Azi am mulţumit către cel puţin o sută de oameni din lista mea de Yahoo! Messenger. Aplicasem un exerciţiu budist de mulţumire tuturor celor pe care i-am intâlnit într-o anumită perioadă de timp şi m-am eliberat.
Ce s-a întâmplat după aceea?
Majoritatea au întrebat evident de ce? pentru ce?
„Îţi mulţumesc că exişti.“
Un amic m-a sunat personal să mă întrebe de ce, ocazie fericită în care am mai schimbat câteva vorbe.
Unii au răspuns uzual şi unidirecţional cu plăcere.
Un alt prieten s-a panicat, a crezut că-i bat obrazul pentru nu ştiu ce chestie.
Am primit multe zâmbete.
Mulţi s-au amuzat de idee, iar alţi mulţi au crezut că sunt ironic.
Cineva m-a întrebat dacă colecţionez reacţii, i-am raspuns că poate colecţionez cel mult stări de spirit.
Am mulţumit unei tipe necunoscute. Uitasem când a intrat în lista mea, iar ea mi-a spus că a avut un virus care a adăugat automat în lista ei mai multe persoane. Într-un final, ne-am anatemizat reciproc într-un spirit colateral mulţumirii generale.
Altcineva mi-a spus:
„Nu ştiu de ce îmi mulţumesti, însă îţi multumesc şi eu.“
Majoritatea dintre noi avem nevoie de motive pentru a mulţumim şi pentru a primi mulţumiri. De regulă, îţi vine greu să crezi că cineva îţi poate mulţumi pentru simpla ta existenţă. Nu-i uşor că cineva să-ţi fie recunoscător din oficiu.
Au existat probabil câţiva care se plictiseau sau nu se simţeau prea bine şi mulţumirea din senin le-a priit. În cazul meu, a fost suficient o oră pentru ca starea mea de spirit să se schimbe complet. La final, zâmbeam mai des, mă simţeam mai senin şi pornisem deja cateva discuţii interesante.
Dorinţa de a mulţumi celorlalţi pentru simpla lor prezenţă în aria ta afectivă este anterioară oricăror asumpţii religioase, precede orice idee de felul acesta. E o terapeutică la îndemâna oricui. Nu e nevoie de vreo pregătire specială, la fel cum nu este rezultatul unui act de voinţă.
Nu e team-buildning-ul în care se pun la încercare calităţile colegilor tăi. Este curajul de a rămâne cu braţele întinse, e riscul de a găsi doi ochi la capătul braţelor tale. Este „lumea mea o văd prin prisma zâmbetului tău.“ Este „lumea în care trăiesc este creată şi de tine.“
Ieşi te rog de sub pat şi dansează, însuşi faptul că exişti este o victorie.
Sunt atâţia oameni care au nevoie de mulţumiri din senin încât e păcat să reţii atât de multă recunoştinţă în tine.
Intr-adevar, ce exercitiu simplu si onest sa multumesti prietenilor ca exista!Nu este o terapie, este un act firesc prin care confirmam increderea si bucuria ca ne-am intalnit. Cel care are prieteni este bogat, este iubit de Dumnezeu si trebuie sa pastreze acest dar cu sfintenie, pt ca este un dar fragil care trebuie ingrijit cum se cuvine, hranit cu sinceritate si nadejde! Imi place ideea, maine le voi multumi prietenilor ca exista,avem nevoie de cuvinte si asta e bine.
PS Am postat acest comentariu pt ca povestea chiar a intrat in casa mea.
Mmmmmmmmultumeeesc si eu!
Am zambit si eu!
Pe mine m-ai socat, recunosc. Am spus ceva de genul: aha, ok 🙂 Dar ar fi trebuit sa iti multumesc si eu. Iti multumesc! A fost un soc, mi-am revenit mai tarziu.
Cand iti doresti sa afli ce mai gandeste Adrian Ciubotaru si ce “traznai” mai pune pe blog, inseamna ca ai si de ce sa-i multumesti.
Fac si eu acelasi exercitiu cu tine, deci, multumesc si eu!
da , si eu iti multumesc si chiar aveam nevoie sa zambesc . Si eu iti multumesc!
Eu am nimerit pe blogul ăsta chiar când ai postat un ”fragment de roman”… Și mi-am zis că: na, bun, iar unu care n-are altceva mai frumos de împărțit cu alții… Dar, între timp, mi-am format o „a doua impresie”… Așa că îți mulțumesc pentru că mă ajuți să cresc…
eu ti-am multumit deja 🙂 😛
du-te dracu! 🙂
am ras cu lacrimi si rasul face bine la ten!!
crestem impreuna:)
serghei, intre “du-te dracu” si “sa te ia dracu” e vreo diferenta in functie de disponibilitatea de deplasare a Necuratului?:))
Pingback: Dragi cititori, va multumesc! « Life is dandy…
am ajuns pe aici de pe un alt blog.. am mai citit in viteza printre randurile ultimelor postari.. multumesc pentru rasete :))
Varu Adi esti o surpriza in fiecare zi! Na ca iar ai reusit sa ma facu sa zambesc!
