„Dacă mă cac pe masa asta, eu pot să mănânc cu rahatul în faţă, n-am nicio problemă, e o chestie de concentrare,“ ne explica Mircea.
Noi eram ameţiţi cu toţii şi râdeam cu lacrimi.
„Păi, Freud spune că e vorba de un catharsis.“
Mircea era colegul care întotdeauna îţi răspundea clinic la întrebarea ce mai faci.
„Am un puls la ficat, simt nişte dereglări la bilă, abia m-am căcat, mă ustură puţin fundul, mersi.“
Odată Alex s-a enervat şi i-a spus-o:
„Mă, noi te întrebăm din politeţe, nu trebuie să ne spui balada hemoroizilor tăi.“
Alex le trântea în faţă. Şi-a ratat şansa de a se culca cu cea mai bună bucată din an pentru că s-a certat cu ea pe motivul că ea e din Suceava şi el e din Botoşani.
„Suceava e un căcat de oraş, nu aveţi o discotecă faină, nu am găsit nici un bar deschis după miezul nopţii. Am cunoscut numai proaste în Suceava.“
El era foarte mândru de Botoşaniul lui şi de fetele de la liceul pedagogic din oraş. Cele mai tari maşini, cele mai bune fete, cele mai frumoase autocare se găsesc în Botoşani, locul prin care lumina a intrat în această ţară.
Singurul export cultural natal pe care nu-l înghiţea era Cristian Bădiliţă. Mă apucasem să-l citesc pe atunci şi Alex nu avea staretoată ziua.
„Iar citeşti Bădiliţă? Mai dă-o-n pula mea de treabă, te prosteşte Bădiliţă ăsta.“
Era totuşi cel mai simpatic din grup şi a rămas antologic modul cum arunca mâna în aer şi cu o seriozitate şi naturaleţe de invidiat îţi spunea:
„Mă, tu eşti un dobitoc — accent pe dobitoc, cum să spui aşa ceva când Hegel îţi arată clar că…?“
Fiecare avea buba lui. Cosmin era cu Nietzsche. Orice subiect, orice temă, orice discuţie asupra sortimentelor de gumă de mestecat erau toate umplute cu Nietzsche.
„Păi, stai aşa, că Nietzsche spune că…“
Alex murea de draci când îl vedea pe Cosmin cum se căca pe el în stilul ăsta. La o beţie s-a luat cu el pe Nietzsche, însă când Cosmin l-a întors cu forţe active şi reactive ale Istoriei, cu „să vezi ce spune Nietzsche“, s-a pierdut.
„Pula mea, trebuie să aflu ce sunt forţele astea,“ a conchis Alex.
Eu eram cu Eliade.
„Să mor dacă nu o să citesc Eliade până în anul patru şi am să-ţi fut tot sistemul,“ ameninţa Gim.
Gim era mai ciudat, nu scria nimic.
„Nu pot să scriu, nu îmi vine nimic.“
Până la urmă şi-a dat drumul. În anul trei, când Nicoleta (o tipă de pe palier, topită după el) i-a citit caietul în care tot scria, a rămas blocată: „Omul ăsta e nebun, cum poate scrie pagini întregi despre Nimic?“ Totuşi, pentru ea Gim era Gim.
„L-aş pupa în fund numai să stau cu el, să-l ascult, să-i fac de mâncare.“
Era în perioada heideggeriană pe atunci şi vrăjea o liceencă ce tocmai îşi dădea bacalaureatul.
„Auzi, Gim, când e proba orală la română?“
Gim ştia tot programul acelui bacalaureat.
„Mă duc cu Cosmin lângă cămin să bem o bere pe iarbă şi ghici cine iese din boscheţi? Gim cu neterminata aia!“
Pentru Alex, majoritatea fetelor erau neterminate, cuvânt ce cântărea mai mult în etichetarea incompletitudinii ontologice a femeii decât nespălată sau curvă.
