Gramatica nu este punctul meu forte, însă încerc să mă tratez. Deși între timp m-am învățat să citesc orice text după ce l-am scris, atenția și răbdarea insistă să nu se numere printre calitățile mele.
Primesc destul de des corecturi pentru texele pe care le public aici. Le primesc pe mail, pe Yahoo! Messenger sau pe facebook (tot ce se publică aici este preluat automat pe contul meu de facebook). Într-un timp idilic, câteva prietene (Mana Ciutacu sau Anca Bundaru) mă citeau imediat și mă corectau pe loc, însă între timp ori le-am pierdut eu interesul, ori și-au pierdut ele răbdarea.
Motivația de-a scrie acest articol a pornit din observația jenei pe care o au majoritatea celor care îmi sugerează un typo, un dezacord sau o omisiune. Bună, mi-a plăcut articolul, chiar ai atins un subiect interesant și ai punctat câteva chestii bune etc. și etc., însă vezi, nu știu cum să-ți spun, dar ai câteva greșeli în text, sper să nu te superi ca îți zic.
Nu mă supăr!
Uimirea mea pornește dintr-un fapt care mi se pare foarte simplu. De vreme ce tu mă corectezi, mă ajuți și îți rupi din timpul tău să-mi atragi atenția asupra unor scăpări sau greșeli, iar pentru acest interes eu nu pot să fiu decât recunoscător. Rezultatele sunt pe măsură: texte mai curate, o responsabilizare din partea mea (data viitoare voi fi mai atent, bine c-am aflat ca verbul cutare se conjugă astfel ș.a.), sentimentul că cineva mă citeste și-și dă interesul.
Înțeleg că această atitudine de reținere apare din grija de a nu jigni pe celălalt arătându-i o carență de educație (gramatica) și de virtute (atenția și răbdarea), însă aici nu este cazul. O corectură sau o critică punctuală este binevenită, iar acest lucru nu se întâmplă pentru că am o inimă mare și generoasă sau pentru ca pozez în înțelept.
Sunt direct interesat ca textele pe care le livrez să fie curate și periate și sunt deschis către orice prilej de-a învăța și de a crește. La urma urmei, dacă prietenii sau cititorii nu-ți sunt prilej de corectură și atenționare, atunci care mai este rostul?
Nu te mai corectez atat de des fiindca ai tot mai putine greseli. 🙂 But i’ll hit you as hard as I can! 😛
Din pacate multi isi retin sugestiile/corecturile pentru ca nu stiu cum reactioneaza persoana cealalta: nu intotdeauna evidentierea unor greseli e primita cu bratele deschise. Asa ca… unii se abtin 🙂
[New Post] I want you to hit me as hard as you can http://www.adrianciubotaru.ro/i-want-you…
@adrianciubotaru zduf! n’am mana facuta, dar ma pot antrena, daca insisti 😛
Eu îmi recitesc textele, dar sunt incapabil să-mi văd propriile greşeli.
Cu toate acestea… m-am relaxat. Cum? Mi-am dat seama că şi cei mai mari scriitori au câte un redactor-grămătic în spate. 🙂
Eu aş fi interesat să ştiu ce înţelegeţi prin “timp idilic”, de exemplu, şi ce legătură este între timp, caracterul bucolic şi cele două prietene. Glumesc. 😀
Eh, cand scrii, mai ales repede, e normal sa mai apara si greseli. Dar, cred eu, iti poti da seama care este un typo si care e greseala pentru ca nu cunosti limba romana destul de bine 😛 Ceea ce nu pot spune in cazul tau, de exemplu. Pe de alta parte, orice critica, atata vreme cat e constructiva, e bine-venita, nu?
Am înțeles… Să reinventăm, dară, timpurile idilice 🙂
ahhhh, de când mă mănâncă degetele să-ţi scriu, dar bine că acum am dezlegare. să te ţii bine! 😛
glumeam. cred că problema se rezolvă dacă-ţi citeşti cu atenţie textele.
Retinerea asta cred ca mai apare si pentru ca de cele mai multe ori cand corectezi pe cineva se supara (din cine stie ce orgoliu idiot).
Total constructiva: verbele se conjuga, substantivele se declina 😛
Adrian, am corectat:)
ce frumos ar fi ca această atitudine lăudabilă să fie împărtășită de cât mai mulți bloggeri români 🙂
So you’ve learned to stop worrying and started loving the grammar nazis ? 🙂