🙂
Iti multumesc si eu ! 😉
eu n-am primit nici un multumesc. cum ai indraznit?
ma simt left out na!
Daaa, superb! Te felicit!
Spiritualitatea orientala are un bagaj imens de simboluri care transmit echilibru, calm, nonviolenta, relaxare si detasare, adica exact lipsurile cele mai profunde, mai dureroase din viata cotidiana.Traisca Dalai Lama, simbol viu al nonviolentei, al pacii interioare.
Eu n-am primit mesajul tau, dar, iti multumesc si eu !
uf, ce m-am enervat ca am citit intai insemnarea si abia apoi am gasit offlineul.
eram curioasa ce ti-as fi raspuns.
serghei :)))
fiti calmi,gata.
era misto sa incerci cu ‘Esti prost ?’
Pingback: Mariana Ciutacu » Revenind la japonez(i)…
Pingback: Blogoree bligg
Dar ce spuneti cand o persoana spune noaptea in somn : “Multumesc frumos” ? Iar eu uimita intreb : “Pentru ce?” … dar nu se aude nimic. Apoi cred ca a fost ceva ironic, pentru ca am furat toata plapuma si o acopar frumos… ii dau si perna mea… iar cand se trezeste aflu ca a fost doar un vis in care ii se spunea “Bravo”…
Multumesc pentru articol 🙂 E frumos si iti promit ca am sa incerc si eu.
Pingback: Se intampla in web 2.0 | Sorin Tudor
iti multumesc si eu
vai!
Pingback: 28 at Adrian Ciubotaru
…odata in trafic, o namila de om la volanul unui jeep, a avut un comportament deplasat vizavi de mine.
Atunci parca mi-amintesc ca i-am raspuns… in gand :
”te iert, fie doar pentru simplul fapt, ca in troficul lant al destinului – macar o singura data – existenta ta a influentat benefic o conjuctura, fara ca tu sa realizezi asta ! ”
Acum, citindu-ti postul imi pare rau ca nu i-am si multumit ! 🙂
Bineinteles, tot in gand !
Dragă Adrian ,
Dacă îmi perniţi să îţi spun aşa,e într-adevăr frumos să îţi spuna cineva “Mulţumesc”,în ziua de azi.Dar oare câţi ar mai face acest gest frumos?Un simplu cuvânt şi totuşi cu o încărcătură atât de mare emoţională,poate face viaţa mai frumoasă celor din jur.Să te întâlneşti cu cineva care nu este tocmai într-o dispoziţie tocmai bună şi îi spui “Mulţumesc” doar pentru faptul că nu ai mai văzut-o de foarte mult timp şi îi mulţumeşti că a apărut în calea ta,poate acest lucru îi poate ridica moralul ,se poate simţi importantă,îi poate reaprinde speranţa…Mulţi poate zic că eşti dus cu pluta ,alţii pot spune alte cuvinte “dulci ” la adresa ta ,unii poate nu iau în seamă aceste cuvinte atuncişi tu nu pui la suflet aceste lucruri argumentând că poate e supărat ,poate nu are chef…dar nu-i nimic,căci TU,TU te simţi împlinit că ai putut să aduci ăâmbetul şi speranţa pentru o clipă în viaţa unor oameni…Te simţi mai fericit decât erai înainte şi totul doar din “cauza” unui singur cuvânt…Mulţumesc!Şi Eu îţi Mulţumesc Adrian!Succes în continuare!
Cu drag,
EU
O mica rectificare :era “permiţi” la început.Mulţumesc
Multumesc si eu
mi se intampla des sa vreau, sa simt nevoia sa multumesc celor din jur, fara ca ei sa fi facut ceva anume…nu m-am gandit niciodata la asta ca la un exercitiu, dar ma face, cu siguranta, sa ma simt mai bine si sa zambesc necontrolat. 🙂 Multumesc…si eu 🙂
Pingback: Adrian Ciubotaru: filosofie pe blog | FocusBlog
este ca o ploaie de vară: atât de firesc şi totuşi atât de binefăcător.mulţumesc
draga Mihaela, multumesc si eu:)
buna, andrei
de la un roman la altul, ajung la tot felul de bloguri, e drept ca in seara asta sunt nostalgica, melancolica, cuprinsa de dor de casa, un amestec de tot felul asa ca am mai multa rabdare decat de obicei sa ma uit peste bloguri…o sa te intreb asa intr-o doara cat e narcisism si cat e libertate in a avea un blog, fara rautate, sunt curioasa…
si cat e timp liber, pt ca acum dupa o saptamana de metrou, munca, scoala, invartit prin londra mi-am dat seama ca doar acum am timp sa fac ceva pt mine, asa ca uite ca citesc de pe bloguri de acasa…
poate e mai multa vointa de fapt, aici unde sunt e mai usor sa te lasi dus de city race, sa te lasi la o parte si sa dai vina pe timp si lipsa lui
oricum, bune recomandari, dovada ca am descoperit school for life, cheers
Dragă Ana, îţi mulţumesc că destinul te-a adus pe acest blog minunat.