Colegele noastre erau cele mai urâte studente, iar futabilitatea lor era de 1 pe o scară de la 1 la infinit. Bobocea era mai mare ca noi, era solidă — Marian o poreclise Spartacus — şi avea ataşate de fiinţa ei o pereche de ochelari şi multe coşuri. Când ne-a invitat la cheful ei, nu am refuzat-o, căci eram în primul an şi ne-am arătat dispuşi în a socializa cu colegele.
Bucur — o fată de la ţară ce văzuse doar filme de groază în adolescenţă — era foarte entuziasmată de noi, băieţii. Prea entuziasmată. Ne-a zăpăcit toată noaptea cu Cioran al ei.
„Voi aţi citit Cioran, ce părere aveţi despre ce spune Cioran în cutare carte, ştiţi ce a făcut Cioran când s-a certat în tinereţe cu Eliade?“
Noi eram muci, petrecerea avea loc la parter, iar Alex şi-a putut găsi drumul afară în patru labe.
Am vomitat şi eu, însă Alex era expert. Îşi băga mâna în gât şi decarta între tufe. Eu muream, juram pe toţi sfinţii că nu voi mai bea niciodată.
„Ce dracu’ e aşa urâtă senzaţia?“
Sorin se credea în Fight Club.
„Acum gândeşte-te, trăieşti cea mai tare clipă a vieţii tale, tot corpul tău se revoltă şi-ţi transmite mesaje, nu fugi!“
Eu aberam despre Hitler, Nicolae Iorga şi autostrăzile din Germania până când am început să tremur de frig.
„Hai înăuntru să bei o cafea,“ m-a luat Andreea.
Cu Andreea am furat din Gima după un concert Holograf, am luat-o de gât şi hai să mâncăm Snickers, Mars, Lion. Uitasem de camerele de supraveghere şi n-am apucat să mâncăm decât câteva batoane. Două namile ne-au băgat într-o cămăruţă, au început să izbească scaunele mimând nervii şi am plătit batoanele alea de zece ori în schimbul unei chitanţe.
„Ce înseamnă o copilărie grea trăită la ţară“, râdea Alex.
Bogdan din Hârlău avea lanţ. Şi-a cumpărat odată un lanţ din argint din banii pentru o săptămână. Fără ţigări, fără mâncare, după două zile stătea în pat si replica sugestiv la orice misto.
„Am lanţ. Şi totuşi am lanţ!“
El era cu Jung, însă în folclorul grupului nostru a rămas prin lanţul lui. De câte ori nu mai aveam bani, mâncare, ţigări şi ne plângeam, soluţia, mantra era lanţul. Dar am lanţ!
Sau:
„O să fie bine“, vorba lui Costel din Cavagineşti. La facultate,
în cămin, când venea beat, oriunde îl întâlneai, urma să fie cumva bine. Era poet şi într-o seară, sătul de mediocrităţile lumii, s-a
băgat sub pat şi n-a mai vrut să iasă:
„Refuz orice, refuz lumea.“
„Eşti un geniu, coaie,“ îi râdea Edy, care era Împaratul şi-şi băga pula în tot ce nu era regatul lui. Pe tren, când ne întorceam
acasă şi lângă noi s-au aşezat un călugăr şi o măicuţă, Edy a fost singurul care în tăcerea aia a scremut întrebarea oare cum e să dai o muie de pe cruce?
La fel ca Fiara de la bibliotecă. Un tip netuns, bărbos care citea mereu tratate groase de drept, mânca tot timpul covrigi cu căştile pe cap şi nu se sfia să râgâie în preţiozitatea acelei atmosfere.
Fusese poreclit Fiara căci, plăcându-i de o colegă de-a noastră, a urmărit-o într-o seară până la cămin, iar când a abordat-o, s-a rupt filmul cu ea.
Daniela din Tecuci. Drăguţă şi sapienţială. Odată am chemat-o afară din bibliotecă şi i-am spus că am visat că făceam sex amândoi. Am vrut s-o iau în braţe şi s-a chircit toată de frică.
Când şi-a revenit, a început să-mi explice cum eu probabil nu m-am pişat înainte de culcare şi tensiunea sublimată a vezicii mele a crăcănat acest vis.
