Blogging: e prea mult

29 Flares 29 Flares ×

Am citit ieri și mi-a rămas în minte reacția lui Bogdan Dăscălescu (link) care atrăgea atenția – pentru a nu știu câta oară – asupra un aspect mai puțin plăcut al relațiilor dintre bloggeri: certurile, scandalurile și spălatul rufelor în public.
Interesantă nu este observația în sine (la îndemâna oricui frunzărește câteva bloguri, inclusiv cel de față), ci mai degrabă motivul pentru care nu e frumos ca oamenii să se certe pe bloguri: se vede urât din perspectiva clienților și a agențiilor.

Argumentul este găunos și am să explic mai jos, folosindu-mă de experiența personală, de ce cred acest lucru.

În ultimii trei ani, pus în fața unor atacuri la care simțeam nevoia să răspund, am fost de multe ori sfătuit să mă abțin.
Motivul a fost același: dacă voi răspunde, voi crește și mai mult scandalul,  agențiile de PR nu vor vedea cu ochi buni toată treaba, clienții se vor speria, nu vor mai face campanii (inclusiv cu mine), iar rezultatul final nu va fi unul încurajator.

E o explicație pe care am înghițit-o de multe ori. Am ignorat atacuri, m-am făcut că nu văd, am trecut mai departe și mi-am văzut de treabă mea, cum se zice.

Situația, din păcate, nu a rămas la acest nivel. Atacurile au crescut și au degenerat în minciuni cu bună știință și în calomnii. În plus, nu au venit doar din partea unor oameni pe care îi puteai așeza confortabil la categoria trolli, ci de la bloggeri consacrați, unii cu destulă experiență în scandaluri.

În această situație, din punct de vedere al imaginii proprii, este o greșeală să nu răspunzi și să nu clarifici anumite lucruri. Când cineva minte despre persoana ta nu poți să taci doar pe baza calcul de imagine pe care ți-l faci în virtutea colabărării cu anumiți clienți.

Nu poți să taci pentru că ești pus în fața unei nedreptăți (cel puțin așa o vezi tu) și e greu să asiști pasiv într-o asemenea situație. Nu poți să taci Indiferent care este costul pentru relațiile tale contractuale și, lucru care ar trebui să cântărească mai mult, indiferent de eventualii cititori pe care îi pierzi.

Prin urmare, dacă un anumit blogger se simte nedreptățit (de remarcele unui alt blogger), are tot dreptul să reacționeze, să își spună partea lui de poveste și să își susțină propria pledoarie.
Lucrăm cu reputații și lucrul acesta nu este de ici, de colo.

Am ajuns la această concluzie pornind de la o premisă simplă pe care am verificat-o de multe ori (aici va trebui să mă credeți pe cuvânt): există conflicte și neînțelegeri care nu pot fi rezolvate față-n față, stând de vorbă. Orice încercare de lămurire se poate izbi de interese, simpatii, orgolii, lipsă de discernământ și, ceea ce pe mine m-a frapat, reavoință.
Cu alte cuvinte, sunt cazuri când se minte cu bună știință, în mod voit, când se atacă tocmai pentru a strica unele relații de colaborare și te izbești de neputința de a nu putea să sancționezi toate aceste lucruri.

Din păcate, blogosfera este un mediu care întinde la maxim observația lui Lincoln:
“Poți minti pe toată lumea puțin timp sau puțină lume tot timpul. Dar nu poti minți pe toată lumea tot timpul.”
MInciuna iese la iveală, dar iese târziu, abia după ce răul a fost făcut. Târziu, în acest spațiu, poate însemna chiar și câteva zile.
Minciuna iese la iveală, dar după multe și multe eforturi la capătul cărora mulți renunță să-și mai bată capul.
Minciuna iese la iveală, dar cine mai stă să caute prin arhive, să asculte ambele părți și, din link în link, să-și echilibreze un punct de vedere?

Într-o lume ideală, scandaluri nu ar trebui să mai existe, dar nu pentru că nu dă bine în ochii agențiilor și companiilor, ci pentru că nu dă bine în ochii cititorilor. Nu ar trebui să existe pentru că – nu am ce face, folosesc un cuvânt mare – nu dă bine în fața propriei conștiințe.

În această această blogosferă sunt destule lucruri scandaloase. În același timp, în această blogosferă plină de confuzii și lașități de tot felul, e ușor să vezi scandaluri acolo unde nu există și să te faci că plouă fix în situațiile care merită blamate.
Un exemplu. Nu a sancționat nimeni în mod public situația în care o domnișoară – făcând o confuzie de persoane – a fost spurcată (da, am căutat câteva sinonime, dar acesta e cuvântul) în aceeași zi pe două bloguri: aici și aici.

Nu am văzut pe nimeni oripilat de nici de stil (“ești o proastă nesimțită, care basculează rahat gratuit și imbecil”, “o japiță mincinoasă, care mănâncă căcat cu două mâini”, “mâncătoarea de căcat piaristic”) și, mai mult, nu am observat niciun blogger care să atragă atenția atunci când – vorbim de același caz – anumite companii sunt amenințate și șantajate doar pentru vina de a colabora cu cineva.

Asemenea articole, cu asemenea limbaj și asemenea mesaj implicit, se puteau citi în presa anilor ’50 unde dușmanii erau înfierați cu fiecare ocazie. Atunci nu puteai să sancționezi, acum plouă și se trece mai departe,
Mesajul acestui caz, pentru că nu era vorba de un principiu sau altceva, l-a văzut doar un singur comentator.

În încheiere, revin la ceea ce mi-a stârnit acest articol: Bogdan are dreptate, dar din cu totul alte motive.

29 Flares Twitter 5 Facebook 24 29 Flares ×

4 thoughts on “Blogging: e prea mult

  1. Pingback: Infografic raluxa.com octombrie 2013 | raluxa blog

Leave a Reply to Adrian Ciubotaru Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *