Rusia lui Putin o carte scrisă de Anna Politkovskaia în 2004 şi publicată anul acesta de Editura Meditaţii. Aici este prezentarea cărţii de pe coperta patru, iar aici este un alt rezumat despre carte de pe wikipedia. Citindu-le, îmi scurtez introducerea.

Anna Politkovskaia a fost asasinată în liftul blocului ei din centrul Moscovei, chiar de ziua lui Putin, pe 7 octombrie 2006. Era cunoscută pentru opoziţia ei faţă de războiul din Cecenia şi criticile virulente aduse administraţiei lui Putin, iar moartea ei, cum era de asteptat, a atras nenumarate speculaţii.
La câteva zile dupa asasinarea ei, 2.000 de manifestanţi l-au facut pe Putin “criminal” în timpul vizitei sale la Dresda, Germania, iar răspunsul acestuia dat jurnaliştilor a fost următorul:

“A fost într-adevăr un critic dur al autorităţilor din Rusia, însă impactul ei asupra vieţii politice ruseşti a fost insignifiant. Era foarte cunoscută în cercul jurnaliştilor, în rândul activiştilor pentru drepturile omului şi în Occident, însă influenţa ei asupra vieţii politice din Rusia a fost minimală. […] În opinia mea, a asasina o asemenea persoană, a făcut mai mult rău din punctul de vedere al autorităţilor, autorităţi pe care ea le-a criticat dur, decât au facut-o articolele şi cărţile ei.”

Acest punct de vedere, suspect de logic, l-am regăsit mai nuanţat şi într-un articol de-al lui Vasile Ernu:

“A porni de la premisa că aceşti oameni au fost omorîţi pentru că ei reprezentau un pericol real pentru putere mi se pare naiv.”

Dincolo de acestea, Rusia lui Putin este o carte electică (mai degrabă o sumă de articole documentate), plină de reacţii emoţionale, a cărei teză este următoarea: Putin, ca produs al KGB-ului, n-a reuşit să-şi depăşească originile, iar administraţia sa în strânsă legătură cu structurile mafiote înseamnă pentru Rusia renaşterea unui stat neosovietic (dispreţ faţă de individ, cenzură, lipsa independenţei justiţiei, birocraţie coruptă, asasinate şi muşamalizări).

Cartea începe cu cazuri petrecute în timpul celui de-al doilea război cecen:
– în 2002, 500 de soldaţi din armata rusă au fost ucişi în bătaie
– e un lucru obişnuit ca ofiţerii să fure banii şi pachetele de acasă ale soldaţilor
– indiferenţa autorităţilor faţă de soldaţii căzuţi la datorie
– dependenţa justiţiei faţă de structurile militare
– pe durata serviciului militar sunt cazuri în care soldaţii sunt vânduţi ca forţă de muncă necalificată
– atrocităţile, crimele în rândul civililor, violurile şi abuzurile armatei ruse în Cecenia au rămas nepedepsite.

Pentru a ilustra tabloul Rusie actuale, Anna Politkovskaia prezintă traseul câtorva destine în epoca post-sovietică, dintre care am să rezum doar câteva:

Tania – inginer de instalaţii în centrale nuclearo-electrice – era măritată cu un tânăr asistent la o universitate tehnică. Trăiau într-un apartament mic din Moscova alaturi de părinţii lui, profesori. Deşi familie de intelectuali, trăiau modest, iar nemulţumirea cu privire la viaţa aleasă (o provincială ce si-a dorit o viaţă în capitală) creştea pe zi ce trece în primii ani austeri ai economiei de piaţă.
Apoi a intervenit ruptura. Tania şi-a găsit soţul cu o alta în pat, a divorţat şi s-a băgat în comerţ. De la simplă vânzătoare în piaţă, lucrând pentru un “navetist” care aducea marfă ieftină din Turcia, a urcat toate treptele. A ajuns ea însăşi “navetistă”, apoi şi-a angajat proprii “navetişti” şi afacerea a luat proporţii.
Proprietară a unui lanţ de supermarketuri, a ajuns destul de rapid la tiparele unei femei de succes: restaurante scumpe, operaţii estetice, amanţi tineri etc.
Toată aceasta ascensiune a fost posibilă, dincolo de talentul ei pentru comerţ, prin mituirea funcţionarilor şi plata regulată a taxelor către mafia locală. În 2002 a candidat şi a câştigat un loc in Duma municipală.

– bătrânul din Irkutsk care a fost găsit îngheţat pe podeaua propriului apartament.