„Să ştii că şi Freud spune acest lucru.“
Radu a murit de râs când i-am povestit.
„Cum pula mea să-ţi spună aşa ceva?“
De la el învăţasem să fiu direct. Făcea pe atunci poezia sexului oral. Se împrietenise cu nişte boboace de la economie, mânca tot timpul la ele şi le povestea în permanenţă despre aventurile lui.
Pe gât, pe păr, pe faţă, oriunde vrea el are voie să stropească.
„Voi nu ştiţi ce operă de artă este o femeie stropită pe faţă!“
„Sunt nişte rătăcite din Roman ce stau numai pe mIRC şi se întâlnesc cu toţi distruşii de la construcţii,“ ne povestea Radu.
Dintre colegii noştri, pe mIRC intra doar Augustin. Un catolic feroce la vreo 28 de ani, învăţător într-un sat învecinat. La sala de internet a facultăţii, în timp ce restul jucau şah online, el agăţa gagici până s-a îndrăgostit de o tipă din sală.
Într-o zi şi-a făcut curaj şi s-a dus după ea la baie. I-a propus să se culce cu el şi la refuzul ei singurul şi ultimul lui argument a fost că are tehnici.
„Am tehnici.“
Noi, vorba lui Alex, ne băteam pula de el.
„Vă salut cu respect, domnul Augustin.“
La orice curs, dacă vreunul din profesori menţiona o chestiune religioasă, Augustin intervenea automat:
„Păi, ştiţi că Papa spune altfel, Biserica Catolică este aşa şi pe dincolo.“
Acestea au rămas pasiunile lui, Biserica Catolică şi femeile.
„Nu poţi să-mi faci rost de o fată?“
Marele cuceritor a rămas Sportivul, cu care am stat în anul III în cameră. Deşi student la sport în cameră cu patru filozofi, ne înţelegeam bine cu el. Nu se prea băga în discuţiile noastre, însă era interesat de ce citeam. În opinia lui, Alex citea Opere celebre, iar eu doar Baudolino. Era înnebunit pe atunci.
„Iar Baudolino, îl citeşti de o lună!“
Peste câteva luni, urmându-mi pasiunea de atunci pentru Eco, am găsit la bibliotecă Minunea Sfântului Baudolino. Nu ştiu cum o aruncasem pe patul Sportivului, iar seara când a venit în cameră credea că tot universul e al lui. Când să se aşeze în pat, o carte.
Când a luat-o în mână şi i-a citit titlul, a înlemnit. Dacă i-ai fi făcut o poză, ai fi spus că a văzut moartea în faţă. Baudolino părea să îl urmărească peste tot.
De ziua lui primise de la fată o carte şi era foarte mândru.
Pierre Hadot. „Uite, ce carte filozofică mi-a dat să citesc.“
Le-a cerut la toţi părerea, însă numai eu m-am găsit să-i spun că am văzut-o la reducere. 15.000 de lei. Alex în bunătatea lui era să mă bată. „Nu puteai şi tu să taci?“
Iulică era basarabean, iar din prima zi când a venit cu noi, ne-a îmbătat pe toţi. Un var de-al lui murise de cancer şi ne îndemna să bem pentru el. Vărul acela murea de fiecare dată cand Iulică se întorcea de acasă. Topea toţi banii pe băutură în două zile şi apoi o lună întreagă stătea ca un yoghin întins în pat.
Avea mâncare, însă nu avea ţigări.
Dimineaţa cerea de la Alex, la amiază de la Gim, după-amiaza de la mine, iar seara de la Cosmin.
Odată când am băut toată noaptea şi el dormea ca acelaşi yoghin, s-a trezit brusc, s-a uitat la noi cu ochii strânşi şi, în uimirea noastră, ne-a întrebat cu toată amărăciunea lui serioasă:
„Ce înseamnă agarici?“
Era cuvântul cu care Alex descria incompletitudinea ontologică masculină.
Când noi beam pe iarbă, iar pe terenul de lângă cămin jucau fotbal nişte studenţi în fundul gol, le povesteam cum am agăţat o tipă de pe mIRC pentru prima oară.
