Din 1947 pana in prezent intr-un castel cu o istorie pitoreasca are loc Seminarul de la Salzburg in care intelectuali din toata lumea dezbat teme sociale, politice, economice si filozofie “intr-o ambianta care combina dezinvoltura americana cu eleganta europeana”. Intr-unul din ultimele seminarii a fost invitat si Horia-Roman Patapievici care ne povesteste intr-o anexa de la finalul ultimei sale carti impresiile confruntarilor intelectuale purtate de participanti.
H.-R. Patapievici observa o tehnica de dezamorsare a agresivitatii inerente in conflictul discursurilor. Nici un vorbitor nu a facut nici cea mai mica referire la persoana ale caror idei le demonta si nici la motivele pentru care cel combatut a adoptat o anumita pozitie si nu o alta. Altfel, s-ar fi descalificat dovedindu-se necuviincios (refuzand celuilalt prezumtia onestitatii intelectuale si neconsiderandu-l pe cel din fata sa un egal).
Urmeaza o stategie a replicii in patru etape:
1. politetea intelectuala – respingerea incepea intotdeauna prin a flata ceva din punctul de vedere exprimat de adversar (a gasi o idee a oponentului – cat de secundara ar fi ea – cu care poti fi de acord). Aceasta trezeste spiritului sportiv si simpatia intelectuala a celuilalt.
2. apoi urmeaza reformularea in termeni proprii a argumentului cel mai vulnerabil din discursul celuilalt. Simpla reformulare ar trebui sa-i sugereze subrezenia argumentului folosit de oponent.
3. Weltanschauung Kritik – niciodata nu se critica in mod global totalitatea afirmatiilor celuilalt si nici viziunea sa personala asupra lumii. Cum adoptatea unei Weltanschauung implica o participare afectiva personala si insondabila, respingerea ei poate parea un argument ad personam.
4. In fine, argumentul celui criticat era redus la erorile clasice din logica si retorica si relationat adevarurilor simtului comun. Niciodata o afirmatie nu a fost combatuta prin citarea unui contra-argument de autoritate.
La prima vedere, par niste reguli de bun simt incat te-ai mira ca sunt enumerate cu o precizie de manual. La o doua vedere, nu e de mirare ca aceste reguli sunt inca neasimilate in spatiul public romanesc, inca neadaptate la ritmul dezbaterilor intelectuale autohtone si cu atat mai mult necunoscute disputelor din spatiul virtual.
Plini de umori si familiatitati vulgare, legam automat ideea de persoana enuntatoare incercandu-se aproape intotdeauna descalificarea intelectuala, sociala si institutionala a adversarului prin jonglerii retorice in detrimentul argumentelor logice si rationale.
Eh, cand “spatiul public romanesc” este dominat de incompetenta, nepotism, nesimtire si flascitate este normal ca bunul simt tinda spre zero. Dar e mai trist ca in Romania de azi, bunul simt este prezentat intr-o maniera atat de abstracta incat nimeni nu-l poate folosi ca argument intr-o disputa (intelectuala sau nu).
But.. we do like chocolate, don’t we?
Adi…ar fi bine sa rectificam expresia: “ultimei sale carti” prin “cea mai recenta carte” 😛
Cred ca problema pusa in valoare de tine este reala. Este acuta chiar.
Demonetizarea spirituala a devenit un trend.
Demaram discutii fara sa folosim exprimarea argumentata in mod rational-benefic ideii de dezbatere.
Am intalnit oameni care au marturisit ca nu pot relationa fara a se folosi de mashti.
Scopul individualizarii omului este demascarea dependentei de rol si gasirea de sine sau descoperirea propriei identitati pe care o da numai Eul personal.
Ce te faci atunci cand procesul de largire a sferei constiintei atinge diferentiat ?
…sa nu uitam titlul post-ului tau…”Regulile disputelor intelectuale”; din nefericire target-ul vizat se micsoreaza din ce in ce…ma gandesc la viitor uneori… 😐
Vorbaretu’…mea culpa…m-am departat de la subiect.
Voi reveni la subiectul postului si voi spune ca admir puterea de evidentiere a unor reguli din arta conversatiei. Esentiale, de altfel!
Este de necontestat faptul ca orice conversatie de succes incepe prin a accepta punctul de vedere prezentat, prin a fi de acord, succedat de adverbul “dar”…care leaga parti de propozitie adversative.
“Dar-ul” este continuat de prezentarea argumentului propriu, continuand fara a critica viziunea celuilalt asupra lumii.
Este simplu, dar, din pacate, foarte putini oameni reusesc sa puna in practica aceste criterii.
A putea acorda sansa egalitatii in orice conversatie mi se pare esential.
o lectie pentru poate prea putina lume. poate ca ar trebui sa stie mai multi despre ce vorbiti voi aici.
stiu de blogul lui adrian de o luna si revin aici periodic cu mare placere.
respect adriane!
iar despre calitatea argumentatiei si despre implicatiile ei in teoria dezbaterii, o sa revin cu o parere intr-un post viitor, cand o sa fiu mai putin obosit. acum e ora 3 dimineata si recunosc ca ma simt cam rupt in doua dupa atata efort.
spor in continuare, keep up the good work
Iulian, sper si eu ca lucrurile se vor indrepta incet incet
gabitzubitzu, asa e
vorbaretu’, sa se micsoreze 🙂
keffie, iti multumesc si eu
ei, dar cate conflicte nu s-ar rezolva in mod pacifist de-ar fi sa urmam 4 principii simple!? but then again, simplitatea… well, simplitatea se obtine cel mai greu. la fel ca bunul-simt. 😀
Tarziu, vin si eu cu o intrebare: cine este acest misterios m care iti desfiinteaza fragmentul de roman ?
La fel ca gătitul, cântatul la pian sau scrisul pe blog critica raţională nu poate fi învăţată din principii. Ci prin exersare zilnică şi observare serioasă a unor exemple vii de discuţie critică şi argumentare raţională.