Ieri am făcut un concurs tweetika în care indiciile se îndreptau către Idiotul lui Dostoievksi. Pe pagina de wikipedia a romanului am găsit urmatoarea pictură:
Rogozin, cel pe care pictura de mai sus l-a impresionat, este un personaj întunecat extrem de complex şi amintirea lui (am recitit acum doi ani romanul) m-a făcut să zăbovesc mai mult asupra picturii.
Când mă aplec asupra unei picturi, privirea mea încearcă să transforme opera de artă într-o mandală. În acest mod îmi fac iluzia că filtrez arhetipalul de conjunctural şi că mă expun emoţional mai mult la tot ceea ce poate fi frumos într-o pictură, sculptură, imagine.
Dincolo de acestea, pictura lui Hans Holbein cel Tânăr este cutremurătoare. Chipul lui Isus, ochii, gura, părul care parcă iese/cade din pictură ranile, mâna, fragilitatea corpului său (pictura are doi metri pe orizontală), senzaţie de putrefacţie incipientă, toate acestea te trimit cu gândul la fragilitatea vieţii umane sau la inutilul dans de măşti pe care-l facem.
Recunosc că este o senzaţie macabră, însă dacă nu pot să dorm înconjurat de cranii (cum fac unii asceţi), îmi prilejuiesc într-un mod mai laic meditaţii asupra morţii.
Pictura mi s-a actualizat astăzi dimineaţă într-un vis pe care l-am uitat, însă m-am trezit cu senzaţia că visul avea legatură şi cu moartea lui Michael Jackson.
Când am auzit vestea morţii lui, în dimineaţa când mă pregăteam de Blogtrip, am avut o senzaţie de de necrezut.
Era un megastar – cu toată mitologia mediatică din jurul său – care avea o foarte mare atenţie asupra sănătăţii sale.
În plus, moartea lui mi-a adus în memorie un interviu în care Michael Jackson mărturisea că doreşte să rămână tânăr cât mai mult timp, un ideal pe care l-am asociat cu faraonii, cu elixirul vieţii, cu nemurirea, cu puer senex etc.
Dincolo de acestea, într-o notă cât mai puţin funerară, doresc să te întreb dacă crezi sau nu că moartea înseamnă extincţia totală şi definitivă.
Ce intuiţii, argumente şi iluzii te susţin acestă credinţă?
Moartea nu este nicidecum o extinctie, ci, ca sa zic asa, un nou inceput, sufletul omului ramanand si dupa moartea trupului. Sunt multi cei care au ajuns sa creada asta, prblema se pune la ceea ce se intampla concret dupa moarte. Avem ceva indicii, dar adevarul nu il vom afla decat ‘dincolo’
in primul rand pictorul foloseste tema religioasa ca pe un vehicol pentru a prezenta cadavrul lui jesus cu “bravura” din cele doua perspective relevante – si anume : cea a artistului si o alta facette a anatomiei . el reda insa o imagine a unei tematici christiane in care ii permite sau il invita pe observator la un moment de intimitate cu nefiinta . in renastere se regasesc o si o parte din idealele “filosofice” care cercetau proportiile corpului uman drept un simbol al armoniei.
pueril sau nu, am pastrat nealterata o imagine-simbol a dacului nemuritor asa cum mi-i imaginam eu atunci cand eram copil si mi se povestea despre ei ca erau un neam viteaz pe care nimic nu-i zdruncina din credinta ca sunt nemuritori. iar asta inseamna multe
Dan, am reţinut: moartea este un nou început (este o credinţă, nu e sigur)
emma, mi-a plăcut expresia “intimitate cu nefiinţa”, însă comentariul tău e… suspendat cumva
aml, nu e pueril ca anumite credinte pre-creştine să se păstreze şi acum:)
Eu nu cred. Dar cred ca credinta nu are nevoie de argumente 😕
ideea de viata dupa moarte, pentru mine are strans legatura cu moartea si invierea lui Iisus. Daca el a inviat, stim ca exista viata dupa moarte. Daca nu…putem doar sa ne dam cu parerea oricat de frumos.
adriane, poti sa o iei sportiv . comentariul meu ..ca si cele din trecut sunt defapt suspendate . cumva ..ai dreptate ! adica, intre arta , filosofie , religie si “pop-cultura” . desigur . clar . ma rog ..
daca lucrurile au semnificatia pe care le-o dam, si desi “nu exista moarte propriu-zis”, simplul fapt ca nu mai existi ca personaj in propria ta poveste- e un fel de sfarsit.
da, existi intr-un alt plan, da, te reincarnezi, dar…nu va mai exista nicaieri si nicicand Adrian Ciubotaru, ci doar efectul acumularilor de sute de ani (din vieti anterioare etc) adica o alta entitate. mai mult ca sigur ca aberez, rezultat a numeroase credinte, conceptii si preconceptii 🙂
Ar fi frumos sa fie asa … sa existe “altceva” dincolo de moarta fizica. Dar acum pe bune, trebuie sa fii putin dus cu capul, ca in secolul XXI sa te autoiluzionezi sa crezi ca esti nemuritor 😀 Nu mai traim demult in Evul Mediu.
Cand toate dovezile arata ca doar creierul este responsabil de producerea constiintei.
Si totusi, o licoare de speranta pentru viata vesnica mai poate exista … dar personal cred ca suntem nascuti putin in urma cu 2-3 generatii pentru acest lucru (vezi teoria singularitatii a lui Kurzweil)
Nu știu, habar nu am. Aveam încă devreme în copilărie o teamă exacerbată de moarte, mai ales noaptea – care culmea îmi place – atunci când în liniște parcă auzeam timpul cum picură în mine secundă cu secundă, ireversibil. Am reușit încet, încet să-mi reprim teama, să uit cumva.
Atât timp cât mingea e la tine, poți decide tu, poți face alegeri; după aceea cine știe?
Pictura în sine mie îmi pare o antiteză între nemurirea reprezentată de Isus și fragilitatea, neajutorarea naturii umane sau fie numai a trupului, lovit de puterea aparent inegalabilă a morții, care fără să aibă de cuvinte îți spune „Sunt mai puterincă decât Calea, Adevărul și decât Viața însăși”.
Ah, nu pot să desfac de tema asta a ta: Mai știi…http://bit.ly/3NYPh