Era o poetă camuflată în trup de studentă la economie şi-am ieşit în Corso. Eram ca doi porumbei ce promiteau mult până la episodul cu nota de plată. Eu scot banii, ea nimic. Chelnerul se uită la noi, eu mă uit la mobil, poeta se uită la mîne, eu mă uit la ea.
„Hai plăteşte şi mergem în parc,“ îi spun.
Cască ochii şi zice că nu are nici un ban, mă caut şi eu, nici un ban. Mă mai caut încă o dată până apare o namilă de bodyguard zâmbînd.
„Tu scoţi fata în oraş şi nu ai bani să plăteşti?“
Poeta îşi ia cuprinsă de draci pachetul de ţigări, geaca şi fuge.
Eu răman să tratez cu namila şi-i las până la urmă buletinul. Ies afară şi întreb doi studenţi beţi dacă au văzut o fată ce tocmai a ieşit din Corso.
„Mamă, ce fugea! Ce i-ai făcut, prietene?“
Cu ce sa incep….?Pentru ca eu (inca mai cred ca sunt cu bun simt,iti multumesc pt complimet :))….Incep sa cred ca de multe ori vedem in ceilalti ceea ce vrem sau doar ceea ce ne permite eu-ul nostru.Ma distra ideea ca daca ar fi sa rememorez niste evenimente din acea perioada,oricine ar putea sa jure ca am fost la mari distante…in nici un caz ca am fost colegi!Poate s-ar mai regasi doar vreun nume….maxim 2…:)
Iti mai aduci aminte de Elena?…ce indragostita era de “talibanu'” nostru….dar pana la urma si ea a constatat ca “totu-i varza”….:(
Da… mi-a placut, desi nu cunosc personajele trebuie sa recunosc ca am ras:) am ras mult;)
vrajeala…
James Joyce – “Portretul artistului ]n tinereţe”
bestia , dom’le , bestia..
fiara e din alt film ( eventual cu lacatus) .
oricum tare faza si acu ma cac pe mine de ras cand imi aduc aminte ..( ami ales cand mi-au zis ai tai cu ce porecla ma capatasem )..oricum
faina gagica , faine buci.. pacat de firul ala .. ;))
referitor augustin , cu tehnicile , i-a soptit suav gagicii “stii , am tehnici sexuale”.. si de atunci TEHNICS a ramas in memoria noastra. Mare om , mare tembel..
Frumoase vremuri!
Intradevar, am recunoscut multe personaje celebre. A fost cea mai frumoasa perioada a studentiei cu Alex aka PC aka Pula Calului, Mircea aka mIRC, Alin aka Laba, Augustin aka Technics. Apropos! Eu i’am dat porecla “Technics”.
Pentru cei ce cunosc epoca eu eram nedespartit de PC si de Laba in acea perioada…Razvan aka Mingeak.
P.S.
Gagica careia ii soptise Augustin, in veceu, “am tehnici sexuale”…acum este sotia lu’ Fane.
ce mica e lumea….va salut,fosti colegi!:)
bai personajelor:))
Interesant melanj de marlanie si filozofie!
Talentul de povestitor face totul, razi firesc in fata vorbelor de duh!
Ca domnisoara(incompleta ontologic) mi-am rupt putin buza. Ca sa fiu in ton, citez ceva din Nietzsche, in apararea neterminatelor: “”barbatului ii place cel mai mult pericolul si jocul, de aceea isi alege femeia k jucaria cea mai periculoasa”. Sper k am redat intru totul corect fraza, dar se poate sa ma si insele memoria.
La fel ca ddunia zic si eu, talentul de povestitor e extraordinar si nu te lasa pana nu nu mai poti de ras. Ce mai viata de student! Asa da.
Mi-au placut amintirile tale. Din Iasi, nu? Eu, oricat m-as stradui, nu-mi amintesc mare lucru de prin camin, desi atunci cand le povesteam ne-caministilor, tin minte ca ma priveau cu totii oripilati.
Scria cineva mai devreme James Joyce. NUUU!
Mie mi se pare mai mult un mic Eliade, prin comparatii si contraste!
