În ultimul timp m-am tot întâlnit cu sportul, mai întâi în teren, iar apoi în tribună, iar acest lucru mi-a atras atenţia asupra unui amănunt: sportul a devenit un banal accident în viaţa mea de acum, deşi am crescut practicându-l pe unde apucam.
Până la şase ani am stat la bloc, însă îmi amintesc puţine lucruri din acea perioadă. Când ne-am mutat cu familia pe acea o stradă cu case, când am început să joc fotbal cu noii mei vecini, deşi eram cel mai mic dintre ei, când am primit prima mea poreclă, atunci am început să am amintirile cele mai pregnante.
Era o stradă închisă cu un rond imens la capătul ei, un rond unde era desenate două pătrate pentru tenis cu piciorul, un rond unde jucam fotbal ore întregi. Făceam porţi mici de un metru, delimitate de două grămezi de pietre, cu un portar-înaintaş, iar la trei cornere băteam o lovitură de la mijlocul terenului cu poarta goală. Erau regulile noastre şi oricine venea din afară, începea să joace fotbalul nostru.
Am observat că orice străin, orice puşti venit la bunici pe strada noastră se simţea stingher până când începea să joace fotbal cu noi. Fotbalul era cel mai bun sistem de iniţiere în grupul nostru. Dacă ştiai să dai cu piciorul în minge, însemna că erai un puşti ok şi meritai să fii întegrat.
Integraţi nu erau doar băieţii, ci si fetele. Fetele de pe strada noastră stăteau în poartă, stăteau în apărare, ştiau să intre la minge, iar Marta ştia să dribleze enervant de bine, iar la tenis cu piciorul juca fantastic de bine şi la fileu, şi pe spate.
Fotbalul era ca o imensă reţea socială pentru acel colţ de paradis unde mi-am petrecut copilăria. Toate plecau de la şi treceau prin fotbal. Era suficient să te strige cineva la poartă cu o minge în mână şi deja ştiai că urmează o zi de poveste. Cu alergături, cu râsete, cu oftici, cu mingi scăpate prin grădini, cu maşini care nu parcau în rond de frica noastră, cu mama care striga de la poartă că-i gata masa, cu adunările de pe bordură unde stăteam la sporovăit până seara tarziu.
Fără fotbal, acea lume în care am crescut ar fi fost mai săracă. Jucam în rond, pe stradă, pe teren la şcoală, pe teren la liceu (pe atunci oricine putea juca orice pe terenul de sport al unei scoli), pe terenul la Trust, pe teren la Lucăceşti, pe deal.
Am participat – voi povesti într-un articol viitor – la campionatele de fotbal care se făceau la şcoală (atunci am cunoscut prima dată ce înseamnă să fii popular), am jucat într-un turneu judeţean, am jucat la juniori, iar târziu la liceu, când devenisem tocilar, mă scoateai din casă doar dacă veneai cu o minge sub braţ şi cu promisiunea unui meci de fotbal.
În mare parte, nu exagerez mult spunând că am crescut într-o infrastructură socială creată de pasiunea pentru fotbalul.
Acum câteva săptâmăni am fost la Fotbaltweetmeet, iar la puţin timp după am citit articolul unde Alexandru Negrea se întreba de unde a apărut provocarea lansată de Silviu Lung – vazută prima dată la Chinezu, urmată de răspunsurile lui Rodion “Cami” Cămătaru şi Sorin Cârţu.
Pe scurt, Silviu Lung – dezamăgit în stil nostalgic de fotbalul practicat acum – îşi invită colegii şi prietenii de generaţie la un meci de fotbal adevărat. În afara răspunsurilor de mai sus, ieri am văzut că în această leapşă s-au bagat Belodedici şi Bumbescu, iar filmuleţul lor de răspuns mi s-a părut tare haios:
Simt că se pregăteşte ceva, am câteva idei, dar nu sunt prea sigur. Dacă se lasă cu meciuri, autografe şi sesiuni de poze, aş vrea să particip şi eu. Până atunci, când este următorul fotbaltweetmeet?
[New Post] Fotbalul a fost prima mea reţea socială http://www.adrianciubotaru.ro/fotbalul-a… #fotbaltweetmeet pls RT
RT @adrianciubotaru: [New Post] Fotbalul a fost prima mea reţea socială http://www.adrianciubotaru.ro/fotbalul-a… #fotbaltweetmeet pls RT
RT @adrianciubotaru: [New Post] Fotbalul a fost prima mea reţea socială http://www.adrianciubotaru.ro/fotbalul-a… #fotbaltweetmeet pls RT
RT @adrianciubotaru: [New Post] Fotbalul a fost prima mea reţea socială http://www.adrianciubotaru.ro/fotbalul-a… #fotbaltweetmeet pls RT
Domnule Adrian Ciubotaru, stii foarte bine cand e urmatorul #fotbaltweetmeet. Imi place foarte mult articolul tau, il citeam pe strada si nu eram atent la masini (in caz ca mi se intampla ceva, ma aveai pe constiinta). Mi-ai dat o idee sa scriu si eu un articol despre cum pierdeam eu zile intregi jucand fotbal in copilarie. Nu degeaba zice Pandutzu ca esti cel mai cul de pe twitter 🙂
Am văzut şi pe tv clipul cu Belodedici şi Bumbescu. Chinezu încă păstrează secretul, dar mă întâlnesc eu cu el pe undeva şi îl mituiesc!
