Ar fi trebuit sa fie o actiune simpla :sa-i dau exemplarul de carte pe care sa faca BT-ul. Poetesa in cauza nu era la prima carte si nici la prima varsta, deci cunostea algoritmul. Insa de la o simpla observatie la coperta, la un font a inceput sa ma tina in picioare si sa se  intinda la vorba. Despre pensia ei de nu stiu cate milioane de la Uniunea Scriitorilor, despre fiica-sa ce castiga nu stiu cate zeci de milioane pe luna, despre ce Peugeot nu stiu cat 407 si-a cumparat ficioru-su si despre alte hauhauri pana am ajuns din nou la carte, i-am explicat ca pe coperta a 4-a e un scris de mana in engleza, e doar umplut spatiu pana ea ne va oferi o poezie scrisa de mana semnata de Ana Blandiana. I-am sugerat c-ar putea sa puna o poezie de-a ei scrisa de mana. Ar fi mai personal si-ar stabili o relatie mai calda cu cititorii sai (prafuri!). Se uita asa la mine, nu-i venea sa creada. Cum va cheama? (dupa jumatate de ora).
  – Adrian, sa stii ca ai dreptate, chiar este o idee buna. Incerc sa fac inca o data introducerea de plecare: Asadar, va asteptam sa…Nici o sansa! Incepe din nou sa vorbeasca. Ea chiar vrea sa iasa bine, o carte frumoasa si bine legata, caci ea scrie bine si e unica. Scrie si literatura erotica, dar nu ca…. (un nume de poetesa romanca la moda), ci mult mai bine si mai genial. Sa-ti arat… Ridic sprancenele simuland interesul si incepe sa-mi recite o poezie din care n-am auzit decat expresia “explozie colorata” (ma gandeam cum sa o fac sa plece mai repede sa-mi aprind o tigara linistit).
  – Da, frumos, ii spun, creatia ca un gest erotic.
  – Exact, exact, ma aproba.
Ma simt jenat si continui:
  – Erotismul este motorul creatiei artistice…
Sare entuziasta in sus:
  – Da, da! Si-n timp ce la unii seva asta artistica scade, la mine creste si ma simt din ce in ce mia plina de viata. (si-mi arunca o privire sau poate mi s-a parut mie)
Dau sa mai zic ceva, ea dă (mai bine) sa-mi mai recite o poezie si apoi inca una.
  – Vezi, nu e doar erotism, e si poezie filozofica. Brumaru scrie poezie erotica mai slaba…
  – Da, da…
O ocolesc si ma asez la birou sa-mi aprind totusi o tigara si mai gasesc totusi o formula de plecare: Asadar, ramane ca…Ma aproba, insa nu pleaca. Isi da sacoul jos, ah ce cald mi s-a facut, ma uit uit sa vad unde isi va pune poseta. Pentru o secunda am crezut ca si-o va pune pe birou si se va apropia de mine. Si-a pus-o pe umarul celalalt, m-am linistit. Imi arata pe geam apusul de soare. Ce frumos e! Arunc o privire plictisita, imi aprind in sfarsit tigara, dau cateva click-uri, pe ici pe colo, poate se simte. Nici o sansa. Incepe sa-mi povesteasca ca e din familie de intelectuali, ca a facut filozofia in nu stiu ce oras si vai si pe dincolo. Mai dau un click-doua. Se uita la ceas, 20:40, se mira cat de mult muncesc.
Ma uit la ea si cu cea mai mare politete din lume ii spun:
 – Bine, nu vreau sa va mai retin, ramane sa faceti corecturile si…
Se uita la mine:
  – Mai ramaneti, nu mergeti acasa?
Ii spun ca mai am putina treaba si o conduc la usa. Ma intorc, imi mai aprind o tigara si ma mai uit la apusul ala de soare si nu stiu ce sa cred din toata scena asta.