P.S. Aditza nu te umfla prea tare in pene!
😀
Ce-o fi de ris intr-o povestire in care subtilitatile, mereu ale altora (recurs la citate, pt pretiozitate, legitimitate, iz cultural…),sint impachetate-n vulgar, (dar original, original…) numai cei ce se regasesc aci…stie. Un sandvis nu prea digerabil. Eliade e foarte, foarte departe. Cita distanta, pina la trezitorul de suflet “Roman al adolescentului miop”, tot pe atita dezamagire: ce-au ajuns astazi absolventii de “filosofie”, spalati pe creier de cultura de import si de tip ketchup…
Deci, trist, parerea mea. “Miopul” lui Eliade surprindea, in imprimavararea lor, parcele de suflet viu. Si un mugure de lumina ne incalzea inimile. Domnia voastra, licentiata si licentioasa, vede in loc de oameni cu suflete niste bizdiganii de personaje, taman bune de pus intr-un scheci pt stors, pe americaneste, citeva zimbete. Pentru unii amare. Asta in ciuda intentiei, laudabile… , de a va fuduli oratoric cu amintirile din vremea studentiei. La filosofie. Dar nimic de invatat de aci.
A, e o “simpla” descriere a vietii nude, asa cum e ea? C-asa-i lumea, vulgara, iar noi, zugravind-o, ii punem in fata oglinda si ne dezbracam alaturi de ea? Si… atit? Dar de ce am ajuns atit de lispiti de valori autentice, de ce am picat in vulgaritate? Si cine ne scoate, ca vom muri sufocati…
O sa murim, (citeste blazare, nefericire, idiotenie) pentru ca sufletul nu se poate hrani cu lucruri lipsite de …suflet. Si de miez. Adica de mister, fascinatie, substanta intelectiual-afectiva, lirism, profunzime, originalitate, prospetime, spontaneitate… Transpusa in muzica, bucata asta de text suna a hip-hop, nu-i asa? Desi s-ar dori un Beethoven, acolo, si ea… Nu-i asa?
A, si, ca o piatra de bolta a constructiunii d-tale fara sens: “My karma rann over…” Dom’le, ce chestie, sa STII ceva atit de extraordinar precum limba engleza! Iata o geniala dogma a modernismului nostru miop, peste care karma (a se citi puterea de intelegere) dumitale nu a -la modul desavirsit-“ran over”.
papa_razi, nu ma pot abtine…ai scris genial.
Sorry Adi.
papa_razi
citez un fragment din Eliade, dintr-un articol de presa al sau numit “Intelectualii de rasa” in care indica cum sa ajungi la rangul specificat in titlu: “Invata sa fii binecrescut, adica: dragalas, zambitor cu gandirea potolita (e semnul amturitatii), cu vocabular potolit (semnul rafinamentului). Niciodata nu spune lucrului pe nume; fa ceea ce fac baietasii foarte binecrescuti care denumesc “aia” o anumita parte a trupului cu un anumit rost”. (pot da si sursa, daca e nevoie)
Cat despre postul dumitale, din care aleg sa citez:”Deci, trist, parerea mea”, il consider o generalizare pripita, un fel de defulare care si-a gasit obiectul in postul lui Adi, dar care arata o nemultumire de ansamblu. Prin asta, poate viza atat intreaga societate (aici domnul Plesu chiar e un intelectual de rasa), dar si propria existenta.
In nici un caz nu vrau sa apar intentiile lui Adi si nici textul sau. Insa a generaliza, plecand de aici, si a deplange starea in care au ajuns astazi absolventii de filosofie bazandu-te pe aceste fragmentate si caricaturizate personaje (abordate evident in acest ton) denota o dorinta de nestapanit in a compatimi (atat de romaneasca). Desigur, aveai toata libertatea sa critici stilul adoptat de Adi aici, insa dreptul de a generaliza si a deplange decadenta, vezi Doamne, a filosofiei nu il aveai.
un personaj
decadenta filosofiei asa cum si-o insusesc studentii romani, evident
papa_razi
inca ceva. Presupun ca, daca am pastra criteriile dumitale, “Tropic of cancer” a lui Henry Miller este o poveste despre niste golani cu aere de scriitori carora le este tot timpul foame si atunci cand reusesc sa manance cate ceva merg la femei (numite cel mai adesea “cunt” sau “that piece of cunt”). Poate si el a stors, americaneste, cateva zambete.