– Aleksei Dikii, 34 de ani, comandantul unui submarin nuclear din flota peninsulei Kamceatka. Trăieşte cu soţia şi fetiţa într-un cămin mizer pentru ofiţeri. Cu un salariu mic, îşi aduce acasă raţia sa de o lună de pe submarin. Este un comandant subnutrit ce serveşte pe unul dintre cele mai moderne submarine nucleare ruseşti. Uneori asteaptă luni întregi să fie plătit, iar garnizoana de care aparţine are mereu datorii la fabrica locală de pâine care continuă să aprovizioneze navele pe datorie.
Prin comparaţie, vice-amiralul peninsulei Kamceatka trăieste într-un apartament al armatei şi câştigă pe lună puţin mai mult de 100 dolari.

Un capitol distinct în carte prezintă modurile prin care mafia şi noua oligarhie rusească lucrează sub ochii şi cu îngaduinţa statului. Imaginea rezultată este cea a unei caracatiţe: politişti şi şefi de poliţie, magistraţi şi judecători, consilieri ministeriali, toţi par a fi implicaţi în ceea ce autoarea numeşte “un capitalism sălbatic dirijat de carteluri mafiote care au în propriul buzunar agenţiile însărcinate cu aplicarea legilor”.

O alt capitol tratează criza ostaticilor de la Teatrul Dubrovka din Moscova. În mare, povestea o ştim cu toţii. Terorişti ceceni, intervenţia în forţă a trupelor speciale, atacul cu gaz mortal. Toţi teroriştii au fost omorâţi, iar în randurile ostaticilor au existat în jur de 120 de victime (din cei aproximativ 900).

Cetăţeni ruşi ucişi în ambuscadă de către trupele anti-tero, lipsa asigurării ingrijirilor medicale de după, cadavre neindentificate şi ascunse, secretomania autorităţilor, lipsa compensaţiilor către victime, sacrificarea individului pe altarul luptei antiteroriste etc.
Toate acestea sunt prezentate şi din prisma jurnalistului documentat (Anna Politkovskaia a fost mediator în încercările victimelor de a afla adevărul şi de a obţine dreptate în instanţă) şi dintr-o perspectiva umană (relatări emoţionante a unor destine frânte – adolescent de 15 ani ucis alături de mama sa, tânăr în orchestra teatrului găsit mort într-o morgă de către familia sa, E mort. Plecaţi! etc.)

“Numai un nebun ar putea invidia soarta cecenilor care trăiesc astăzi în Rusia. Situaţia lor nu a fost mult mai bună nici în trecut, dar după criza ostaticilor, statul şi-a accelerat maşinăria răzbunării pe criterii rasiale”
Cetăţeni ruşi de origine cecenă au fost aruncaţi în închisoare fără nici un cap de acuzare, iar hărţuirea sistematică a cecenilor de către forţele de politie este facută la umbra unei propagande oficiale care sugerează culpabilizarea unui întreg popor.

“De ce îmi displace atât de mult Putin, încât m-am simţit datoare să scriu o carte despre el, se întreabă la final autoarea. Nu sunt unul din oponenţii lui politici sau rivalii lui, sunt doar o femeie care trăieşte în Rusia. Sunt pur şi simplu o moscovită de 45 de ani, care a trecut prin perioada cea mai degradantă a Uniunii Sovietice, a anilor ’70 şi ’80. Nu vreau ca atmosfera aceea să se mai întoarcă.”

Portretul lui Putin, dincolo de rânduri, nu este unul deloc flatant: lipsit de emoţii, cinic, răzbunator, cu mentalitate de agent, dispreţuitor faţă de poporul rus, iar concluzia cărţii este evidentă: consolidarea puterii lui Putin înseamnă revenirea sistemului sovietic.

În calitatea ei de radiografie, cartea nu m-a convins, căci nu ştiu în ce măsură Putin este un produs şi în ce măsură este un creator al unui stat neosovietic. Oligarhii n-au apărut în anii lui Putin. E drept că unii au prosperat, iar alţii au suportat răzbunări politice. E drept că mulţi jurnalişti au fost asasinaţi în Rusia ultimilor ani, însă la câte centre de putere există în imensul aparat birocratic, e greu să dai de capătul firelor care ar duce la adevăr.

Am găsit totuşi multe asemănări cu realităţile româneşti: marii imbogăţiţi ai anilor de tranziţie, telefoanele date judecătorilor, afaceri cu statul, bani murdari în campanii electorale ş.a.

Realităţile Rusiei contemporane îmi par a fi mult prea complexe şi pline de nuanţe pentru a fi reduse la Putin, carteluri mafiote, Noul Rus, prelungirea mentalităţilor sovietice sau scăderea libertăţii presei, însă dincolo de multele-i imperfecţiuni şi recursuri retorice, Rusia lui Putin va rămane o lectură obligatorie pentru orice interesat de tabloul marelui vecin de la Răsărit.