “hai sa mai infaptuiesc o crima “, el doar omoara fara a simti continuitatea gesturilor, si doar perceptia noastra este de crime cu acelasi autor, motiv, modus operandi…
ei bine…da si nu…
da, cand injur nu ma gandesc tot timpul la topica si gramatica, dar uneori…o sa razi, dar o fac 🙂
altfel ajungi la chestii aberante pe care le spunea un om cu retard sever, ceva de genu: sa-mi bag ula-n mama! sau “il bag in p ma-tii” in loc de a “ma-sii” sau un dialog de genu
ei: ” chiorule, sa ne pupi in cur”
chioru: ” si eu pe voi”
😀
Intr-adevar, criminalul nu “numara”, de fapt nici nu cred ca realizeaza deosebirea dintre o crima si alta. E vorba de repetarea aceluiasi gest, iar si iar. Nu cred ca un criminal in serie lasa semne cu scopul de a fi recunoscut, faimos – asta e o interpretare care rezulta din filmele politiste. Este obsedat ca sa demonstreze ceva prin acea crima si, din diverse motive, niciodata nu-i iese perfect si atunci se decide sa o faca iar.
Nici atunci cand ai nervi si ajungi sa injuri nu cred ca incerci sa construiesti o fraza cu sens din injuratura deoarece nu asta te intereseaza, tot ce vrei e sa zici cuvantu ala.
eu cred ca depinde foarte mult de criminalul in serie si motivul pentru care face crimele.
sunt cei care le fac, dupa cum spunea si filo, ptr a se “perfectiona” in distrugerea “raului” pe care vor sa il stearga de pe fata pamantului, si automat “raul” fiind la plural, el omoara in serie. aici, o data poate fi constient de asta, in sensul ca si-a luat un job si nu se opreste pana nu il termina sau este terminat, apoi poate sa nu fie constient, el avand nevoia primordiala de a distruge ceva care ii dauneaza lui si societatii pe care o vede doar din unghiul lui de vedere. ambele cazuri o fac pentru a fi recunoscuti, in primul rand in fata lor, ptr a-si gasi un sens, un rost al vietii, si apoi in fata societatii pe care o “ajuta”.
apoi mai sunt criminalii in serie care o fac din placere, pasiune. iar ei sunt cei mai periculosi, pentru ca ei nu au nevoie de un motiv, de un pretext, o fac pur si simplu, recunoasterea e un lucru absolut normal, care maxim ii flateaza. ei nu “ajuta”, nu “distrug”, in gluma poti sa spui ca se joaca. Bineinteles ca au probleme, dar neconstientizand aceste probleme, ele pentru ei ca individ nu exista.
* indivizi
Filo, intr-adevar, exista un tipar in toate crimele comise de un ucigas in serie, insa cred ca fiecare crima este un mesaj, o marturie (nu rezida aici neaparat dorinta lui de celebritate)
roxxxybel, nu stiu cum e cu criminalii ce-o fac din placere, just for fun, insa am invatat ca si lucrurile aparent facute dintr-un spirit ludic se incadreaza intr-o coerenta interioara a celui ce le produce, deci nu prea-mi par “gratuite”. Avem nevoie de pretexte ca sa ridicam o mana in aer, apoi sa omoram oameni pe banda rulanta!
Foarte bun articolul ! Poate printre cele mai bune… Iar subiectul, unul extrem de controversat ! Bravo !
:-)) ce imi place mie cand Adrian pleaca de la o chestie bruta incercand o metafora, o paralela, o parabola iar noi nu prea cautam deloc esenta, mesajul 🙂
asa incepem sa vorbim strict de detinuti, violatori, criminali in serie, cocalari etc 🙂 si prea putin despre fenomene.
ma rog, e bine si asa…
nu doar criminalii in serie vor sa fie gasiti, la ei pot fi adaugati si sinucigasii. majoritatea din ei lasa hartii de adio, care, combinate fiind cu actul sinuciderii sunt tot o marturie. citisem pe netul bulgar o povestire despre o firma care se ocupa cu scrierea biletelelor de adio ale sinucigasilor, prospera de altfel..
Complexe chestii. Pe mine m-a marcat aia cu “si eu pe voi”.
actul crimei este unul rational se pare…sociologii o spun
..in sensul de ratiune ca scop…