Gim
Henry Miller… Un revoltat egoist si rece, atit de fecund intelectualiceste, incit ai senzatia ca sufletul domniei sale s-a trezit intru completitudine absoluta…
Imi place mult Henry Miller. Si Lawrence Durrell. Si Anais Nin. Genialitatea este, acolo, la ea acasa. De acord si cu Mircea Eliade, in citatul citat de Gim. Dar nu despre aceasta era vorba. Am criticat atmosfera degajata de scriitura DE MAI SUS a d-lui Adrian, nu pe Henry Miller care, pentru mine, in tinerete, a fost un fel de “best of”, ci nu “off”…[Daca dl. Gim nu aducea vorba de H. Miller, nu m-as fi obosit sa raspund.Pentru ca eu am luat pozitie fata de atmosfera in care fura surprinsi (cred ca , intr-adevar, au fost destui colegi surprinsi, la citirea textului…) ACEI tineri despre care se nuanta vulgar, ci nu filosofia, in intregul ei, nici macar studentimea…]
Daca, la Henry Miller, scriitura pare o vagaboanda “rastignita in roz” si “cu cracii-n sus”, o tirfa de lux, ci nu una ieftina si vulgara, dincoace vulgaritatea iese din context, evadind oarecum in stridenta. Miller imbraca vulgaritatea, in pilelea goala la Adrian Ciubotaru, in haine de parada si o scoate la protest, in strada, impotriva unui sistem indobitocit si a prejudecatilor lui sociale. E o revolta cinica si de sus, comparabila cu gestul lui Rimbaud de a urina pe masa de restaurant a unor coonfrati. “Hainele” instinctualismului (parte de netagaduit a naturii umane) zugravit de Miller, , sunt inventivitatea, spontaneitatea, densitatea intelectuala, profunzimea. Aceste calitati ale scriiturii izoleaza vulgaritatea, in opera lui Miller, nelasind-o sa cinte, primadona, in fals. “Bucata” de mai sus mi-a lasat insa impresia ca sutii, vastangiii, bulangiii, curvele, smenarii, ursarii&comp, al caror limbaj fu imprumutat textulului, ar fi fost teleportati, din cartier, direct in aula facultatii de filosofie.
Am inteles, de exemplu, din ACEST TEXT al d-lui Adrian Ciubotaru, ca “gagicile”, altfel “neterminate” (incomplete ontologic…), nu ar avea DECIT “calitatea” de a fi -uneori? – sapiential-futabile. Ca, in iubire, ideea ar fi ca sufletul nu-i cam pe nicaieri, ci doar “basic instinct”-ul, etc. etc.
Parerea mea e ca aceste “valori”, importate din filmele americane, omoara si sufletul, si intelectul. Fie si acolo unde el tocmai incearca sa arate ca exista…
papa_razi
multumesc pentru reply. L-ai surprins bine pe Henry Miller. Poate mai avem ocazia sa vorbim.
Mda moldoveanu’ tot bun povestitor ramane, daca Ion Creanga ar fi scris Amintiri din facultate singur ceea ce ai facut tu acum s-ar fi chemat reactualizare. Dar acest lucru nu sa intamplat esti (aproape ) original moncher! 🙂
exceptional scris! Citeam impreuna cu nevasta`mea si ne prapadeam de ras. Cu permisiunea ta, te`am adaugat in blogroll.
atentie, scrilejitul de pe peretii si usile latrinelor s-a mutat in bloguri!
ba, adi, las’ că trece! mi-a povestit gim şi-am vrut să văd şi eu ce i-a ofuscat pe ăştia; chiar dacă nu am rîs, chiar dacă nu mi-a plăcut, te înţeleg; pentru cei care nu înţeleg, treaba lor; cît despre cel numit papa şi restul, ce-ar fi vrut să găsească pe net, tratate de filozofie, pînă la urmă avem de-a face cu o manifestare instinctuală…şi se uită; iar dacă ai citit (papa_razi), du-te la bibliotecă! da’, dom’le, netul e vulgar! taie-l, deconectează-te! citeşte bossuet şi-ai scăpat de mîrlănie!
