Trăiesc cu o convingere foarte accentuată că oamenii minunaţi pot fi găsiţi în tot felul de situaţii şi contexte. Am sentimentul că există şansa să găsesc ceva frumos în practic orice om cu care interacţionez. Vânzătoarea de la non-stop, o cunoştintă ocazională, cineva de la coadă, vecinul din scaunul de lânga mine, tipul de la garderoba unui club care citea Homo lundens.
Dincolo de un camuflaj banal, dincolo de o înfăţişare oarecare a unui om, se pot ascunde multe mistere, multe poveşti şi multe învăţăminte. Sunt acele momente în care, într-un anumit interval de timp, un străin îţi poate deveni maestru şi înveţi de la el. Chiar daca el nu “predă”, ci doar împărtăşeşte o parte din sufletul lui.
De regulă, noi interacţionam cu funcţionalităţile din oameni. Cutare om ne interesează doar pentru utilitatea lui temporară (este o utilitate locală, într-o situaţie dată, la un moment dat) ca vânzător la Mc Donald’s, doar ca liftier, doar ca şofer de taxi.
Dincolo de acest funcţii, dincolo de aceste statuturi se află oameni, însa mare din interacţiunea noastră cu ei se face prin funcţia lor, iar de cele mai multe ori, aici se opreşte totul.
Nu ştiu dacă este ceva eficient (că filtrăm atât de multe dintr-un om) sau dacă ne refuzăm şansele unor bune întâlniri. Ce credeţi?
sunt de acord. orice om are o poveste care ne poate imbogati sufletul. poate ca ne lipseste rabdarea de a ne apropia de sufletele altora. sau curajul de a ne deschide si noi, la randul nostru, sufletul
poate ca nu oamenii sunt camuflati – poate ca doar ne (a)par asa … in functie de CUM ii privim noi
Adi nu e bine sa filtram aceste lucruri, dar uite ca o facem “automatizati” de o societate care se misca prea repede
Solutie? Macar din cand in cand sa ne asezam pe “marginea drumului cu idei” si sa incercam sa ne mai si uitam la ele cum trec, fara a fi intotdeauna “in mijlocul suvoiului”! 😉
eu cred ca orice intalnire poate deveni o buna intalnire. atata timp cat macar unul din participanti ii da valoarea asta. nasol e numai cand te setezi pe pilot automat. in rest, intalnirile ar trei sa fie foarte fun.
Aseara ma uitam la Dan Puric pe tvr1 care spunea ca din pacate am devenit mult prea nesimtitori in interactiunea noastra cu ceilalti si ca societatea a ajuns sa se judece pe ea insasi dupa niste valori trecatoare si aducatoare aproape numai de satisfactii materiale. Eu cred ca e foarte greu sa cunoastem “omul” pentru ca in cele mai multe cazuri omul nu se cunoaste pe el insusi, fiind ametit de viteza si de fluxul prea mare de informatii la care e supus. Unii fac fatza mai usor, dar am observat ca multi sunt coplesiti de lupta pt supravietuire, si raman agatati in prejudecati luate pe nemestecate sau in cercuri vicioase interioare. De aici cred ca vine o neincredere in fortele proprii care se traduce in teama de a se lasa descoperiti, crezandu-se vulnerabili. Suntem din pacate fortati de societatea capitalista sa nu mai credem in valorile firesti si umane, care ne pot echilibra sufleteste. Sa fim mai simtitori deci, fara teama de a fi catalogati sau exclusi din “tribul eficientei”.
nu cred ca ne forteaza nimeni sa ne aruncam valorile la cosul de gunoi…adevaratele valori nu pot pieri pur si simplu…pot fi ascune ochiului (mai ales al celui obisnuit cu OTV) dar nu si cautatorului de adevar…
Intr-o vreme mi-am catalog modul de observatie a lumii drept naivitate. Maturizarea insa m-a facut sa-mi accept aceasta naivitate si sa-i platesc si pretul din cand in cand. Insa satisfactiile cand exista, exista si-mi umplu sufletul mai mult decat pot esecurile sa goleasca.
Lumea vazuta e formata din comunitati de oameni care interactioneaza in multiple feluri.
Lumea nevazuta e formata din comunitati de suflete care se cauta unele pe altele si din cand in cand se gasesc. Pentru cat timp nici nu conteaza. Pentru o zi e la fel de ajuns ca pentru o viata. De cele mai multe ori simtim asta prin “omul potrivit la momentul potrivit”.
Chiar cred ca exista ceva bun in fiecare om, ca pot invata ceva de la fiecare si ca-l pot “intelege” pe acel om doar in contextul in care traieste si simte. In naivitatea sau in intelepciunea mea (timpul va decide…) am incetat demult sa mai judec oamenii, sa mai aplic mentalitati actiunilor lor, sa incerc a-i descifra. De-atunci am incetat sa ma mai simt singura. Daca nu astept eu un semn, sigur il asteapta altcineva. Si a da inseamna la fel de mult ca a primi.
Numai cat sa deschidem ochii si atat, dar sa privim cu aceeasi ochi si cerul si noroiul. In fiecare exista o nuanta inca nestiuta si o sclipire ce te-ar putea surprinde.
🙂
postul asta e numai pentru a intrerupe “un cerc vicios” de
7 oameni cu site-uri care au postat comment-uri unul dupa altul
de ce nu mergeti sa vedeti zeitgeist (e la 1234 clickuri distanta – cu traducere cu tot)
o spun baietii aia raspicat – (despre copy-paste -in crestinism)
:)) scuze baieti – trebuia la “Un tip a avut un mesaj”
alex, eşti praf:)
” însa [cea mai] mare [parte] din interacţiunea noastră cu ei se face prin funcţia lor, iar de cele mai multe ori aici se opreşte totul”
ca sa fiu sincer cu tine ,ai dreptate!
(excluzand cazul -ospiciu- cand oamenii astia ar fi liftieri si garderobieri din “vocatia-de artisti” sau “hobby” – ceea ce i-ar face mai interesanti -pentru vizitatori.
oricum stiim cu totii ca romanu-i nascut pilozof (de la relatii,adica)
fiecare are povestea lui…asa cum si eu am povestea mea..