Mai mult decat singur nu poti fi. Cam astfel a inceput sambata seara in care am iesit in formatie de trei cu riscul de a ne distra. La Preoteasa. Auzisem ca se ruleaza filme, insa ajunsi la fata locului ne-am izbit de primul film, unul cu Steven Seagal, si ne-am bagat picioarele. Am coborat la parter si am stat la nu stiu ce concurs de Miss Unifest (pe tara). Intrare moka, bere ieftina, fete frumoase, Maruta prezentator, in juriu Phoenix (Nicu Covaci penibil: intrebare catre o concurenta: stii ce motocicleta am eu? si Catalin Botezatu.

Initial, dupa socul cultural cu filmul, am vrut sa mergem prin camine sa gasim o petrecere in care sa ne bagam, insa la Unifest am gasit o canapea libera, o atmosfera ok si multe bunaciuni culturale. Intre sectiunile de concurs au mai rockerit cateva trupe necunoscute, s-a dansat, s-a sarit in sus, s-au facut poze cu telefonul, s-au scanat grupuri de fete. Ca de obicei, in week-end, eram nebarbierit (n-are nici o legatura cu economia textului).
Miss-ul l-a castigat fata pe care mizasem (o tipa din Oradea), insa din 11 finaliste nici una nu a ramas nepremiata: premiul 3, 2, 1, premiul din partea Unifest, premiul din partea Casei de Cultura, premiul special din partea juriului, premiul trupei cutare, premiul oferit de portarul caminului P 15 etc.
La sfarsit au venit Fly Project, iar s-a sarit in sus, iar s-a dansat. Unul din noi (ce stie salsa) a dansat bine cu doua tipe bune, altul din noi a disparut si-a aparut cu un trandafir mare, insa tinta plecase cu tot grupul ei acasa.
– N-are cum sa fi plecat, a iesit doar in pullover
– Sigur a plecat, era in grup cu aia cu pantaloni albi.
Am iesit afara, pe unde au luat-o, pe acolo, in stanga, si-am inceput sa alergam. Unul cu un imens trandafir in mana, altul cu un rucsac in spate (plin de reviste culturale) si unul cu geaca de piele. Ajunsi la taxiuri la eroilor am inceput sa intrebam daca n-au vazut un grup cu o fata cu pantaloni albi, nimic. Urmati de intuitia disperata a celui cu trandafir am luat-o catre Regie. Si… alearga, fluiera, urla, hai ca se vede ceva in fata. Si… noroc, o luasem bine, putin dupa Facultatea de Filosofie am inceput sa vedem grupul. Iar fuga, am ramas in urma, abia respiram (multumesc tigarilor Marlboro). Ajunge, opreste fata, ii da floarea, senzatie. Ajunge si cel cu ruscasul, se baga si el, obtine un mail, ajung si eu, abia respir, spun doua glume, fetele rad, ma asez jos langa gard.
– Cum vi se pare? E un semn de disperare sau e un semn de romantism?
– Cate putin din fiecare…
Cel cu trandafirul obtine pe azi la 10:00 o intalnire, ii invidiez curajul.
Chemam in taxi, piata Kogalniceanu, shaorma, Universitate, o sticla de Cotnari la fantana. Cel cu rucsacul adormise. Am ajuns la polemici despre crestinism, curve si femei (ma rog).
Fast forward, somn, cateva vise, 8:20 dimineata. Dau sms: mai este o ora si 40 minute.
Ma suna pe la 9:50, sunt pe drum, insa mi-am uitat portofelul acasa. Am adormit din nou.
Cel cu rucsacul afland ca scriu acest text, a dorit sa-si aduca aportul sau nemuritor prin acest frumos citat romantic:   

decat sa citesc o carte prefer sa scriu o carte.
decat sa scriu o carte  prefer sa te iubesc.
decat sa te iubesc mai bine-ti dau o muie.

Am adormit din nou, as vrea un prieten jungian, sa-i notez visele, sa-i dau caietul la sfarsit de saptamana si sa-mi descifreze conflictele interioare.