A avea un blog presupune o doză de narcisism şi o doză de libertate.
draga arian,
cum ana nu e anca nici arian nu e adrian…sa trecem peste cine mananca mai usor literele; descopar ca a avea un blog implica si autoironie sau o doza mare de autoflatare: blog minunat!
cat despre destin, nu stiu, in ultima vreme societatea capitalsita ma cam invata ca destinul ti-l faci cu mana ta chiar si atunci cand ajungi sa realizezi ca ce-ti faci nu-ti mai place!
in rest bucura-te de doza de libertate si foloseste-o chiar si atunci cand iti vine sa saruti o femeie necunoscuta, eu cred ca in marea parte a cazurilor am fii surprinsi sa descoperim ca nu suntem singurii cu astfel de dorinte si ca luarea prin surpindere cu astfel de gesturi e bine-venita…
vichend cu vin, povesti si dansz la capitala sa aveti!
adrian,
cred ca iti datorez scuze si un miel…acum mi-am dat seama ca eu sunt cea care a inceput gresit: andrei
cand vii la londra te scot la bere, cheers, adrian!
prea mult timp liber?
get a life 🙂
Pingback: » Recomandari de Anul Nou
E minunat sa iti multumeasca cineva, dar e si mai implinitor sa multumesti.
Multam si eu, pentru cuvinte cel putin
Super tare, exercitiu’ asta…
O sa-l aplic si eu, de-ndata ce scap de sesiune, sa vad care-ar fi reactiile celor din lista mea.. 🙂
Da ti-am citit articolul “trimis” fiind de Mana.Pe undeva am facut cam acelasi lucru eu cu mult timp in urma tu poate mai recent.Nu cred ca acest exercitiu ar tine doar de cultura orientala,e un exercitiu al umanitatii in general,doar ca noi astia mai din vest l-am cam uitat.eu l-am dus intr-o perioada chiar mai departe adica sa multumesc lui D-zeu pt oameni pe care nici macar nu-i cunosteam si sa ma rog pt ei si stii ce,m-am simtit extraordinar si asta e fost separat fata de experimentul care il descriu pe blog la mine.Ai avut tot felul de reactii pt ca noi ne-am dezobisnuit in societatea asta a noastra de simplul multumesc suntem deja “jenati”sa-l folosim si atunci cand e cazul dar sa-l mai folosesti doar pt a multumi pt prezentza cuiva in viata ta.poate mai schimbam pareri oricum eu astazi ITI MULTUMESC pt ca ai “intrat”in viata mea.sunt mai BOGAT
Sufletul meu multumeste sufletului tau pentru tot ce ai daruit si darui ,pentru frumusetea de dincolo de cuvinte,pentru impulsul pe care l-ai asezat bland dar ferm in spatele cuvantului “accelereaza”
Si eu multumesc si eu.
nu m-am gandit niciodata la asta…Multumesc!
Pingback: Succesul văzut prin recunoştinţa faţă de ceilalţi | Adrian Ciubotaru
iti multumesc pentru o seara in care mi-ai adus zambetul pe buze..
Pingback: De la lume adunate…si tot la lume date (partea a treia) « Slalom printre cuvinte's Blog
Mulţumesc şi eu: http://www.adrianciubotaru.ro/multumesc-…
@adrianciubotaru MULTUMESC :))
RT @adrianciubotaru: Mulţumesc şi eu: http://www.adrianciubotaru.ro/multumesc-…
Wow ! Super ! 😀 Mi-ai dat nişteee ideeei ! 😡 Muuuulţumesc ! 🙂
Pingback: A fi tu însuți este efectul unui act de îndrăzneală | Adrian Ciubotaru
Tot ceea ce este firesc devine pentru noi motiv de suspiciune!A multumi ar trebui sa fie atat de natural ca respiratia,insa noi ne-am instrainat.E greu sa spui te iubesc alor tai,multumesc prietenilor,si sunt recunoscator invatatorilor.Pentru ca s-a alterat sensul acestui magic cuvant!Sunt foarte fericit ca ai deschis acest subiect,mai ales ca vine de la un vecin de-al meu(eu sunt din Targu Ocna,foarte aproape de Moinesti).Astept ideile tale,mereu surprinzatoare!
Pingback: Când critica este utilă | Adrian Ciubotaru
Pingback: Multumesc! Povestea unui blog care s-a transformat intr-o carte | Webcultura
eu sunt pt. zen si tot tacamul, insa postul asta e chiar aiurea. ma uimeste cat de bine a prins la public. incep sa ma prind cum sta treaba cu prostimea. multumesc!
Multumesc!!!
M-am pierdut prin blogul tau, dintr-o “aruncare de ochi” am ajuns sa citesc pe bune, sa fiu curioasa. Multumesc pentru un inceput al reactivarii mele spirituale, sensibile.
Mi-ai amintit de un om care starnea aceeasi nedumerire in mine de fiecare data cand imi multumea, pana am invatat valoarea acestui cuvant.
Chiar daca postarea e veche, tin sa-ti multumesc si eu!
krisp, gând în gând:)
Pingback: Însemnări #6 | Geamul Deschis