Sa zicem ca-ti inteleg misoginismul si mizantropia. Daca esti un mare filozof, ai circumstante atenuante, daca nu, ramane o excursie in sordid, imbracat in mantia inocentului prefacut.
Poate ca lipsa de orizont cultural si lipsa de ideal te poate face sa te uiti tot timpul in cur, ca sa ma exprim ca tine. Dar nu ai nici o justificare atunci cand esti cultivat si sensibil, cand lumea e la picioarele tale si viata se poate preface din soarta destin sa te tarasti prin voma.
Presupun ca esti scarbit de orice si de tot.
Citeste-l pe Castaneda…
Mi-ai facut o impresie deosebita, ieri, cu ochii tai ca jarul mocnind… Ca om, vorbesc.
Subscriu si eu la comentariul lui papa_razi
Este ciudat, cum un om ca Adrian, cu o capaciate intelectuala desavarsita, poate sa se lase afundat in “noroiul” acestei puierilitati a unor studenti banali, fara prea mari pretentii la vremea respectiva…
Daca tot “ne dati clasa” de pe blog, domnilor filozofi, adica vreti sa transmiteti ceva tinerilor, fiind constienti ca lumea va citeste textele cu toata murdaria continutului lor, macar aduceti putina cultura acestei noi generatii de amatori, ca o sa murim cu totii ca niste neinsemnati!
Nu vreau sa fiu nepoliticos, dar ceea ce ai scris tu Adi, imi lasa impresia ca ai incercat sa abordezi un stil “umoristic” diferit de ceea ce scrii tu de obicei. Nu ca as mai fi citit ceva din ce ai scris tu, dar cu acest text nu ai reusit decat un kitsch ..nereusit.
Am ras cu lacrimi. E bestial, folozofule!
Excelent post, viu si reconfortant!
..si marii scriitori (filozofi) se pot hrani din banalitatea bruta a vietii, pe care-o pot prelucra, ajungand astfel, la idei marete..Daca evoci o farama din evolutia ta sociala (biologica) nu inseamna ca ai lasat stacheta jos, ca-ti cobori pretentiile. Pe linia creatiei artistice realizezi o deconectare, care-ti poate evidentia urmatoarele idei de valoare. Asta-nseamna sa cuprinzi, in randul publicului cititor, toate genurile, nu doar genul elitist ( cel obisnuit sa citeasca muzeal, scrisul finisat).
ce mai e si asta mai???????????????? E o idiotenie
lasati-l pe eliade!!! Luati-l pe Cartarescu
Interesant. A fost si pentru mine, dar si pentru cei ce l-au placut sau displacut. Interesant pentru ca l-am citit toti pana la capat. Mie mi-a placut. Nu ma regasesc, dar imi place. Celor carora nu va place, este dreptul vostru. Chiar si sa comentati. Dar nu uitati ca sunteti exact ca acei critici de arta care comenteaza asupra unui tablou pe care ar fi incapabili sa-l picteze ei singuri. Asa ca … “BAI HAHALERELOR.. BAI BAI .. PAC PAC… ” schimbati canalul mai daca nu va place 😀
Foarte fain textul şi amuzante, până la un punct, şi reacţiile din subsol.
Păcat că sunt doar nişte amintiri povestite bine şi nu un fragment de roman. Ai fi un prozator bun dacă ai inventa personaje precum cele de mai sus. Ba chiar dacă ai putea inventa şi personaje precum cele din comentarii:)
Pingback: Tweets that mention My karma ran over your dogma | Adrian Ciubotaru -- Topsy.com
Salutari entuziaste lui papa_razi 🙂
Pingback: De ce m-am enervat aseară la Cenaclul Recitiri | Adrian Ciubotaru