Offtopic dar trebuia sa zic. Am folosit expresia pitigaiala feminina intr-un articol pentru Esquire, pentru ca mi-a placut prea mult:)
CezarV, nu întrebam informativ, îmi exprimam entuziasmul şi nerăbdarea cu privire la fotbaltweetmeet.
Voi mai scrie câteva articole despre fotbal, mi-am accesat un set de amintiri şi vreau să spun povestea până la capăt.
Alex, este o provocare care a devent virală
another cherry, să mă tragi de mână când apare articolul, abia aştept să citesc:)
E bine sa practici sportul, nu ca mine, gras cu burta mare toata ziua pe scaun :))
He, he, fotbal pe terenul de la Trust… Nu si cel de la liceu? Ca fata, eu nu jucam fotbal, dar mergeam regulat cu tata la meciurile Petrolului Moinesti. Urbea fierbea cand, prin nu stiu ce minune, echipa se califica in saisprezecimile Cupei si ajungea sa joace cu “cei mari”. Ce amintiri… 🙂
“voi povesti într-un articol viitor” – neaparat sa povestesti despre cum toate echipele se fereau la generala sa joace cu A-ul, o clasa mult prea puternica pentru acel nivel la care jucau “nume mari” 🙂 precum adrian ciubotaru, catalin zotta, ionut prodan, bogdan scripcaru, puiu adochitei, gabriel vanturache, adi ivu sau petrica corban (cei doi portari de ocazie), mai tarziu venind si catalin antohi sau laurentiu sandu … ii imparteai pe astia in a1 si a2 si tot castigau tot ce se putea 🙂 … sa povestesti si cum in a clasa sasea mi se pare, in semifinala cu b-ul am ratat toti vreo sapte penaltyuri, pana cand ti-ai luat inima in dinti si ai tras cu sete pe mijlocul portii (mai tarziu ne-ai spus c-ai inchis ochii si ai tras ) si ne-am calificat intr-o finala pe care o vom castiga la pas in fata c-ului … sa povestesti cum ne-am capatuit cu totii cu o excursie la turneul judetean de la bacau – acolo unde ai marcat un gol de poveste in partida cu “rivalii” din comanesti (sut sub bara de la vreo 25 de metri) si ai deschis drumul catre victoria cu 5-1 … apoi in semifinale, cand a venit ploaia iar terenul de zgura a devenit o mlastina, nici nu mai puteai alerga pentru ca toata zgura se stransese pe tenisi, ingreunandu-ti miscarile … si cum ajunsi la penaltyuri, adi ivu a aparat doua pentru ca nu se putea misca din centrul portii (fiind masiv) si cei din targu ocna trageau numai in el =)) … si neaparat sa zici despre cum ne-am prezentat la finala cu bacaul, ghiftuiti dupa masa copioasa de la cantina liceului de chimie, si am incasat un 13-1 de se intrebau aia cum am ajuns noi sa jucam finala (ma prapadesc de ras cand imi amintesc cum, scapat singur cu portarul nostru, un ins de la bacau il intreaba pe adi ivu unde prefera sa-i dea gol, sus, jos, in stanga, in dreapta =)) )…. la liceu s-a cam rupt firul pentru ca fiecare a luat-o pe drumul lui, insa tot ai putea aminti de dumitru nicolae, cada vasile, costica ichim, narcis agraviloaie, cosmin ghioc si celelalte mici vedete cu care atacasem noi primul turneu de la liceu 🙂 …. amintiri! salutari din moldova!
“nerazzurro” vad ca ai uitat sa iti lasi o mica semnatura sa stim si noi care din vechii prieteni a renviat:). Asa cum ii spuneam si lui Adi, am citit ce ai scris si am trait fiecare clipa in minte la tot ce ai spus tu. Imi este dor de acele vremuri, de acele prietenii care se legau atunci.Profitam de orice moment, de orice clipa sa fim uniti si in acelasi timp sa fim unul langa altul. Iti multumesc pentru aceste amintiri uita-te pentru o perioada, printre rafturiile mintii;)
Pingback: O dată ce-ai început să le ai, nu te mai poți ascunde de visele tale | Adrian Ciubotaru